Jocurile Olimpice: Controale drastice pentru agenţi, voluntari şi funcţionari

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 2 aprilie

Jocurile Olimpice: Controale drastice pentru agenţi, voluntari şi funcţionari

English Version

Marile competiţii sportive sunt un vis pentru performeri şi spectatori şi un coşmar pentru organizatori. Nici Jocurile Olimpice de la Paris nu fac excepţie. Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a prezentat un bilanţ actualizat al verificărilor efectuate asupra tuturor agenţilor de securitate şi funcţionarilor publici implicaţi în organizarea Jocurilor Olimpice din această vară. Darmanin a precizat că 800 de persoane au fost respinse până în acest moment de la Jocurile Olimpice din această vară de la Paris, ca urmare a celor 180.000 de controale de securitate efectuate - dintr-un total de un milion de controale care urmează să fie efectuate. "Poporul francez trebuie să ştie că îi verificăm pe absolut toţi cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Sunt deci voluntarii, purtătorii de torţe, persoanele care vă vor însoţi. Sunt un milion de controale de efectuat, am efectuat deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane", a subliniat ministrul de Interne la canalul de ştiri LCI. "Asta înseamnă că există oameni care au vrut să se înscrie pentru a purta flacăra, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice, şi care, în mod clar, nu aveau intenţii bune", a continuat Gerald Darmanin, adăugând că printre cei respinşi se numără "islamişti radicali" şi "ecologişti radicali care vor să protesteze". Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza aproape 45.000 de forţe de securitate internă. În medie, 35.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi la datorie în fiecare zi pe întreg teritoriul Franţei pentru a garanta securitatea evenimentelor (25.000 pentru Jocurile Paralimpice). În plus, vor fi cel puţin 18.000 de militari şi între 18.000 şi 22.000 de agenţi de securitate privaţi în fiecare zi. Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice într-un moment în care Franţa este în alertă sporită în faţa ameninţării de atentate teroriste şi oferă o ceremonie de deschidere fără precedent pe Sena, la 26 iulie, pentru care sunt mobilizaţi 45.000 de poliţişti şi jandarmi. Mobilizarea este una fără precedent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031