Inflaţia, împinsă de energie şi alimente

Andreea Arăboaie
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 aprilie 2008

Economia noastră este mai sensibilă la deprecierea cursului decât la aprecierea acestuia. Această teorie pare să se confirme în luna martie, este de părere Lucian Anghel, economist şef la Banca Comercială Română.

Deprecierea din luna martie a cursului valutar are un impact de 100% în evoluţia preţurilor, cele mai afectate fiind cele din domeniile telefoniei şi transporturi. Pe de altă parte, conform teoriei, o apreciere a cursului valutar are un impact de 80% asupra preţurilor, consideră domnul Lucian Anghel.

Domnia sa este de părere că evoluţia cursului de schimb şi a vremii, precum şi contextul internaţional vor fi principalii factori care vor afecta inflaţia.

Raportul Citibank care analizează evoluţia inflaţiei din luna martie apreciază că şocurile ofertei produselor alimentare şi energetice şi presiunile cererii interne reprezintă factorii decisivi care au dus la creşterea inflaţiei. Raportul menţionează că majorarea tarifelor serviciilor cu 0,9% comparativ cu luna februarie reprezintă cea mai mare creştere înregistrată în luna martie începând cu anul 2003. Şi mărfurile nealimentare au avut în luna martie cele mai mari creşteri începând cu anul 2003, de 0,7% faţă de luna februarie.

Scumpiri semnificative ale mărfurilor alimentare au avut loc la ulei, 3,44% şi fructe, 3,9%, iar între mărfurile nealimentare, combustibilii au înregistrat o majorare de 2,31%.

Kenneth Orchard, analist al agenţiei internaţionale de rating Moody"s, consideră că BNR a acţionat corect majorând recent rata dobânzii de politică monetară. După părerea domniei sale, politica fiscală ar putea juca un rol mai important în reducerea inflaţiei, întrucât un deficit bugetar mai mic şi o reorientare a cheltuielilor către investiţiile de capital ar reduce presiunile inflaţioniste pe viitor.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat în luna februarie revizuirea ţintei de inflaţie pentru anul 2008 la 5,9%, de la valoarea de 4,3%.

Analiştii Citibank consideră că BNR va menţine o politică restrictivă prin creşterea dobânzii de politică monetară cu cel puţin 50 de puncte procentuale pentru a menţine inflaţia la un nivel cât mai apropiat de ţintă.

Citibank previzionează o rata inflaţiei pentru 2008 de 6,8% dar există posibilitatea de a revizui această valoare din cauza deprecierii monedei naţionale.

Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), este de părere că preţurile unor produse importate şi ale serviciilor îşi vor păstra trendul crescător întrucât sunt corelate cu cursul valutar. Domnia sa consideră că tarifele serviciilor (telefonia mobilă, de exemplu) sau preţurile produselor importate cum ar fi combustibilii vor creşte atât timp cât cursul se va menţine la un nivel ridicat. "Este de preferat ca nivelul cursului să ajungă la un echilibru, dar nu mai jos de 3,6 lei pentru un euro întrucât nu trebuie afectate nici inflaţia şi nici exporturile", apreciază domnul Ionescu.

Un alt motiv al creşterii preţurilor cerealelor şi cele ale legumelor importate îl reprezintă, în opinia domnului Ionescu, scumpirile masive din ultima perioadă pe pieţele internaţionale.

Creşterea economică peste aşteptări şi reducerea ratei somajului din ultima perioadă reprezintă motive pentru creşterea inflaţiei şi a deficitului de cont curent, fiind o dovadă a supraîncălzirii economiei, potrivit unui raport al ING Bank.

Preţurile de consum au crescut în luna martie cu 0,67% faţă de februarie, susţinute de combustibili şi serviciile de telefonie. Inflaţia în martie 2008, faţă de martie 2007 a fost de 8,63%, reprezentând nivelul maxim atins din ianuarie 2006 până în prezent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb