Investitorii francezi în România prevăd un impact limitat al crizei asupra cifrei de afaceri

C.B.
Miscellanea / 13 aprilie 2020

Investitorii francezi în România prevăd un impact limitat al crizei asupra cifrei de afaceri

Companiile membre ale Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România percep un impact limitat al crizei asupra cifrei de afaceri, însă consideră că acest impact se va prelungi mult după ce criza se va termina, potrivit unui sondaj realizat de CCIFER.

"Impactul crizei asupra cifrei de afaceri este perceput de companiile membre CCIFER ca fiind destul de limitat, în măsura în care majoritatea companiilor nu consideră că vor fi impactate cu mai mult de 30% pierdere pe cifra de afaceri. Însă, companiile sunt de părere că acest impact nu se va opri după ce criza se va termina şi că va dura mult mai mult decât atât", se arată într-un comunicat al organizaţiei remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prima preocupare pe care au manifestat-o managerii care au răspuns la anchetă se referă la limitarea impactului acestei crize asupra resursei umane, atât din punct de vedere sanitar, cât şi al măsurilor legate de protecţia veniturilor şi chiar a locurilor de muncă. Foarte puţini respondenţi au vorbit despre concedieri sau despre oprirea totală a activităţii. Majoritatea s-au concentrat asupra măsurilor de flexibilizare, iar unii dintre ei au venit chiar cu noi linii de business şi reconversie a activităţii astfel încât să poată securiza locurile de muncă pe durata crizei, subliniază comunicatul.

Astfel, 82% dintre respondenţi afirmă că au luat măsuri sanitare pentru a proteja personalul (telemuncă, anularea călătoriilor, echipamente de protecţie), 52% au luat măsuri de stand by (îngheţarea angajărilor, salariilor şi bonusurilor etc.), 45% au luat măsuri de flexibilizare a timpului de lucru (anticiparea concediilor plătite, recurgerea la şomajul tehnic) iar 6% au luat măsuri colective de concediere.

"Tendinţa generală este mai degrabă una pozitivă. Moralul antreprenorilor este la un nivel stabil, de 3.6 pe o scară de la 1 la 5. Deşi realizată într-un moment de mare incertitudine, mai puţin de 20% dintre participanţii la anchetă se declară pesimişti. Marea lor majoritate fie nu au încă vizibilitate asupra a ceea ce se va întâmpla, fie sunt mai degrabă optimişti pe termen mediu privind evoluţia business-ului pe care îl conduc", se mai arată în document.

Totodată, sondajul arată că situaţia de criză pune o presiune foarte mare pe trezorerie iar companiile în situaţie mai favorabilă sunt cele care aveau rezerve în timp ce companiile care vin din zona de antreprenoriat şi companiile mici sunt foarte expuse. 33% dintre respondenţi au făcut un avans de trezorerie pentru a asigura continuitatea activităţii.

În ceea ce priveşte perspectivele post-criză, companiile prevăd deja mai multe oportunităţi. De altfel, multe dintre acestea au avut reconversie de activitate, pentru a produce servicii şi produse care au devenit esenţiale în contextul actual.

"Alte oportunităţi sunt legate de tot ceea ce înseamnă digitalizarea, schimbarea comportamentului de muncă, o deschidere mult mai mare pentru munca de la distanţă, agilitatea în procesul de lucru: reechilibrarea forţei de muncă; eficientizarea companiilor prin agilizare, telemuncă şi digitalizare; dezvoltarea de noi activităţi (reconversie, cumpărare de companii aflate în dificultate etc.); relocalizarea liniilor de producţie în Europa. Pentru a răspunde acestor preocupări şi a realiza oportunităţile, sunt aşteptate mai multe măsuri: accesul la echipamente de protecţie - simplificarea procedurilor de punere pe piaţă şi stimularea producţiei locale; flexibilizarea relaţiei cu statul - acordarea şomajului tehnic şi adoptarea de măsuri de flexibilizare a timpului de lucru, cum ar fi reducerea timpului de lucru (existent), kurz arbeit (în curs de studiu); acordarea de facilităţi fiscale - bonificare, finanţarea IMM-urilor, subvenţie de dobândă pentru împrumuturi garantate (în vigoare pentru IMM-uri)", precizează CCIFER.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România a efectuat, în perioada 27 martie - 3 aprilie, un sondaj în rândul companiilor membre cu privire la impactul economic al crizei COVID19. În cadrul anchetei, CCIFER a consultat peste 1.000 de persoane din cele 600 de companii membre. Dintre acestea, 540 de persoane au răspuns la întrebări. Respondenţii provin din companii cu profiluri diverse în ceea ce priveşte mărimea şi sectorul de activitate. Astfel, 33% dintre respondenţi sunt din sectorul serviciilor, 13% din industrie, 8% din sectorul comerţului şi al distribuţiei, 8% IT şi telecom, 7% construcţii, 7% agricultură, 3% turism, 5% din alte sectoare.

52% dintre respondenţi reprezintă IMM-uri sau filiale ale marilor grupuri, 22% reprezintă mari grupuri, 19% TPE/ startup-uri/ antreprenori, iar 7% ONG-uri şi instituţii şcolare.

"CCIFER, camera dumneavoastră de comerţ şi industrie franco-română, s-a reinventat în această criză sanitară pentru a vă ajuta să o traversaţi şi să ieşiţi din ea cât mai bine. În primul rând, după cum vedeţi, aducem nevoile companiilor noastre în dialogul public cu autorităţile. Obiectivele acestui sondaj sunt, pe de o parte, de a le permite companiilor să se poziţioneze mai bine în contextul economic actual în raport cu furnizorii şi clienţii lor. Pe de altă parte, sondajul îşi propune să identifice principalele priorităţi de intervenţie în spaţiul public şi să le coreleze cu măsurile economice necesare în situaţia actuală, dar şi după criză", a declarat Francois Coste, preşedintele CCIFER.

CCIFER reuneşte peste 550 de companii franceze şi române care reprezintă 18 miliarde de euro şi peste 125.000 de locuri de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb