Infinity Capital a vândut 16% din Antibiotice Iaşi

A.I.
Piaţa de Capital / 22 noiembrie

Infinity Capital a vândut 16% din Antibiotice Iaşi

Infinity Capital Investments, fosta SIF Oltenia, a vândut 110 milioane de acţiuni Antibiotice Iaşi, echivalentul a 16,4% din companie, printr-un plasament privat accelerat demarat ieri, conform unui raport publicat de fond pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Preţul de vânzare a fost de 2,65 lei pe acţiune, cu 20% sub cotaţia de închidere de ieri a titlurilor producătorului de medicamente, de 3,31 lei.

"Veniturile brute rezultate din tranzacţie se ridica la 291,5 milioane lei şi vor fi utilizate pentru finanţarea proiectelor investiţionale ale societăţii", conform raportului Infinity.

După decontarea tranzacţiei, fondul de investiţii alternative va rămâne cu o deţinere de 13,03% din capitalul social al Antibiotice, mai informează societatea.

Cumpărătorii pachetului de acţiuni vândut de Infinity nu au fost anunţaţi, dar sunt foarte probabil fonduri de pensii Pilon II, clienţii obişnuiţi în astfel de operaţiuni.

De la începutul anului şi până ieri, acţiunile Antibiotice aveau o creştere de 137%. Astăzi, după anunţarea tranzacţiei, în prima parte a sesiunii bursiere, titlurile producătorului de medicamente marcau o scădere de 12,4%, până la 2,9 lei.

Pentru primele nouă luni ale anului, Antibiotice Iaşi a înregistrat o cifră de afaceri de 506 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de perioada similară din 2023, iar profitul net a atins 87,9 milioane lei, reprezentând o creştere de 15%. Aceasta se datorează extinderii pe pieţele internaţionale, unde vânzările au crescut cu 16%, şi creşterii cifrei de afaceri pe piaţa internă cu 5%, potrvit companiei.

Ministerul Sănătăţii deţine 53% din producătorul de medicamente listat la Bursa de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Sif 5 a reușit să vândă multe acțiuni la un preț excelent. Și 2 lei ar fi fost bun pentru ATB!

    1. sa inceapa sa livreze pt nhs britanic sa vezi atunci pret de 3 lei pt ATB :)

      wa it a minute, că a fost aproape 3.30 și fără NHS. Cred că au un viitor frumos, într-adevăr

      Si 1,6. Dar pensionarrul e alt sifonar

      Vânzarea la 26,5 lei/acțiune evalueaza ATB la un PER de peste 22. In aceste conditii, prețul e chiar foarte bun pentru vânzător.

    Cate povesti... Juravle are nevoie de bani urgent sa achite o datorie - imprumutase bani de la o institutiie ca sa-si ajute un cunoscut, ala nu-i mai poate intoarce banii... ce a facut astazi swiss e penal ;) gargara infinity e penibila... tot volumul asta era posibil del vandut in piata incet incet - intro luna scoteai in mediu 3.2 ron/actiune... incetati sa credeti tot ce va da sa inghititi cooperativa... sa verifice asf cines cumparatorii avand in vedere ca au fost prejudiciati actionarii infinity - ceilalti, nu "smecherii"...

    1. Vine sfarsitul cooperativei Bogdan Dragoi, Juravle, Andrici, Robert Pana, Najeeb Lakis, Tanase si restul sculelor lor... nu poti la nesfarsit sa-ti bati joc de o tara intreaga... ASF deja a respins dosarul lui Lakis pentru membrur CA in Lion... urmeaza decizia instantei care va admite concertarea intre Dragoi, Juravle si ceilalti... vin vremuri grele pentru Cooperativa si toti cei care i-au servit. Incet incet vor iesi si dovezile la toate manipularile orchestrate de acestia sub protectia lui Adrian Tanase la BVB... pff...

      Si ce mishto mergea treaba, acum 0.65 lei, acum 1,2 lei, acum 1.6 lei, acum 2 lei, acum 3 lei, acum 3,3 lei.... Acum fara dinti!...pana cand nu se interzic acceleratele si SOP urile, bvb este nefrecventabila

      Cumparatori banuiesc ca ca au fost pensionarii, ca astora nu le pasa de bani, ca nu sunt bani munciti. Si voi credeati ca sifele sunt certate cu pensionarii, cand de fapt sunt mana in mana. Desfiintati fondurile de pensii!

    Bravo Sif5! Ai bani să cumperi Sif 1 și 4!

    1. Exact.

    De acum ATB va cobori ca toporul la fundul marii

    1. PARIEM CĂ LUNI VA FI PE PLUS DIN DOUĂ CIFRE? TOATE ACTIUNILE CUMPĂRATE DE FONDURILE DE PENSII AU CRESCUT!

      Ai multe de vandut sa inteleg...

    Intr-un an ATB-ul urcat 137%(costurile le stiu cei de la butoanele sifonului 5) si apoi basculat in gradina piloanelor e o performanta, chiar daca cu dichis.

    Pretul e mare daca ATB-ul ramane asa cum este acum.

    Daca Ministerul Sanatatii cu cele 53% ale sale se hotaraste sa faca curatenie la ATB, atunci pretul ar fi mic, dar aceasta varianta e putin probabila. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb