Profitul net în industria petrolieră rusă va fi de minimum 820 miliarde de dolari în perioada 2003-2020, iar în industria gazelor - de 350 miliarde dolari, potrivit declaraţiilor ministrului adjunct al resurselor naturale ale Rusiei, Irina Osokina. În opinia sa, investiţiile în dezvoltarea Complexului petrolului şi gazelor al Rusiei au o înaltă eficienţă pentru companiile naţionale şi străine. Rusia s-a plasat, în anul 2003, pe primul loc la producţia extractivă zilnică, atît la petrol, cît şi la gaze. Anul trecut, Rusia a extras 421,4 milioa-ne tone de petrol (cu 41,8 milioane tone mai mult decît în anul 2002) şi 620 miliarde m.c. gaze (cu 25 miliarde m.c. mai mult decît în anul 2002). Conform Strategiei energetice a Rusiei pînă în anul 2020, în condiţiile unei conjuncturi de piaţă favorabile şi ale unor preţuri la petrol de 22-26 dolari/baril, producţia extractivă la petrol va atinge, pînă în anul 2010, 490 milioane tone, iar pînă în 2020 - 520 milioane tone. Producţia de gaze extrase va fi de 665 miliarde m.c. în 2010 şi de 730 miliarde m.c. în 2020. Pînă în anii 2013-2015, aceste niveluri ale extracţiei de hidrocarburi pot fi pe deplin asigurate la zăcămintele deschise şi la cele prospectate la începutul secolului al XXI-lea. Rezerva de gaze naturale-materie primă, va permite ca, în perspectivă, volumul extracţiei să ajungă pîna la 900 miliarde m.c. pe an.
Industria de petrol şi gaze a Rusiei - în continuă expansiune
G.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 februarie 2004