Compania austriacă Egger intenţionează să construiască la Rădăuţi o fabrică de adezivi, printr-o investiţie de circa 40 de milioane de euro, pentru care a obţinut acordul de mediu, necesar eliberării autorizaţiei de construire. "Aproximativ opt milioane de euro vor fi investiţi în instalaţii şi tehnologii de protecţie a mediului. (...) Nu există niciun pericol pentru angajaţi, pentru locuitorii din localităţile învecinate sau pentru mediu", a declarat Ioan Lucian Banciu, director tehnic şi de producţie la Egger România, potrivit Mediafax.
Compania arată că, după obţinerea autorizaţiei, construcţia fabricii va dura aproximativ un an şi jumătate-doi ani, iar noua investiţie va asigura competitivitatea şi viabilitatea pe termen lung a fabricii din Rădăuţi, inclusiv stabilitatea locurilor de muncă, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic.
Compania Egger a investit până în prezent în Rădăuţi 210 milioane de euro într-o fabrică de procesare a lemnului cu o capacitate de producţie de 600.000 mc de PAL pe an.
Investiţia în noua instalaţie de adezivi se ridică la 40 milioane de euro. Noua fabrică de adezivi va crea 40 de locuri de muncă care se adaugă la cele 400 de locuri de muncă din fabrica de procesare a lemnului.