Nivelul de educaţie financiară a românilor înregistrează un punctaj de 31, pe o scară de la 0 la 100, fiind mult sub medie, potrivit unei cercetări a Băncii Mondiale, a anunţat, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isărescu.
"Nevoile şi ofertele financiare au devenit mai complexe, iar oamenii au nevoie să cunoască elementele financiare, pentru a deveni mai educaţi din punct de vedere financiar", a declarat Mugur Isărescu, adăugând: "Uniunea Europeană (UE) a acordat în ultima perioadă o atenţie sporită educaţiei financiare, însă din păcate multe state europene nu răspund încă corespunzător la această problemă, iar populaţia nu deţine momentan suficiente cunoştinţe care s-o ajute să înţeleagă serviciile şi produsele financiare".
Totodată, Mugur Isărescu a punctat faptul că Banca Naţională a adoptat încă din anul 2008 o strategie de susţinere a educaţiei financiare, care să ajute tinerii să înţeleagă elementele şi produsele economico - financiare.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat: "Avem nevoie de o educaţie financiară, pe care să o implementăm tinerilor. Când le vorbim de bani, tinerii trebuie să înţeleagă că le vorbim de trecut, prezent şi viitor, vorbim despre valori".
Domnia sa apreciază faptul că România este pe unul dintre ultimele locuri la numărul de firme la mia de locuitori are legătură cu înţelegerea conceptului de bani, şi de muncă, şi de educaţie financiară: "Vom fi în continuare pe ultimul sau ultimele locuri dacă nu facem paşi semnificativi toţi - noi la şcoală, dumneavoastră prin instrumentele pe care le aveţi, într-o manieră integrată - pentru a creşte orizontul copiilor de astăzi, antreprenorilor de mâine\".
1. cu ce folos?
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 14.03.2014, 07:03)
Bancile, asa cum arata ele azi, au prosperat pentru ca au gasit de fiecare data metode tot mai sofisticate ca sa ne pacaleasca. Si oare ce ar trebui sa-i invatam pe tineri acum cand paradigma economico-financiara globala e pe cale sa se schimbe radical?
2. angajatii BNR nu au cunostiinte IT :-)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 14.03.2014, 08:26)
altfel nu se poate exlica de ce in raportul pe anul 2009 modificarea rezrevelor minime ogligatorii avand scadenta mai mare de 2 ani nu sunt prezentate in tabellele respective. Un program cu fonduri UE ar prinde bine. Titlul : Make IT:-)
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2014, 08:29)
... in principiu - caci vorbim despre produse - o activitate comerciala urmaza anumite etape in timp si spatiu, anume: investitie, productie, desfacere, beneficii ... in cazul bancilor, timpul si spatiul dispar, ele - coordonatele existentiale - fiind inlocuite de coordonate abstract-convenite (teoretizate) ... in cazul bacilor, semnarea contractului devine: bebeficiu, desfacere, productie, investitie chiar daca, contractul implica o durata de 30 de ani, spre exempul: un om, contracteaza un credit ipotecar pe o durata de 30 de ani, odata contractul semnat, in numele sau este deschis un cont pasiv, contractul cu al sau cont in spate devin, aproape magic, produs financiar (activ), chiar daca durata comerciala a contractului duraza 30 de ani, adica incasarea integrala a banilor ( in cazul in care contractul se desfasoara fara evenimente) , banca, prin scheme de acest gen, isi extrage toate beneficiile, in prezent ... intrebare: oare ce intelege domnul Isarescu prin “intelegerea” produselor financiare?! caci ceea ce observ eu este ca, bancherii, vor sa ne convinga ca, timpul si spatiul nu exista ... dupa cum, vrajitorul, pardon teoreticianul Bernanke explica: “in practica fucnctioneaza, cu teoria avem probleme”, probabil referindu-se la “practica” bancara a banilor conjurati si la teoria realitatii ... cred si eu ca un om poate dezvolta o asemenea filozofie cand vorbele sale genereaza 250 k$/ discurs, in timp ce noi, cei 7 miliarde, chiar trebuie sa muncim, in timp si spatiu, pentru a obtine inmiit mai putin ...
3.1. Intradevar: timpul si spatiul sunt in_finite, insa (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de doru stoian în data de 14.03.2014, 11:02)
..... problema smintitilor lui Isarescu & Co. este aceea ca:
1) desi traim in acelasi timp si spatiu cu ei;
2) ei se straduiesc ca noi - "***imea" - sa nu-i ajungem niciodata din urma .......... daramite sa-i mai si intrecem !
4. Pagubit ar trebui sa fie "dobitocul" darwinian ...
(mesaj trimis de doru stoian în data de 14.03.2014, 10:54)
.... care:
1) nu-si adapteaza produsele;
2) la cunostintele - cerintele si ofertele - pietii !
4.1. Schimbati-l domnule odata pe smintitul asta (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de doru stoian în data de 14.03.2014, 10:57)
.... de la conducerea BNR, ca simt ca innebunesc !
Arza-le-ar - instant - Focul Gheenei, de genii ne_intelese !
4.2. Maestrul-Profet Ilie Serbanescu sa fie UNS (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de doru stoian în data de 14.03.2014, 19:05)
.... instantaneu, in locul lui Isarescu guvernator la BNR-eu !
5. finante
(mesaj trimis de h2o în data de 14.03.2014, 20:54)
tot ceea ce facem in acest moment nu conteaza.Nu cred ca un speculator sau unu care a impuscat o slujba la influenta parintilor poate supravietuii intr-o lume corecta.Mi-as dori din tot sufletul ca energia electrica sa dispara aine si sa-i vedem pe parlamentari si pe copii de bani gata cum vor supravietui.Lumea in care traim este aberanta valorile nu sunt munca si bunul simt ci desframarea ,lacomia si influenta.mi-e scarba