Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun

A.I.
Companii / 19 iunie 2017

Iulius Mall Iaşi

Iulius Mall Iaşi

Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun, cu cote egale de participare (50/50), pentru dezvoltarea ansamblului mixt Openville Timişoara, precum şi a altor proiecte care urmează a fi demarate, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Totodată, parteneriatul cu Atterbury Europe va contribui la susţinerea strategiei de consolidare la nivel regional a reţelei de mall-uri creată sub brandul Iulius Mall, prin deţinerea în comun, în proporţie de 50% fiecare, a părţilor sociale aferente Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava.

Atterbury Europe este o companie europeană de investiţii imobiliare, ce pune accent pe co-investirea alături de parteneri. România reprezintă cea de-a treia jurisdicţie de investiţii pentru Atterbury Europe, după achiziţiile derulate cu succes în Serbia şi Cipru.

Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius, a afirmat: "În ultimii 17 ani, compania Iulius s-a dedicat realizării de proiecte regionale de referinţă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor, iar acordul cu Atterbury Europe are un rol important în accelerarea acestei strategii. Asocierea noastră combină know-how-ul şi poziţia dominantă pe care o avem pe piaţa din România, cu puterea financiară şi experienţa în property management ale acestui prestigios grup internaţional. Împărtăşim aceeaşi viziune de business şi suntem convinşi că, împreună, ne vom consolida strategia de creştere, aducând plus valoare portofoliului şi implementând noi proiecte de referinţă".

Henk Deist, CEO al Atterbury Europe, a spus: "Strategia de investiţii a Atterbury Europe urmăreşte să lucreze cu jucătorii de prim rang din ţările în care alegem să investim. Suntem încântaţi de faptul că prezenţa noastră în Europa, alături de legăturile pe care le avem cu Africa de Sud, a condus la asocierea cu grupul Iulius din România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb