Iohannis a promulgat legea prin care autorităţile şi instituţiile publice care nu angajează persoane cu handicap vor plăti, lunar, sume la buget de stat

J.P.
Miscellanea / 21 august 2020

Iohannis a promulgat legea prin care autorităţile şi instituţiile publice care nu angajează persoane cu handicap vor plăti, lunar, sume la buget de stat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care autorităţile şi instituţiile publice persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap trebuie să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, conform news.ro.

Iniţiativa legislativă a deputatului PMP Petru Movilă susţinută şi de PNL, ALDE a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor pe 28 iulie.

"Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin.(2), pot opta pentru una din următoarele obligaţii: a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit.a), să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate", prevede legea promulgată de şeful statului

De asemenea, "persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoţitorului sau furnizorului de servicii sociale, corespunzător costurilor drepturilor, după caz, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat; în această situaţie nu sunt aplicabile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb