Un nou conflict cu iz pre-electoral între aleşii locali PSD, PNL şi PC, pe de o parte, şi cei PD, pe de altă parte, a marcat şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a avut loc ieri dimineaţă. Din ciocnirea de orgolii au avut de suferit, ca de obicei, bucureştenii. Câteva proiecte importante de investiţii nu au întrunit voturile a două treimi din consilieri şi au fost respinse.
Proiectele "trântite" de consilierii partidelor de la putere sunt suplimentarea fondurilor pentru finalizarea consolidării extinderii şi modernizării Teatrului Tănase (actualul sediu provizoriu nu mai poate fi folosit prea mult), încheierea unei convenţii între "Faur" şi municipalitate, astfel încât primăria să poată desfăşura lucrări de investiţii de peste 100 milioane de euro la stadionul "Lia Manoliu", dar şi solicitarea către Guvern a unor terenuri pentru acordarea de măsuri reparatorii celor care revedendică teren în zona Palatului Parlamentului şi Academie. Aici urmează să fie construite Catedrala Neamului, dar şi mai multe instituţii guvernamentale. Investiţiile nu pot demara dacă nu există suprafeţele necesare pentru despăgubirea proprietarilor care au revendicat terenuri în zonă. Este exclusă varianta achiziţionării loturilor la valoarea de piaţă întrucât efortul depăşeşte posibilităţile municipalităţii.
În fine, alte investiţii blocate vizează infrastructura stradală, capitol la care Bucureştiul este corigent. Este vorba despre străpungerea Splai Dudescu - Şoseaua Olteniţei, reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai pe bulevardul Liviu Rebreanu, pasaj denivelat Şoseaua Nordului - Elena Văcărescu şi realizarea ansamblului fântâna Lira Esedra (spaţiu verde, sistem de irigaţii şi sistem de iluminat). Valoarea totală a acestor investiţii este de câteva sute de milioane de euro.
Primarul PD Adriean Videanu, care a şi convocat această şedinţă, a explicat consilierilor faptul că a introdus pe ordinea de zi numai proiectele urgente, care au nevoie de o dezbatere rapidă. "Am vrut să evit proiectele care ar putea stârni polemici politice, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută", a mai spus domnia sa.Pledoaria edilului şef nu a avut succes la consilierii PSD, PNL şi PC, care au votat împotriva proiectelor. Cearta a căpătat rapid conotaţii politice, iar motivele invocate au fost mai mult sau mai puţin realiste. Aleşii locali au spus că nu este actualizată rata de schimb leu-euro din studiile de fezabilitate, că nu sunt toate detaliile tehnice puse, în timp util, la dispoziţia lor pentru analiză şi că sumele propuse pentru expropriere sunt prea mari.
Nu s-a pronunţat niciun cuvânt despre organizarea de dezbateri publice pe marginea oportunităţii realizării unor investiţii de infrastructură a căror costuri de execuţie sunt mai mici decât exproprierile necesare. Nici vorbă să vină vreun ales local cu o soluţie alternativă la exproprierile masive! Consilierii au uitat ieri că nu a trecut nicio lună de când s-au lăsat convinşi să voteze exproprieri de peste 500 milioane de euro pentru investiţii care fac cam tot atât. Între timp oraşul este paralizat de şantiere şi de traficul infernal, a cărui fluidizare a devenit laitmoiv electoral.