INS: Sosirile în structurile de primire turistică au crescut de 26,6 ori în aprilie

S.B.
Miscellanea / 2 iunie 2021

Sosirile în structurile de primire turistică au crescut de 26,6 ori în aprilie

Sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut de 26,6 ori, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, iar înnoptările de 18,9 ori, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri, informează Agerpres.

Conform INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2021 au însumat 448.900, în creştere de 26,6 ori faţă de cele din luna aprilie 2020. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,5%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 76,2% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2021 au însumat 852.400, în creştere de 18,9 ori faţă de cele din luna aprilie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în luna aprilie 2021 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,6%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 77,9% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna aprilie 2021 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna aprilie 2021 a fost de 15,9% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 7,6 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna aprilie 2021 s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (30,8%), căsuţe turistice (23,4%), hoteluri (18,6%), popasuri turistice (14,2%), vile turistice (13,5%), pensiuni turistice (12,7%), bungalouri (12,6%), hosteluri (11,8%) şi pensiuni agroturistice (11,4%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2021 de 330.800, în creştere cu 129,2% faţă de luna aprilie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 85,9%, respectiv 9,8% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2021 de 615.200, în creştere cu 335,3% comparativ cu luna aprilie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,5%, respectiv 25,9% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021 au însumat 1,859 milioane, în creştere cu 4,5% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 95,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 4,8%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,1% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021 au însumat 3,461 milioane, în scădere cu 1,4% faţă de cele din perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 5,9%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,8% din total turişti străini), iar dintre aceştia 74,4% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele patru luni ale acestui an a fost de 1,8 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 16,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 5,1 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (30,8%), hoteluri (19,7%), vile turistice (16,1%), cabane turistice (14,2%), pensiuni turistice (13,8%), bungalouri (13,2%), popasuri turistice (13,1%), hanuri (12,7%), căsuţe turistice (12,5%), pensiuni agroturistice (12,4%) şi hosteluri (11,7%).

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Braşov (292.800), Bucureşti (180.200) şi Prahova (122.300) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari de asemenea în Braşov (572.800), Bucureşti (291.800) şi Prahova (247.300).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (10.900), Italia (9.200), Franţa (6.500), Ungaria şi SUA (fiecare cu câte 4.500), Republica Moldova (4.200) şi Regatul Unit (3.800).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021 de 1,275 milioane, în scădere cu 39,8% faţă de perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 87,8% cel rutier şi respectiv 8,4% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021 de 2,466 milioane, în scădere cu 40,8%. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,3% cel rutier, iar 20,1% cel aerian, din numărul de plecări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb