Liderul Partidului Laburist, principala formaţiune în opoziţie în Regatul Unit, a anunţat că va rămâne "neutru" în cazul unui nou referendum pe tema Brexitului, pe care vrea să-l organizeze dacă ajunge la putere în urma alegerilor legislative anticipate de luna viitoare, relatează AFP.
"Voi adopta, în calitate de premier, o poziţie neutră, pentru a putea să pun în aplicare în mod credibil rezultatul obţinut şi a uni comunităţile şi ţara, în loc să continui o dezbatere fără sfârşit pe tema UE şi Brexitului", a declarat vineri, într-o dezbatere organizată de BBC Jeremy Corbyn.
Aceasta este cea mai clară luare de poziţie a liderului Partidului Laburist, care a fost criticat cu privire la faptul că refuză să spună pentru ce opţiune va face campanie într-un eventual al doilea referendum.
Corbyn vrea ca, în cazul în care este ales, să renegocieze un acord al ieşirii din UE în trei luni de la instalarea sa la putere şi să supună acest acord, peste şase luni, votului britanicilor, care să aibă totodată opţiunea de a anula Brexitul şi de a rămâne în UE.
"Rolul meu şi al Guvernului nostru va fi să ne asigurăm că acest referendum are loc în atmosfera potrivită, iar noi ne vom supune rezultatului", a declarat liderul laburist, evocând disensiunile puternice provocate de referendumul din 2016 privind Brexitul, în care aproape 52% dintre britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii din UE.
Premierul Boris Johnson, al cărui Partid Conservator se află pe primul loc în sondajele de opinie în privinţa intenţiilor de vot, a fost de asemenea intervievat în această emisiune, dar şi şefa Partidului Liberal-Democrat (proeuropean) Jo Swinson şi şefa separatiştilor scoţieni din SNP Nicola Sturgeon., transmite AFP.
Johnson vrea să obţină, în alegerile de la 12 decembrie, o majoritate în Parlament care să-i permită să ratifice acordul ieşirii din UE pe care l-a încheiat cu UE. El se angajează la ratificarea acordului în Parlament şi la scoaterea regatului din Uniune până la sfârşitul lui ianuarie.
Şeful Guvernului conservator a fost interpelat cu privire la declaraţii considerate ofensatoare în unele dintre articolele sale, cu privire la care a refuzat să-şi ceară scuze.
El a apărat de asemenea decizia Guvernului de a refuza să publice un raport cu privire la un eventual amestec în scrutine în Regatul Unit, apreciind că nu a văzut nicio probă a vreunui amestec.
Corbyn - care vrea un al doilea referendum al Brexitului - a declarat că un Guvern laburist nu va autoriza un al doilea referendum privind independenţa Scoţiei "cel puţin" în "primii doi ani" ai mandatului său.
Un referendum a fost organizat în 2014, în care unioniştii au obţinut o victorie cu 55%.
Premierul scoţian Nicola Sturgeon a atacat poziţia liderului laburist, care ar putea avea nevoie să se alieze cu SNP în vederea formării unei majorităţi parlamentare.
"Eu nu sunt sigură că el va compromite posibilitatea de a avea un Guvern laburist din cauza acestei chestiuni", a declarat Sturgeon, intervievată ulterior, potrivit sursei citate.