"Iulius Mall Suceava", cel de-al patrulea centru comercial dezvoltat de compania "Iulius Group", îşi propune să susţină dezvoltarea economică a Sucevei şi să relanseze piaţa locală de retail. Mărci celebre sunt aşteptate din această toamnă la "Iulius Mall", prin intermediul celor 150 de magazine, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
În prezent, lucrările de execuţie a "Iulius Mall Suceava" se află într-un stadiu foarte avansat, iar majoritatea chiriaşilor au trecut la amenajarea magazinelor, astfel că, în curând, centrul comercial îşi va putea deschide porţile pentru cumpărătorii din Suceava şi din zona Moldovei. Mall-ul va avea şi o sală de bowling şi biliard, un spaţiu de joacă dedicat copiilor, primul sport pub din Suceava, un teren de fotbal şi un patinoar în aer liber, cărora li se va adăuga o zonă de foodcourt alcătuită din 12 restaurante cu specific variat şi cel mai mare cinematograf din Suceava. Amplasat la 25 de minute pietonal de centrul oraşului, mall-ul va beneficia de o parcare cu 1.300 de locuri gratuite pentru clienţi, iar accesul se va putea face şi prin intermediul mijloacelor de transport în comun.
Odată cu inaugurarea noului mall, Suceava va deveni cel de-al patrulea oraş în care "Iulius Group" activează. Investiţie de peste 60 milioane de euro, "Iulius Mall Suceava" va cuprinde magazinele Auchan şi Bricostore.
În prezent, "Iulius Group" a intrat într-un proces de reconfigurare şi consolidare a reţelei actuale de mall-uri, prin extinderea mall-ului de la Iaşi şi a celui de la Timişoara. Odată cu finalizarea lucrărilor, acesta din urmă îsi va dubla suprafaţa, ajungând la un total de 173.000 mp.