Salariile în ţara noastră au crescut cu 25% în ultimii trei ani, creşterea fiind determinată de închiderea decalajului dintre salariile medii din România şi salariile medii din Uniunea Europeană pentru a reţine forţa de muncă să plece în străinătate, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.
"În ultimii trei ani, salariile în România au crescut cu 25%, vorbesc de salariile medii, au crescut cu 25%....Dacă te uiţi la 25%, oau, e foarte mult! Dar dacă te uiţi la baza de la care s-a plecat, de abia începe să se închidă acest ecart al salariilor. Acum această creştere apare cu câteva oportunităţi şi ameninţări. Creşterea a fost determinată pe de o parte de închiderea acestui decalaj dintre salariile medii din România şi salariile medii din Uniunea Europeană, am zis medii din Uniunea Europeană, tocmai pentru a reţine forţa de muncă să plece în străinătate. Pe de altă parte, noi vorbim de o ameninţare pentru că prin creştere acestor salarii are loc o scădere a competitivităţii principale a României care era legată de forţă de muncă foarte bine calificată şi la costuri foarte mici", a spus Ionuţ Simion, la conferinţa de prezentare a Raportului PwC Global CEO Survey pentru România, relatează Agerpres.
El a explicat că acest avantaj competitiv începe să dispară, dar rămâne una dintre principalele atracţii pentru care investitorii vin în ţara noastră.
"Nu cred că majorarea de 25% este o problemă. E o problemă că nu o însoţim neapărat şi de creşterea productivităţii, a valorii adăugate pe care noi o generăm astfel încât să putem să ne permitem să plătim aceste salarii", a afirmat Ionuţ Simion.
El a declarat că, pentru anul trecut, creşterea medie de salarii în România a fost de 12,5%.
În sectoarele industriale creşterea a fost cuprinsă între 9 şi 10%.
În sectorul public creşterea de salarii a fost destul de mare astfel încât la ora actuală salariul mediu din sectorul public se clasează pe locul trei după industria serviciilor bancare şi după industria de IT.