IOAN CUZMAN, FOST PREŞEDINTE SIF 1: "Timp de patru ani a fost o luptă împotriva majorării pragului de deţinere"

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 decembrie 2014

"Timp de patru ani a fost o luptă împotriva majorării pragului de deţinere"

Reţinerile în dosarul privind suspiciunea de manipulare a pieţei de capital afectează, grav, imaginea societăţii, a declarat recent, pentru presa locală, Ioan Cuzman, fostul preşedinte al SIF 1 Banat-Crişana.

Domnia sa a precizat pentru Glasul Aradului: "Fiind plecat de doi ani de acolo, nu cunosc concret ce s-a întâmplat. Mi s-a părut şocant ce am văzut că a apărut în presă. Numai simplul fapt că se vehiculează astfel de informaţii în mediul public e neplăcut. Aproximativ patru milioane de persoane sunt acţionari la SIF Banat-Crişana, iar când am condus eu instituţia am avut mare grijă ca astfel de lucruri să nu se întâmple. Timp de patru ani a fost o luptă împotriva majorării pragului de deţinere. Din păcate, trei arădeni au semnat o iniţiativă legislativă în acest sens, iniţiatorul fiind fostul senator Ovidiu Marian, care nu se pricepea la astfel de probleme".

Ioan Cuzman a crezut, mărturiseşte, că SIF-ul este într-o stare financiară bună, dar în ultimii doi ani nu s-au mai dat dividende.

La rândul său, conf.univ.dr. Adrian Niţu, fost membru al Consiliului de Administraţie al SIF 1 în perioada 1992-2006, fost deputat şi fost vicepreşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a precizat că s-a opus majorării pragului de deţinere la SIF-uri, dar acest lucru s-a întâmplat ca urmare a unor presiuni venite dinspre mediul de afaceri, din dorinţa de a se prelua controlul SIF-urilor.

Alături de Nelu Aristide Dragomir, Dan Ivan şi Simeon Murgu, Niţu a fostul unul dintre cei care au luptat, după Revoluţie, ca fostul Fond al Proprietăţii Private 1, devenit ulterior SIF 1 Banat-Crişana să aibă sediul la Arad.

"Dacă SIF-urile sunt controlate nerespectând legea, se ajunge la cazuri extreme. FPP Banat-Crişana a ajuns să aibă sediul la Arad în urma unor eforturi deosebite, depuse în anii ´90. E păcat că o asemenea instituţie a ajuns în atenţia Parchetului. Acest fond, cu milioane de mici acţionari a ajuns pe mâna unor acţionari puternici, cărora nici pragul de 5% nu le-a fost suficient, dacă se dovedeşte că au făcut operaţiuni pentru a-şi majora participarea. Fostul CNVM nu a luat măsuri când au fost semnalate primele depăşiri ale pragului de deţinere, care în urmă cu câţiva ani a fost de 1%. Acest prag a fost majorat printr-o lege adoptată în Parlament, pe care nu am votat-o. Dacă şi acest prag a fost depăşit, ASF-ul ar fi trebuit să ia măsurile corespunzătoare", a declarat Adrian Niţu.

Reprezentanţii SIF Banat Crişana au remis redacţiei cotidianului Bursa o adresă destinată Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Bursei de Valori Bucureşti, în care se arată că au fost puse la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.

"SIF Banat-Crişana informează că în dimineaţa zilei de 8 decembrie a.c. s-a prezentat la sediul societăţii din Arad o echipă de ofiţeri din cadrul SCCO Arad, delegaţi de către procurorii DIICOT din structura centrală în vederea efectuării unei percheziţii şi preluare de documente. (...) SIF Banat-Crişana a pus la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile şi documentele solicitate. În legătură cu situaţia menţionată mai sus, SIF Banat Crişana va face în continuare toate comunicările necesare în vederea informării corespunzătoare a acţionarilor şi potenţialilor investitori", se arată în adresa semnată de directorul general adjunct Teodora Sferdian.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Mister WPonta nu e in vizorul DNA/DIICOT pentru manipulrea bursei in direct?

    1. Absolută corectă întrebarea ...........

      A fost manipulare a Pieței de Capital în plină campanie electorală ......

      Nu am fost prezent dar precis Bîlteanu la ” ținut de mânuță ” pe Ponta la acea deschidere a bvb ........ 

    Ma pot felicita ca am scapat de actiunile SIF1! Nu aveam multe dar pentru mine era o suma ! Cum va spala obrazul "reglementatorul" pietii de capital in acest caz? Mai e nevoie de ASF daca nu pot preveni astfel de cazuri ?

    cred si eu ca a fost o lupta sa se mentina pragul de detinere. Daca n-ar fi fost acest prag de detinere ati fost demult plecat de la SIF1 domnule Cuzman.

    Ar fi frumos sa ne confirmati sau nu daca erati in Consiliul de Administratie la SIF1 cand s-a facut tranzactia cu Azuga Turism 

    1. Daca nici dupa ce a fost dat afara acest Cuzman sustine tot niste prostii privitor la pragul de detinere,un comunist sadea care dorea sefia pe viata cu cei 4 milioane de cuponari.Actiunile DICOT sant benefice pentru actionari si un semnal de alarma si pentru ceilalti sefi de sif-ri gen fercala!

      Da a fost!pana la aga din aprilie 2013 a fost in ca la sif1.tranzactia cu azuga turism s-a facut cu o luna-doua înainte...S-a nu mai vorbim de când s-a pregătit !

      Nu ca simplu membru CA ci a fost vicepresedinte,când s-a parcat azuga turism in portofoliu sif1!

      Să ne mai spună Dl Cuzman și

      De ce nu a vândut înainte de criză deținerea BCR cu 375 milioane euro CASH ? ? ? 

    Mai tovarase Cuzman credeam ca vei spune si tu ceva interesant cu privire la situatia de la sif.1 dar ai ramas agatat de aceiasi obsesie privin pragul de detinere care perpetua sefia ta pe viata.Pacat!!!!

    1. ce are pragul cu hotia dl. Cuzman. pragul are doar cu mumifirea unora la virful sifelor.

    un dobitoc, care s-a trezit din partaieli si a uitat sa se uite la ceas, ora ,data ,an !

    daca se cerceataza mai in adancime sa vedeti ce se gaseste la SIF1.Cuzman stie multe ca doar a supt ceva ani acolo.daca ar fi luat si el la intrebari si izolat putin sa vedeti ce iese .....Acesti super baieti tineri super calificati si invatati care sunt popularizati prin ziare si la TVaceste gulere albe sunt cei mai mari hoti.Garda veche e nimic pe langa acesti tineri care vin din urma.Si tineti minte ce se spune despre tinerii din PSD!!!!

    Cuzman asta daca n-are statuie in Arad o sa-si faca singur una la el in curte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb