ÎNTREBAREA DE 370 DE TRILIOANE DE DOLARI: SEMNE BUNE ANUL ARE? Frenezia speculativă

• "Viitorul nu mai este cum era odată"

(Yogi Berra)

Globalizare. Termenul este peste tot. Orice analiză a pieţei nu se mai poate face decât în acest context. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România va fi expusă pe o scară mult mai largă acestui fenomen.

De unde 370 de trilioane de dolari? Aceasta este valoarea noţională a tuturor contractelor de instrumente derivate OTC în prima jumătate a anului 2006 (cu 24% mai mult decât în cele 6 luni precedente). Derivatele pentru acoperirea riscului de credit (CDS) au "explodat" cu un ritm de 46%. Indicele Dow Jones a trecut de 12.500, pieţele sunt în sărbătoare, şampania curge şi bonusurile de sfârşit de an nu mai pot fi numărate. Care este motivul sărbătorii? În termeni reali, ajustaţi pentru deprecierea dolarului şi inflaţie, indicele trebuie să mai crească cu circa 30% pentru a atinge vârful din 2000.

Toate aceste sunt semnalmentele unei "exuberanţe iraţionale" de care vorbea Alan Greenspan încă din 1996. Doar vorbea. Nu a luat nicio măsură pentru stoparea unui fenomen alimentat cu bani ieftini. A venit anul 2000 şi bursele au căzut când investitorii au realizat că substanţa boom-ului lipseşte.

Există o mare diferenţă între condiţiile din 2000 şi cele de astăzi. Explozia bulei speculative din 2000 a şters 7 trilioane de dolari din capitalizarea bursieră. Economia reală nu a avut mult de suferit deoarece câştigurile "de pe hârtie" s-au evaporat la fel cum au apărut. De ce sunt diferenţe semnificative faţă de situaţia actuală? Dezechilibrele economice s-au accentuat, atât la nivelul SUA cât şi la nivelul economiei mondiale, datorită valului de lichiditate aruncat pe piaţă de băncile naţionale. După cum se ştie, aceste instituţii sunt foar­te sensibile la "suferinţele" speculatorilor şi "investitorilor" şi nu vor să îi vadă plângând.

Speculaţiile imobiliare au luat locul celor din sectorul tehnologiilor de vârf. Creşterea accelerată a preţurilor de pe pieţele imobiliare nu este caracteristică doar economiei americane. Din Suedia în Australia şi din Marea Britanie până în Argentina asistăm încă la creşteri semnificative ale preţurilor. Ce se întâmplă când se opreşte muzica? Rămân doar datoriile, amplificate de credite cu amortizare negativă, şi bănci cu bilanţuri ciuruite. Poate valul de lichiditate să le acopere? Aceasta este o altă întrebare de 370 trilioane de dolari.

După cum observaţi, diferenţele dintre anul 2000 şi prezent sunt semnificative. Dar avem şi asemănări "fericite". Fuziunile şi achiziţiile de zeci de miliarde "înfloresc" exponenţial. Se repetă oare istoria?

Financial Times anunţă că doar în 18 decembrie 2006 au fost finalizate fuziuni sau achiziţii în valoare de 90 miliarde de dolari, achiziţii determinate în mare parte de creditul ieftin. Anul 2006 bate astfel recordul stabilit în anii "90, cu un volum al aces­tor tranzacţii care se ridică la 3,9 trilioane de dolari. Nu vi se pare că termenul "trilioane" apare cam des? Să fie inflaţia de vină?

Dar ce face Europa şi mai ales zona euro? În presa britanică apar tot mai des în ultima perioadă semnale care indică o degradare treptată a uniunii monetare. Moneda unică este tot mai des atacată şi este învinuită pentru şomajul şi inflaţia ridicată din zona euro. Creşterea economică a Franţei este aproape de zero iar ratingul Italiei a ajuns la nivelul Botswanei. Divergenţa dintre ratele de creştere economică ale statelor din zona euro se adânceşte şi pune în pericol viabilitatea uniunii monetare.

Ce face America? Ben (Bernanke) şi Hank (Paulson) s-au întors de la Beijing cu mâna goală, fără nicio concesie din partea guvernului chinez. Deocamdată dolarul, fiind o monedă cu susţinere doar politică şi militară, face echilibristică fără coardă de siguranţă.

După ce în vara trecută au apărut primele "îndemnuri" din partea ministrului de finanţe australian, adresate partenerilor comerciali din Asia de Sud-Est, de a-şi diversifica în mod "ordonat" rezervele valutare, acum şi o serie de state arabe din zona Golfului anunţă în mod des­chis "vânzarea în mod limitat" a dolarului pentru diversificarea rezervelor. Dincolo de eufemisme se ascunde dorinţa de a scăpa cât mai repede de povara unei monede a cărei putere de cumpărare scade vertiginos.

Volatilitatea foarte scăzută de pe pieţele majore i-au determinat pe investitori şi speculatori să se relaxeze şi să uite de riscuri. Semnalele de avertizare sunt însă acolo, chiar dacă multe dintre ele sunt încă ascunse.

Pe piaţa americană s-a remarcat în ultimele luni o tendinţă care nu prevede vremuri prea bune pentru Bursa de la New York: raportul dintre vânzările şi cumpărările de acţiuni în propriile companii ale managerilor a ajuns la 55:1. Se vede că cei care cunosc cel mai bine activitatea şi perspectivele unei companii nu prea au încredere în viitorul acestora. Din nou vor rămâne cu plasa goală în mână cei care cumpără acum, la vârful pieţei.

Pentru România, anul nou începe plin de speranţe şi incertitudini. Experienţa celorlalte state Est-Europene ne fac să credem că atât eu­ro- scepticismul cât şi euro-optimismul vor fi înlocuite destul de repede cu o dezamăgire amară.

Presa a reflectat în ultima lună aşteptările optimiste ale pieţei, care vede un 2007 marcat de aceleaşi evoluţii de anul trecut. Norişorii care încep să apară la orizont nu constituie o sursă de îngrijorare. Profitabilitatea sectorului bancar este în scădere în condiţiile unei creşteri rapide a volumului creditelor. Agenţia de rating Fitch a sub­liniat că riscul valutar şi calitatea activelor reprezintă pericole potenţiale cu care se poate confrunta sistemul bancar.

După doi ani remarcabili (2004 şi 2005), ritmul de creştere al câştigurilor la bursele româneşti s-a redus dramatic şi a crescut semnificativ volumul tranzacţiilor pe instrumente derivate la Bursa din Sibiu. Speranţele pentru 2007 nu iau în considerare riscurile semnificative cu care se confruntă economia Româ­niei. Piaţa imobiliară afişează preţuri cu mult peste puterea de cumpărare a "clasei medii", care este "sublimă", dar lipseşte cu desăvârşire.

Conform datelor oficiale, România a avut parte de şapte ani prosperi (mai are vreo semnificaţie, oare, parabola biblică a celor şapte ani prosperi urmaţi de şapte ani săraci?). Să fie noroc? Conjunctură favorabilă? Foarte probabil! Învăţăm din istorie, fie că este a noastră sau a altora? Nu!

Şi atunci suntem condamnaţi să o repetăm!