IONEL ARSENE, PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN PIATRA NEAMŢ: "O tragedie fără margini, care a îndoliat judeţul"

A.B.
Miscellanea / 15 noiembrie 2020

"O tragedie fără margini, care a îndoliat judeţul"

Incendiul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, soldat cu 10 morţi, este una dintre cele mai mari tragedii care a îndoliat judeţul, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, transmite Agerpres.

Arsene şi-a exprimat întreaga sa compasiune pentru familiile victimelor care au decedat în incendiu.

"Din nefericire, asistăm la o tragedie fără margini. În aceste momente gândurile mele merg spre familiile celor decedaţi. Toate eforturile personale se îndreaptă spre administrarea situaţiei la faţa locului. Acum vreau să mă asigur că pacienţii şi cei răniţi în incendiu sunt în siguranţă. Sper să avem o concluzie administrativă despre cauze şi despre responsabili. Este un moment greu pentru noi toţi. Fac un apel către întreaga clasă politică să nu folosească acest eveniment tragic în interes politic sau electoral. O tragedie naţională nu trebuie să fie manipulată pentru interesele politice efemere ale unora sau altora. Nu este momentul să se urce nimeni pe cadavre! Ne plângem morţii, oameni care au sfârşit sub privirile celor care făceau tot ce le stătea în putere ca să îi salveze! Această tragedie nu poate fi folosită în scop electoral", a declarat Ionel Arsene într-un comunicat de presă.

Preşedintele CJ Neamţ a cerut ca cei care vor fi găsiţi vinovaţi pentru producerea tragediei să fie traşi la răspundere.

Zece pacienţi internaţi cu COVID-19 în Secţia ATI a SJU Piatra-Neamţ au decedat în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă seara, în unul dintre saloane.

Potrivit conducerii spitalului, două dintre victime erau intubate.

Medicul de pe secţie care a intervenit pentru salvarea pacienţilor are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi este transferat, duminică dimineaţa, la un spital din Bruxelles.

Alte trei cadre medicale - un medic şi două asistente - au suferit răni în urma intervenţiei de a salva pacienţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb