Isărescu solicită ajutorul autorităţilor pentru a stăpâni inflaţia

R.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 octombrie 2007

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), cere ajutorul autorităţilor pentru a stăpâni inflaţia în creştere puternică în ultimele două luni, precizând că banca centrală nu poate face singură acest lucru, doar prin politica monetară, fiind nevoie şi de politici fiscale şi structurale mai restrictive. "Un scenariu supraoptimist ar fi să se limiteze creşterile salariale, inclusiv cele ale bugetarilor, în concordanţă cu productivitatea muncii, însă astfel de măsuri cred că sunt posibile, datorită perioadei electorale. De aceea, cred că o variantă optimă în această perioadă, a acestui final de an şi pe parcursul anului viitor, este adoptarea unor politici fiscale mai restrictive, precum deficitul bugetar şi nivelul impozitării", a precizat, luni, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe susţinută la Bucureşti. Adresarea problematicii inflaţiei cu politici fis-cale este optimă, a precizat guvernatorul, pentru că în această perioadă preelectorală nu ne putem aştepta la reduceri de salarii, iar politicile fiscale au o contribuţie importantă la procesul dezinflaţionist.

Isărescu a precizat că acelaşi mesaj a fost împărtăşit şi de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). De asemenea, guvernatorul a precizat că a obţinut promisiunea premierului şi a ministrului Finanţelor pentru menţinerea actualei politici fiscale, fără alte relaxări în perioada următoare. Isărescu a avertizat că dacă banca centrală nu va fi ajutată în lupta sa cu stabilitatea preţurilor pe termen lung şi va fi lăsată "să joace singură pe teren", doar prin politicile monetare, atunci vom fi nevoiţi să facem faţă unei "aterizări forţate", în locul unei "aterizări line", cum ar fi de preferat.

"A ne baza în lupta cu inflaţia doar pe dobândă şi cursul valutar (majorarea dobânzii duce la aprecierea leului iar acesta, la rândul lui, ajută la scăderea inflaţiei) ar însemna că trebuie să ne pregătim de un hard lending", a spus Isărescu, citat de Rompres.

El a precizat că, în opinia sa, Banca Naţională, ca orice bancă centrală din lume, trebuie să se asigure ca stabilitatea preţurilor să fie una de durată, sustenabilă. Avem un program pe termen lung, de şapte ani, perioadă în care variaţiile ar trebui să fie mai puţin violente. Avem o viziune mult mai îndelungată decât pe perioade scurte. Acesta este motivul pentru care, spune Isărescu, mesajul BNR este acela de a adopta o politică prudenţială, fără şocuri prea mari. Inflaţia a ajuns în septembrie la 6,03 la sută pe an, cu peste un punct mai mare decât ţinta maximă stabilită de BNR pentru acest an, de 5 procente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb