Institutul Cantacuzino doreşte relansarea polidinului, într-un an sau doi, ca supliment alimentar

A.B.
Miscellanea / 3 noiembrie 2020

Institutul Cantacuzino doreşte relansarea polidinului, într-un an sau doi, ca supliment alimentar

Comandantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", colonel doctor Florin Oancea, a declarat că Institutul va scoate pe piaţă până la sfârşitul acestui an produsul Orostim, un supliment alimentar şi are în plan relansarea polidinului, tot ca supliment alimentar, iar acesta ar putea fi disponibil într-an sau doi, transmite News.ro.

"Specialiştii Secţiei Imunomodulatori împreună cu cei din departamentul de cercetare dezvoltare au reuşit într-un timp scurt să finalizeze un proiect prin care Instititul Cantacuzino va scoate pe piaţă la sfârşitul acestui an, un nou produs imunomodulator. De fapt, este relansarea produsului Orostim sub formă de capsule. Acesta este un supliment alimentar cu proprietăţi biostimulatoare şi antioxidante", a afirmat colonelul doctor Florin Oancea, marţi, într-o conferinţă de presă, precizând că acest produs va duce la creşterea stimulării imunităţii.

El a explicat şi care sunt categoriile cărora acestor produs li se adresează.

"Se va putea administra în perioadele de risc de apariţie a infecţiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivităţi, cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecţii respiratorii repetate, persoanele de vârsta a treia sau în stări cu imunitate scăzută. Pentru realizarea acestui proiect de cercetare au fost alocaţi prin Programul Sectorial de Cercetare-Dezvoltare al Ministerului Apărării Naţionale, peste 300 de mii de lei", a precizat comandantul Institutului Cantacuzino.

El a menţionat că un alt produs care ar putea fi lansat pe piaţă de Institut este polidinul.

"Polidinul este cel mai cunoscut produs farmaceutic românesc. De la preluarea Instititului de către Ministerul Apărării Naţionale am primit foarte multe semnale prin care ni se cere să reluăm producţia, motiv pentru care la nivelul Institutului s-a analizat posibilitatea producerii polidinului respectând standardele europene şi am ajuns la concluzia că acesta nu mai poate fi produs în vechile condiţii. Acesta a fost şi motivul pentru ca în 2011 a fost suspendată licenţa de producţia a Polidinului. Astfel, Departamentul de Cercetare a trecut la lucru şi în acest moment printr-un proiect avem în studiu şi sperăm să dezvoltăm un produs imunomodulator Polidin. Acesta va fi tot un supliment alimentar şi va putea fi utilizat în profilaxia şi terapia infecţiilor respiratorii, uro-genitale sau în pregătirile preoperatorii", a afirmat colonelul doctor Florin Oancea.

El a menţionat că acest produs este în cercetare şi ar putea fi lansat pe piaţă într-un an sau doi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb