Live stream-urile pe Instagram vor putea fi realizate pe o durată mult mai mare decât până acum, într-o mişcare menită să favorizeze în primul rând categoriile afectate de pandemie, scrie News.
Instagram Live, funcţia de transmisiuni video directe a reţelei sociale deţinute de Facebook, nu va mai limita la o ora stream-urile, cum se întâmpla până acum. Acestea vor putea avea în curând până la patru ore.
Creşterea limitei de timp de o oră la patru ore are în vedere din ce în ce mai numeroasele activităţi care sunt realizate, pe fondul pandemiei, de la distanţă, prin intermediul transmisiunilor şi comunicării video.
Şedinţele, orele de curs virtuale, instructajele de fitness, concertele muzicienilor - sunt câteva dintre activităţile care ar putea beneficia de pe urma creşterii limitei de timp la patru ore şi care, totodată, vor ajuta Instagram să crească şi să-şi crească veniturile.
Instagram are acum aceeaşi limită de timp ca Facebook în ceea ce priveşte transmisiunile live, cu deosebirea că Facebook creşte limita chiar la opt ore în cazul transmisiunilor făcute de pe PC sau prin intermediul API-ului pus la dispoziţia dezvoltatorilor.
Limita de timp va fi crescută, însă va avea în vedere "buna purtare" a acestora. În altă ordine de idei, nu vor beneficia de creşterea duratei la patru ore cei care au încălcat în trecut regulile reţelei sociale.