Instanţa din Bulgaria a decis să o extrădeze pe Elena Udrea

N.R.
Miscellanea / 10 iunie 2022

Instanţa din Bulgaria a decis să o extrădeze pe Elena Udrea

Actualizare Instanţa bulgărească a decis că Elena Udrea va fi predată autorităţilor din ţara noastră. Decizia este definitivă, informează G4media.

"O să am un mesaj zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor. Sută la sută s-au făcut presiuni asupra judecătorilor", a spus Elena Udrea.

Aceasta a mai menţionat că îi va mai spune copilului încă o minciună, cum că nu poate ajunge acasă încă, aşa cum face de două luni.

---

Curtea de Apel din Sofia a rămas astăzi în pronunţare, pentru ora 17,30, în procesul privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare, informează Agerpres.

La începutul şedinţei de judecată, Udrea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene.

Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate.

"Doresc să solicit instanţei să pună această întrebare, având în vedere că există în acest moment în nenumărate ţări din UE situaţii similare cele ale cetăţenilor români, în care s-a luat decizia de netrimitere în România, în cazul unor încălcări şi unor abuzuri. Abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu. Consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze unitar pentru toate ţările UE răspunsul instanţelor din ţara unde se judecă cererea de predare. Nu ştiu juridic să explic mai bine, rugămintea este ca această întrebare să fie trimită către CJUE, însă doar cu condiţia în care să aştept în libertate răspunsul CJUE. Este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi, iar varianta ca eu să aştept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenţie, în baza unei hotărâri ilegale, pronunţată de un tribunal nelegal constituit în România. Rugămintea mea este ca această întrebare să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aştept pe teritoriul Bulgariei, dar cu o altă măsură decât arestul preventiv", a spus Udrea în instanţă.

De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase "abuzuri" săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată.

Judecătorii bulgari au anunţat că vor da decizia în acest caz la ora 17,30.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul "Gala Bute".

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb