ÎPS TEODOSIE: "Am alergii şi nu mă vaccinez, nu am de ce că nu mă îmbolnăvesc"

G.B
Miscellanea / 28 aprilie 2021

"Am alergii şi nu mă vaccinez, nu am de ce că nu mă îmbolnăvesc"

Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a afirmat, astăzi, că are alergii şi nu se vaccinează împotriva COVID-19, susţinând că nu ar avea de ce să facă acest lucru deoarece nu se îmbolnăveşte. El consideră că preoţii nu sunt medici ca să recomande vaccinul şi că acest lucru ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor acestora, potrivit news.ro.

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă s-a vaccinat împotriva COVID-19.

ÎPS Teodosie a declarant: "Nu, că am alergii şi nu mă vaccinez. Nu am de ce că nu mă îmbolnăvesc. (...) Vaccinul nu este obligatoriu. Chiar l-am auzit pe domnul preşedinte şi ieri. Nu este obligatoriu şi mai ales este un vaccin care e făcut în pripă. De aceea sunt în fiecare zi surprize pentru că trebuie să fie pregătiţi oamenii, sunt oameni cu anumite afecţiuni care datorită vaccinului, iată, cedează, unii mor, alţii paralizează şi trebuie să fim atenţi. Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul. Ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor noastre".

El a mai fost întrebat dacă recomandă crendincioşilor care vin la biserică să se vaccineze deoarece sunt mulţi preoţi care îndeamnă la acest lucru.

"Nu e treaba mea. Nu îmi aparţine mie acest mesaj. (...) Sunt preoţi din diferite locuri, eu îi păstoresc pe cei de aici, din Dobrogea. Nu le interzic, nu le recomand", a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

Întrebat dacă are o evidenţă a preoţilor din Constanţa diagnosticaţi cu COVID-19, ÎPS Teodosie a răspuns: "Nu. Care s-au mai infectat, am şi spus-o, i-am mai ajutat cu medicamente de la domnul George Becali, am trimis şi în Bihor şi în alte părţi. Un om foarte bun la suflet, care a căutat să ajute oamenii, dar este împiedicat de multe ori, că binele este totdeauna pândit şi sancţionat pentru că Satana este împotriva Binelui".

El a fost întrebat de jurnalişti ce părere are despre vaccinul anti-COVID.

"Nu am părere. Am o părere că nu e perfect. Atât. Nu mi-e teamă (să îl fac - n.r.), nu trebuie să-l fac pentru că cine are alergii nu trebuie să facă, aşa cred. Nu am nevoie, mă împărtăşesc zilnic şi vaccin mai mare ca asta, mai puternic, nu este altul", a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

Întrebat dacă nu crede că acest vaccin poate salva planeta, ÎPS Teodosie a răspuns: "Dacă specialiştii cred asta, ştiu ei ce spun. (...) Acolo este breasla medicilor, între ei nu este totală punere de acord. Am citit şi voi mai citi, chiar am fost atenţionat, primesc mesaje de la medici de înaltă ţinută din America, din Germania, dar nu vreau să-i expun aici că nu e treaba mea, care atrag atenţia asupra urmărilor negative. Nu înseamnează că vaccinul nu e bun. Dacă nu ar fi bun nu l-ar face atâţia oameni. E făcut de nişte specialişti. Dar ca la orice vaccin unii au restricţii, adică au urmări negative datorită unor suferinţe personale pe care le au în organismul lor".

El a precizat că, dacă un credincios îl va întreba dacă trebuie sau nu să se vaccineze, îl va trimite la medic.

Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că îi va împărtăţi pe credincioşi cu linguriţa tradiţională.

"Aşa s-a şi stabilit în toată Biserica Ortodoxă Română. I-am împărtăşit şi când nu era lămurit pentru că rânduielile Bisericii nu se schimbă niciodată, rămân aceleaşi", a explicat ÎPS Teodosie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. nici nu ma asteptam la altceva

    Dacă te contaminezi nu te văd bine...

    1. te plateste la bucata de postezi dublu ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb