Ligatne Ltd Cipru vrea să ajungă numărul trei pe piaţa distribuţiei gazelor
A consemnat, ALINA TOMA VEREHACompanii / 17 iulie 2013
• Achiziţiile din piaţa noastră continuă şi după preluarea Petrom Distribuţie Gaze
OMV Petrom a vândut, recent, participaţia de 99,99% în Petrom Distribuţie Gaze SRL, companie de distribuţie a gazelor, care nu făcea obiectul activităţii de bază a Petrom, către Ligatne SRL (deţinută de Ligatne Ltd). Ligatne Ltd Cipru este societatea vehicul de tranzacţie a PPF Investments Limited Jersey. PPF Investments Group este, de asemenea, acţionarul majoritar al Gaz Sud SA şi Grup Dezvoltare Reţele (GDR) SA.
Stategia Ligatne în ţara noastră este să urce pe locul 3 în topul distribuitorilor de gaze, ne-a declarat Alexandru Bucşă, directorul general al Gaz Sud SA şi GDR SA. Un pas important a fost realizat prin preluarea Petrom Distribuţie Gaze, dar mai urmează şi alte achiziţii. Domnul Bucşă, o apariţie rară în presă, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu, în care ne-a detaliat planurile de dezvoltare ale PPF, interviu pe care vă invităm să îl parcurgeţi în continuare.