Peste trei sferturi din totalul gospodăriilor din România (78,2%) aveau acces, în 2020, la reţeaua de internet de acasă, în creştere cu 2,5 puncte procentuale faţă de anul anterior, relevă datele publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.
În această marjă de creştere, proporţia persoanelor cu vârste între 16 şi 74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 85,9%, mai mult cu 3,6 puncte procentuale comparativ cu datele din 2019.
Potrivit sursei citate, din totalul gospodăriilor cu acces la reţeaua de internet de acasă, 84,4% erau din mediul urban, în timp ce în mediul rural ponderea se situa la 69,7%.
În profil teritorial, conectarea la internet a fost mai răspândită în rândul gospodăriilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (peste 8 din 9 gospodării), urmată de regiunile Vest (84,9%) şi Nord-Vest (81,9%). La polul opus, cu cele mai mici ponderi, se situau regiunile Sud-Est (72,4%), Nord-Est (73,6%) şi Sud-Muntenia (74,3%).
Datele INS evidenţiază faptul că tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 77,5% cele broadband fixe (conexiunile de bandă largă fixe), urmate de conexiunile broadband mobile (66,3%) şi de conexiunile narrowband (13,6%).
Dintre utilizatorii curenţi, opt din zece (79,1%) foloseau în 2020 internetul cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, în creştere cu 2,1 puncte procentuale faţă de anul anterior (79,1% faţă de 77%).
În acelaşi timp, pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat vreodată internetul a fost de 94,1% în Bucureşti - Ilfov. Valori mari au mai consemnate în regiunile: Vest (93%) şi Nord - Vest (89,6%). Pe de altă parte, regiunea Sud-Muntenia înregistra o pondere mai mică, de 80,5%.
Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puţin mai mare decât cea a femeilor, respectiv 87% faţă de 84,9% , diferenţa fiind de 2,1 puncte procentuale, în scădere faţă de anul anterior când se înregistra un ecart 2,5 puncte procentuale.
De asemenea, anul trecut, ponderea persoanelor din grupa de vârstă 16 - 34 ani care utilizează Internetul a fost de 96,6% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani, proporţia a ajuns la doar 65,4%, potrivit Agerpres.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 08.01.2021, 10:57)
Reconfortanta stire!
Citeam azi pe mediafax ca Romania e pe locul 3 in lume la conditii pozitive pentru munca de acasa !!! (dupa locul 2 in lume Uk si locul 1 in lume Canada)
Criteriile luate in considerare au fost : calitatea serviciilor de internet (latime de banda, stabilitate), pretul serviciilor d enet, raportul chirii-venituri, costul cosului lunar de alimente etc...
La final s-a tras linie si Romania a iesit ca NUMARUL 1 IN UE UNDE E MISTO SA LUCREZI DE ACASA SI NUMARUL 3 IN LUME!
Romania rulz ! (ca intotdeauna! )
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2021, 12:24)
Vezi ce habarnist esti daca iti iei informatia de pe mediafax?...altfel auzeai de tarile nordice, Danemarca, Suedia, Finlanda sau Japonia si Corea de Sud...apropos de "calitatea serviciilor de internet (latime de banda, stabilitate), pretul serviciilor de net, raportul chirii-venituri, costul cosului lunar de alimente etc.. :-)