Instanţa a decis ca Oil Terminal să plătească 303.000 lei ajutor de Crăciun pentru 300 de angajaţi

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 iulie 2013

Instanţa a decis ca Oil Terminal să plătească 303.000 lei ajutor de Crăciun pentru 300 de angajaţi

Tribunalul Constanţa a decis ca Oil Terminal (OIL) să plătească 303.000 de lei (68.000 de euro), suma reprezentând ajutor de Crăciun aferent anului 2011 pentru aproape 300 de angajaţi ai companiei, decizia instanţei putând fi contestată cu recurs.

"Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de către reclamanţi prin Sindicatul Oil Terminal, în contradictoriu cu pârâta Oil Terminal, în sensul că < obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant ajutorul de Crăciun în cuatum de 1.060 lei aferent anului 2011 >. De asemenea, obligă pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Reamintim că, prin cererea de chemare în judecată, membrii Sindicatului Oil Terminal solicită plata ajutorului de Crăciun în cuantum de 1.060 lei aferent anului 2011, conform art.120 din Contractul Colectiv de Muncă al societăţii", se arată într-un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Tribunalului Constanţa, citat de Mediafax, sindicatul a chemat în instanţă Oil Terminal în numele a 286 de angajaţi.

La finele anului 2011, compania avea aproape 1.200 de angajaţi, iar în cursul anului 2012 numărul a scăzut la aproape 1.100 de salariaţi.

Compania este specializată în prestarea de servicii privind primirea, depozitarea şi expedierea petrolului şi a păcurii, precum şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit. Oil Terminal a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de aproape 23,6 milioane lei, în scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pierderile au urcat la 2 milioane lei, de la 1,1 milioane lei în primele trei luni din 2012.

Statul controlează, prin Ministerul Economiei, 59,62% din capitalul companiei. Fondul Proprietatea are 8,45% din titluri, fondul de investiţii Broadhurst Investments deţine 7,63%, iar diferenţa aparţine mai multor acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb