ÎNTÂLNIRE ORGANIZATĂ DE CCIR: Organizaţii patronale şi profesionale solicită reorganizarea teritorială a ţării

A.I.
Miscellanea / 5 iunie 2022

Organizaţii patronale şi profesionale solicită reorganizarea teritorială a ţării

Măsura implică reducerea numărului judeţelor ţării la 15, ceea ce va avea impact asupra bugetului public şi a investiţiilor în economia românească, conform comunicatului

Organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din ţara noastră au avut săptămâna aceasta o întâlnire de lucru găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), discuţiile axându-se pe situaţia economică actuală, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de reducere a cheltuielilor publice, conform unui comunicat al CCIR.

Organizaţiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a ţării prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori. Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău şi Braşov.

"Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească", se arată în comunicatul instituţiei.

Semnatarii documentului sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a României; Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase ROMPAN; Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România PATROMAT; Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR; Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România ANAT; Federaţia Operatorilor Români de Transport FORT; Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă ONIV; Asociaţia Brokerilor din România.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. iar ati inceput cu cretinismele astea basiste cu reorganizarea ? Ceva creier aveti cetatenilor ? sigur ca este exact ceva de care trebuie sa se ocupe patronatele (ce or fi alea????) si camera de comert (relicva; o imbecilitate in era internetului). Care este logica ? orice reorganizare, cat de mica, genereaza probleme administrative imense.

    astea sunt problemele tarii ? Poate pentru capete seci ca voi 

    1. inainte sa arunci invective, fa un efort si gandeste. cred ca poti sa iti raspunzi singur daca faci efortul asta.

    Cu asta trebuia demult început, ar însemna o administrație mai suplă, concurenta între regiuni de dezvoltare, funcționari plătiți pe baza de performanta - exact ca un agent de vânzări ! Salariu + comision din investiția pe care ai atras-o în regiune. Dar, visez frumos...

    1. Administratie mai supla se poate face prin redimensionarea si unificarea unor institutii subordonate judetelor (una pentru cateva judete, nu una pentru fiecare judet) , nu ai de ce se modifici granite.

      Ce naiba de granițe vizezi!?? Acum îți trebuie pașaport sa treci din Iași în Bacău? Trebuie reduse pur și simplu prin comasare!

    > Organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din ţara noastră au avut săptămâna aceasta o întâlnire de lucru găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR)

    Niste entitati mai ne-reprezentative nici nu gaseati. Niste oameni care se auto-intituleaza reprezentanti a ceva isi dau cu parerea despre chestii care nu-i incura. 

    De-aia nu pot ei deschide o fabrica, ca are satul peste sau sub 5000 de oameni? Prostii. 

    Intre-adevar, mai trebuie taiat din elanul coruptilor mici si mari insa nu e clar ca o reorganizare teritoriala o sa ne scape de prea multi din ei. Pana e gata reorganizarea o sa ne pomenim ca au mai aparut cativa in plus in loc sa scapam de ei. 

    1. Nu ar trebui sa incurce, dar ei spun ca vor binele statului, cheltuielile sa devina mai suple.

      In acest caz, cum am zis in comentariul lung de mai jos, pot sa ia din atributiile comunelor mici, fara sa le desfiinteze. Pot sa pastreze toate primatiile si consiliile locale, dar cu mai putini oameni decat acum, daca comunele sunt mici. Cand e vorba de bani, tai din bugetele si atributiile institutiilor, nu e nevoie de desenat noi granite. 

    Reorganizarea județelor e contextul afirmării autonomiei teritoriale în jurul Mureșului. Resping aceasta idee antinațională.

    Organizarea administrativa pe judete este reprezentativa pt tara noastra din vremuri stravechi since asa este bine sa ramana.. Cui nu ii convine sa se mute....

    Ei pot sa ceara, poporul decide, e democratie, nu e ca pe vremea lui Ceausescu cand nu era nevoie de referendumuri.

    Si sunt tantalai, nu-si dau seama ca banii nu sunt totul cand e vorba de organizari administrative? Zonele aduse impreuna trebuie sa aiba afinitati culturale. Ca daca sunt mari rivalitati intre cei care ii unesti, lucrurile nu vor functiona. Cum cred ei ca Muresul poate fi cu Harghita? S-ar crea un judet unde ungurii ar fi 56%. Romanilor din Mures nu le-ar conveni sa devina minoritari. La fel cum nu le-ar conveni nici ungurilor din Covasna sa fie minoritari in noul judet Brasov. Plus ca e ridicol sa pui Maramuresul si Satu Mare in judete diferite. Sa vedeti ce fericiti o sa fie aradenii uniti cu Timisul... 

    Important e sa reduci numarul de institutii, de exemplu sa faci o singura institutie pentru mai multe judete, de la caz la caz. Pastrarea granitelor nu costa nimic, schimbarea lor costa. Nici nu trebuie sa schimbi constitutia. Poti sa faci o prefectura pentru 3 judete, cu sucursale in cele 3 judete, pentru chestii ca pasapoartele. Consiliile judetene trebuie pastrate pentru toate cele 42 de judete, e important ca reprezentativitatea sa nu se dilueze. Dar ca atributii/institutii subordonate, pot fi de asemenea unite unele dintre ele, pe 2 , 3 sau 4 judete. 

    Comunele si orasele trebuie de asemenea pastrate ca acum, dar sa fie create niste districte (plase), recunoscute in Constitutie, formate din cateva UAT de acest nivel (comune, orase, municipii) , care sa preia din atributiile comunelor si oraselor mici actuale. Iar o parte din districte sa se numeasca zone metropolitane, e foarte important ca acestea sa fie o UAT recunoscuta prin Constitutie, ca daca formarea asociatiilor metropolitane e lasata la latitudinea fiecarei zone, in unele locuri o sa se inteleaga unii cu altii, in altele mai putin. Unele o sa se formeze, altele nu.

    1. Hai sa fim serioși! 15-20 de județe ajung la nivelul României! Din 2-3 faci unul mai mare și asta e!

      Orice tara din Europa are mai multe diviziuni administrative raportat la suprafata si populatie, asa ca nu stiu de unde pana unde vrei tu 15-20 judete.

      Hai sa fim seriosi, oamenii nu o sa vrea asa ceva. Si au dreptate. E logic sa nu faci lucruri impotriva a ce vor oamenii, penyru ca lucrurile nu vor functiona. Si de ce ti-ai bate joc de identitatea lor regionala, judeteana? 

    Micsorarea nr de comune prin unire.

    1. Prim pas, da

    Cheltuielile administrative când le reduceți? Cu pensiile nesimțite și bugetarii de lux cum mai stați? Toate celelalte sunt gargara.

    O sugestie cretină care dacă Doamne ferește se aplică, ar toca o grămadă de bani. Iar apoi am ajunge la concluzia că n-a rezolvat NIMIC din punct de vedere financiar. Adică ar accentua și mai mult discrepanțele dintre județele care ar fi comasate. Adică centrul noului mega județ ar canibaliza celelalte județe de rang inferior.

    1. Corect. Timis va baga bani in Timis si va lasa Caras sa devina un ghetou, etc.

      Si probabil in perioada de tranzitie vor fi angajati si mai multi oameni ca sa ajute. Iar oamenii aia odata in sistem nu mai pleaca niciodata. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb