Influenţa pernicioasă a corporaţiilor globale asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (II)

4. Corporaţiile (şi statele "civilizate" care le susţin) practică un dublu standard în privinţa sancţiunilor aplicabile încălcărilor drepturilor omului

Un regim totalitar din sud va fi aspru sancţionat pentru genocid, dar corporaţia occidentală care i-a vândut armament sau i-a oferit finanţare pentru a susţine "revoluţia" nu va fi sanţionată în niciun fel.

Un regim terorist arab, african sau sud-asiatic va fi interzis global (la fel şi "exponenţii" săi), dar o corporaţie occidentală care face afaceri ultra-profitabile cu sau pe seama acestui regim terorist va fi apărată de toţi avocaţii, de toate ong-urile de protecţie a drepturilor omului, de toţi influencerii, de toate sistemele judiciar şi de toţi politicienii cu putere de decizie.

5. Este un adevăr contra-intuitiv, dar indeniabil: trăim în plin neo-feudalism.

În lumea "noastră" globalizată, corporaţiile transnaţionale şi statele care le susţin lucrează permanent la ruperea barierelor legale, culturale şi istorice naţionale, pentru a-şi putea plasa mai bine produsele şi serviciile şi pentru a acapara resursele disponibile cu banii care circulă la nivel global sub formă de datorie. Este ceea ce se numeşte neo-liberalism, întrucât aceste libertăţi au un caracter unilateral - doar fluxurile de produse, servicii, bani şi resurse naturale care îi au ca beneficiari pe marii neo-feudali ai economiei au beneficiul lipsei de graniţe şi bariere legale naţionale, iar nu şi restul lumii. Omul normal trebuie să se supună regulilor pe care puternicii zilei sunt liberi să le impună, de pe poziţia unor creatori originari ai unui drept a-naţional, nesupus suveranităţii niciunui stat. Omul normal trebuie să fie legat de glie, pentru a nu mai putea urca în ascensorul social. Aerul rarefiat de la ultimele etaje este doar pentru privilegiaţi.

Adevărul e că actorii sociali şi economici puternici, influenţi chiar sunt privilegiaţi, inclusiv când încalcă drepturile omului, iar cetăţenii obişnuiţi, mai ales cei marginalizaţi, mai ales cei periferici, sunt privaţi de drepturile şi libertăţile lor fundamentale şi prin faptele pentru care marii actori economici şi sociali globali sunt imunizaţi din punctul de vedere al răspunderii.

Este un injust şi imoral dezechilibru de putere (imbalance of power) din care rezultă, în mod "natural", încălcări ale drepturilor omului, precum şi o ocultare sistematică a acestor încălcări, prin intermediul mass-media şi al social media, aservite puternicilor zilei. Nu este de mirare că multe încălcări ale drepturilor omului rămase nesancţionate sunt atribuite unor subsidiare cu sediile în ţările sărace sau periferice ale corporaţiilor multinaţionale, unde sursele de informare, sistemele judiciare şi societatea civilă sunt slabe şi incapabile să facă faţă barajului informaţional al mass-media globale.

Corporaţiile globale sunt unicii câştigători ai globalizării - în goana lor permanentă după profit şi resurse se implică în (sau cauzează) grave şi extinse încălcări ale drepturilor omului în teritoriile de peste mări în care activează, dar executivii lor sunt rareori prinşi şi sancţionaţi. Dacă se întâmplă să apară câte un ţap ispăşitor, atunci i se aplică doar amenzi penale, unele chiar negociate cu procurorii pecuniarişti de tip american, orientaţi către câştigul bănesc. Aceste amenzi nu sunt aproape niciodată imputate executivilor corporaţiilor sau patronilor lor (reali sau oameni de paie ai stăpânilor din umbră). Sarcastic şi cinic, aceste amenzi se regăsesc în costul produselor şi serviciilor pe care (nu putem să nu) le cumpărăm de la ele pentru că there is no alternative (TINA). Şi da, aceste corporaţii - dictatori, care sunt şi corporaţii - infractor, continuă să existe chiar şi după ce devin penale, deşi ar trebui să fie decăzute din drepturi sau dizolvate.

De ce se întâmplă asta?

Corporaţiile globale nu doar că susţin financiar "elitele" politice sau tehnocratice internaţionale, europene sau locale, direct sau prin ONG - uri sponsorizate de ele, dar se implică deseori şi în campaniile guvernamentale de persecuţie a criticilor sistemului, atâţă flacăra războiului şi, în unele cazuri, participă activ la crime de război ori crime contra umanităţii, pentru care este absolut necesară o conspiraţie globală a tăcerii.

Violările drepturilor omului sunt comise în contexte specifice, dar mereu cu scopul de a atinge anumite ţinte economice, sociale, militare sau politice, operaţiuni ample, intinse pe decade sau secole, la care statele "civilizate" se asociază sau la care instigă.

Când corporaţiile merg mână în mână cu statul, care le asigură "spatele" cu forţa armată, vorbim, pur şi simplu, de fascism. Statul care se asociază corporaţiilor majore are şi calitatea de "proprietar" al armatei, al poliţiei şi al sistemului judiciar, dar şi poziţia autoritară de emitent al regulilor normative, permanent defavorabile omului de rând şi favroabile corporaţiei - dictator.

6. Capitalismul meritoriu preţuieşte responsabilitatea şi pune la temelia întregii filosofii a economiei de piaţă asumarea riscului, concurenţa loială şi uzanţele oneste ale comercianţilor. Pentru pierderi, precum şi pentru erori sau încălcări intenţionate ale legii şi ale cutumelor profesionale, titularul afacerii trebuie să fie responsabil, căci eşecul şi supravieţuirea pernicioasă a unor actori economici ar eroda treptat temelia edificiului social, adică încrederea.

Din păcate, economia contemporană este sufocată de pierderi, erori dăunătoare sau fapte criminale ale unor privilegiaţi ai sistemului, pentru care s-au creat infinit de multe instrumente legale, judiciare, administrative sau (geo)politice de imunizare faţă de răspundere pentru prejudiciile şi suferinţele umane cauzate. Cu cât mai mare este privilegiatul actor economic culpabil, cu atât mai greu este să i se antreneze răspunderea. Aceşti actori sunt, pur şi simplu, prea mari pentru a fi lăsaţi să falimenteze - too big to let fail. Şi prea mari pentru a putea fi trimişi la închisoare - to big to be set to jail.

Când nu mai există ameninţarea falimentului şi nici teama de puşcărie, orice eroare sau infracţiune, oricât de vătămătoare, devine posibilă. Responsabilitatea, care caracterizează capitalismul meritoriu este înlocuită cu iresponsabilitatea şi impunitatea. De aceea sunt posibile scene, ca cele recente, din Parlamentul European, în care un director de mare companie declară, în hohote de râs, că nimeni nu şi-a pus problema ca serul experimental "imunizator" care a dominat a doua parte a "luptei" cu pandemia să oprească transmiterea virusului, ci doar să dea rapid răspuns cererii "pieţei", mai precis, "cu viteza ştiinţei". De asemenea, expansiunea incredibilă a instrumentelor de asigurare a impunităţii juridice, politice sau morale a marilor actori economici a permis incredibila situaţie în care mesaje de pe telefoane oficiale trimise cu titlu de "negociere" a contractelor între preşedinta CE, pe de o parte, şi CEO-ul unei companii Big Pharma, pe de altă parte, să fie considerate secrete şi protejate cu titlu de ... date cu caracter personal.

Când capitalistul nu îşi mai pune pielea în băţ (skin in the game, după expresia lui N. N. Taleb), nu mai există capitalism.

Va urma