Indisciplina în acordarea salariilor bugetare subminează reducerea inflaţiei

Anul 2024 a început prost în Europa prin declanşarea protestelor fermierilor şi transportatorilor. În România, avem în plus şi ameninţările cu greve ale angajaţilor din diferitele sectoare publice, nemulţumiţi de veniturile salariale, ultimii la rând fiind cei din primăriile comunelor.

România s-a angajat să adopte o nouă lege a salarizării în sectorul public, care însă întârzie să fie pusă în dezbatere, adoptare şi aplicare. În lipsa acesteia, guvernul "rezolvă" punctual nemulţumirile acumulate în sectoarele publice, în funcţie şi de riscul pe care grevele anunţate îl prezintă pentru societate şi economie. Percepţia generală este de dezordine în politica salarială din sectorul public, cu consecinţe şi pentru sectorul privat. De exemplu, majorările de venituri din sectorul public de sănătate sunt preluate, aproape automat, în sectorul privat de sănătate, ca urmare a tensiunilor existente pe piaţa muncii din acest domeniu.

Sămânţa acestei dezordini a fost pusă încă din anul 2017, când, ca urmare a unei iniţiative social democrate, de inspiraţie socialistă, a fost adoptată Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 153/2017). Prin legea respectivă, au fost prevăzute creşteri ale veniturilor salariale, fiind specificată mărimea absolută a acestora, la care trebuia să se ajungă în anul 2022. S-a făcut abstracţie de faptul că economia României este o economie de piaţă deschisă, supusă fluctuaţiilor ciclurilor economice şi puternic conectată la economia Uniunii Europene. S-a făcut confuzie între un program politic al unui partid politic, prin care se pot lua angajamente de politici publice şi creşteri de venituri salariale şi obligaţiile juridice asumate de stat prin legiferarea acestor angajamente. În timp ce realizarea unui program politic este sancţionată de alegători la vot, obligaţiile juridice ale statului asumate prin lege pot fi soluţionate prin greve şi acţiuni în justiţie. Numai în socialism era posibilă o lege care prevedea, pe câţiva ani înainte, creşterea veniturilor salariale, în condiţiile unei economii închise, izolată de fluctuaţia preţurilor externe, prin mecanisme de redistribuire centralizată, cu preţuri fixe, care se modificau prin decizii administrative, la intervale mari de timp, având drept consecinţă penuria de bunuri şi servicii.

Realitatea economică a fost mai puternică decât Legea 153/2017. Criza declanşată de pandemia COVID, criza energetică, războiul din Ucraina au făcut imposibilă aplicarea prevederilor din Legea 153/2017, cu privire la nivelurile veniturilor salariale care trebuiau atinse în anul 2022. În practică, în funcţie şi de "puterea de foc" a diferitelor sectoare publice, s-a trecut la majorarea punctuală a veniturilor salariale. În acest fel, au apărut diferenţe nejustificate în mărimea veniturilor salariale pentru angajaţii cu calificări similare, atât din cadrul aceluiaşi sector public, cât şi din diferitele sectoare publice. Mai mult, sistemul de justiţie din România, care nu are nicio responsabilitate în asigurarea echilibrelor macroeconomice, a început să facă "dreptate", stabilind prin hotărâri judecătoreşti fel de fel de majorări de venituri şi despăgubiri, cuvenite angajaţilor din sectorul public care s-au adresat justiţiei. Acest gen de "rezolvări" punctuale ale protestelor de natură salarială, prin alocarea de fonduri bugetare suplimentare, neînsoţite şi de reformele necesare, nu conduc şi la performanţe mai bune pentru serviciile publice furnizate de către sectoarele respective.

Recent, în sprijinul revendicărilor salariale, un sindicat ne-a reamintit cifrele publicate de către Eurostat, potrivit cărora, în Uniunea Europeană, partea din valoarea adăugată care revine lucrătorilor este de 47 la sută, iar cea aferentă capitalului 42 la sută, în timp ce la noi doar 35 la sută ar fi compensaţia lucrătorilor şi 56 la sută ar reveni capitalului. Cifrele statistice sunt corecte, dar, în cazul României, nu reflectă şi realitatea economică. Rezultatele raportate de către microîntreprinderi şi PFA sunt înregistrate statistic în dreptul angajatorilor, în timp ce, în cele mai multe cazuri, acestea de fapt acoperă veniturile de natură salarială, pentru consumul curent al familiilor, inclusiv cheltuieli personale care nu ar trebui înregistrate pe microîntreprinderi şi PFA.

Am încheiat anul 2023 cu o abatere majoră de la echilibrele macroeconomice asumate, în primul rând prin deficitul bugetar realizat de 5,68 la sută din produsul intern brut, comparativ cu 4,4 la sută prevăzut iniţial. Din acest punct de vedere, şi anul 2024 este extrem de încordat, deoarece deficitul de 5 la sută este fundamentat şi pe o reducere a evaziunii fiscale şi îmbunătăţire a colectării veniturilor la bugetele publice de circa 20 de miliarde de lei (respectiv 4 miliarde de euro).

Reducerea anticipată a inflaţiei de la sfârşitul anului 2024, de sub 5 la sută, comparativ cu 6,61 la sută la finele anului 2023, se va realiza numai dacă se va pune capăt şi politicilor de "rezolvare" punctuală a revendicărilor salariale din sectorul public, prin adoptarea noii legi a veniturilor salariale din acest domeniu. Este una dintre cele mai dificile legi care va sosi în Parlamentul României, deoarece misiunea principală a acestei legi este de a stabili raporturile între nivelurile de venituri salariale din diferitele sectoare publice - prin raportare la salariul minim pe economie - , de a pune ordine în debandada sporurilor salariale şi de a realiza dezideratul, mereu promis, dar niciodată îndeplinit, de a diferenţia veniturile în funcţie de performanţă, atât cât este posibil în serviciile publice. În niciun caz, nu mai trebuie repetată greşeala din anul 2017, ca prin Lege să se prevadă la ce nivel de venituri salariale vom ajunge, de exemplu, în anul 2030. Forţa gravitaţională care leagă evoluţia veniturilor salariale de aceea a productivităţii nu poate fi ignorată mult timp, fără consecinţe dăunătoare pentru inflaţie şi standardul de viaţă al oamenilor.

Este de semnalat că bătălia pentru reducerea inflaţiei în Europa, ca şi în România, nu este încheiată, chiar dacă ultimele cifre raportate arată diminuarea substanţială a ratelor de creştere a preţurilor. Principalele bănci centrale - FED-ul american, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei - deşi au început să semnalizeze viitoare reduceri ale ratelor de dobânzi de politică monetară, rămân extrem de prudente. Se au în vedere multiplele incertitudini cu privire la evoluţia economiilor. Mai mult, pornind de la aprecierile iniţiale eronate ale exploziei de inflaţie, ca fiind "tranzitorie", aceste bănci centrale îşi revizuiesc conceptele şi modele de previziune. În acest sens, Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene, afirma că "nu ne mai putem baza numai pe cazurile din cărţile de profil şi pe modele pure. Trebuie să gândim cu un orizont mai larg". Este semnificativă şi iniţiativa Băncii Angliei de a solicita sprijinul reputatului economist Ben Bernanke, fost preşedinte al FED-ului american, pentru a reevalua capacitatea acesteia de previziune şi comunicare.