JOAQUIN ALMUNIA: "Nu există soluţii imediate sau facile pentru criza financiară"

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 octombrie 2008

Joaquin Almunia, Comisarul european pentru afaceri economice, a susţinut, ieri, că "nu există soluţii imediate sau facile pentru stoparea crizei financiare internaţionale", informează AFP, preluat de NewsIn.

Domnia sa a declarat că susţine acţiunea coordonată a principalelor bănci centrale mondiale, de reducere a dobânzilor cheie.

"Chiar dacă nu am găsit o soluţie definitivă, se iau măsuri concertate, iar evenimentele de miercuri, când un număr mare de bănci centrale, începând cu Banca Centrală Europeană şi cu Federal Reserve, au redus simultan dobânzile cheie, reprezintă o acţiune deosebit de importantă", a explicat comisarul european, care a menţionat că această decizie "dă un semnal foarte clar pieţelor".

"Toate măsurile care se iau, fie că este cazul unor ajutoare guvernamentale individuale pentru companiile financiare aflate în dificultate sau finanţări ale întregului sistem financiar, trebuie să permită redobândirea încrederii în aceste instituţii", a continuat Almunia.

"Este necesar să creştem volum de lichidităţi din sistem, după modelul Băncii Centrale Europene şi al altor bănci centrale, întrucât piaţa interbancară, locul de unde fondurile ar trebui să provină, nu le mai poate genera", a adăugat comisarul european. "Lucrurile trebuie schimbate pe piaţa financiară, pentru că, în viitor, sistemul financiar nu va semăna cu cel care a produs aceste dezechilibre majore", a conchis Almunia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb