Între frică şi mărinimie

Epoca noastră, marcată de crize paralele, de la criza economică cu geometrie variabilă şi sfârşit amânat, la criza accelerată de revoluţia tehnologică şi de internet până la criza politică ce afectează stabilitatea statelor şi pune formele tradiţionale de politică în discuţie, stă sub dublul semn al fricii şi mărinimiei. Între cele două atitudini, care definesc un cadru de manifestare, se regăsesc forme de reacţii posibile. Ori, în acest context drepturile omului sunt primele sacrificate pe altarul securităţii (cu toate conotaţiile pe care acest cuvântul le are în limba română). Nu e deci de mirare că, deşi subiectul refugiaţilor este mereu adus în atenţia opiniei publice, în acest an ziua mondială a migranţilor şi refugiaţilor care este aniversată pe 17 ianuarie a trecut neobservată.

La început de an, nici politic, nici economic, lucrurile nu par să fi intrat pe un făgaş firesc. Din contră, bursele din Asia, mai ales cele din China, sunt în degringoladă, iar economia chineză pare să intre într-o perioadă de reflux, în vreme ce multiplicarea atentatelor teroriste care doar în săptămâna trecută au lovit în Turcia, la Istanbulul sau în Indonezia, la Djakarta ca şi în Burkina Faso, la Ouagadougou sau în Siria, la Deir Ezzor pune statele în degringoladă. Funesta evoluţie a stării politice a lumii a făcut ca situaţia dramatică a locuitorilor din Madaya, un oraş sirian înfometat ca urmarea asediului forţelor regimului Assad, să fie tratată ca un fapt divers în vreme ce agresiunile sexuale sau furturile din noaptea de Revelion, efectuate în majoritate de azilanţi economici proveniţi din Africa de Nord, de la Koln au fost îndelung comentate şi au alimentat şi mai mult curentul de opinie ostil refugiaţilor proveniţi din Orientul Apropiat. Şi aceasta, deşi războaiele civile din Siria şi Irak care au produs cel mai mare val de refugiaţi de la al doilea război mondial încoace sunt rezultatul unei politici intervenţioniste şi voluntariste dusă de statele europene în zonă.

După ce pe 18 decembrie se aniversează în fiecare an ziua internaţională a migranţilor (pentru a marca adoptarea în această zi, în 1990, a Convenţiei internaţionale asupra protecţiei drepturilor lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora a ONU,) iar pe 20 iunie se celebrează ziua mondială a refugiaţilorpentru a marca Convenţia privind statul refugiaţilor din 1951. Dacă ziua internaţională a migranţilor a început să fie aniversată din anul 2000, iar ziua mondială a refugiaţilor din 2001, ziua mondială a migranţilor şi refugiaţilor este mult mai veche şi se sărbătoreşte la iniţiativa bisericii catolice, fiind instituită în 1914 de papa Benedict al XV-lea. Sărbătorirea sa în a doua duminică după 6 ianuarie, care anul acesta a fost pe 17 ianuarie, a fost însă introdusă de papa Ioan Paul al II-lea în 2004.

Însă dincolo de date, ceea ce apare evident este angajamentul bisericii catolice în numele drepturilor omului şi al respectării demnităţii umane. Implicarea catolicilor în acest subiect nu este nouă, iar reprezentaţii săi au luat poziţie de nenumărate ori în favoarea celor ce fuseseră nevoiţi să se refugieze din faţa războiului sau a mizeriei. În mesajul papei Francisc din 17 ianuarie pentru a comemora această zi a migranţilor şi refugiaţilor accentul se pune pe responsabilitate şi mărinimie: "În orice caz, nu putem reduce migraţiile la o dimensiune politică sau normativă, la efecte economice, nici la coexistenţa unor culturi diferite pe acelaşi teritoriu. Toate acestea trebuie să vină şi să completeze apărarea şi promovarea persoanei umane, a culturii întâlnirii între popoare...". Să fi devenit biserica catolică unul din ultimele bastioane ale drepturilor omului? Căci pe la noi, unde doar promovarea discursului fricii este favorizată ca instrument de putere, o astfel de poziţie nu pare să aibă prea mulţi partizani.