Joe Biden a prezentat un plan de infrastructură major

S.B.
Internaţional / 1 aprilie 2021

Joe Biden a prezentat un plan de infrastructură major

Preşedintele american Joe Biden a prezentat, miercuri, un plan de infrastructură major, constând în construcţii de drumuri şi poduri, în cadrul unui program economic amplu, în valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, care mai prevede măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de dezvoltare a serviciilor sociale, cum ar fi îngrijirea vârstnicilor, informează news.ro.

Biden intenţionează să implice corporaţiile americane în acest program, a cărui valoare va urca la un total de 4.000 de miliarde de dolari, după prezentarea părţii a doua planului, în luna aprilie.

Cuplată cu pachetul de ajutoare pentru pandemia de Covid-19, de 1.900 de miliarde de dolari, iniţiativa în domeniul infrastructurii va conferi un rol mai important guvernului federal în economia SUA faţă de cel avut în trecut, cu o pondere de cel puţin 20% în producţia anuală.

Programul, prezentat miercuri de Biden la un eveniment organizat la Pittsburgh, creează condiţiile pentru un nou conflict în Congres, unde membrii sunt în mare parte de acord că investiţiile de capital sunt necesare, dar sunt divizaţi în privinţa sumei totale şi a includerii unor programe care în mod tradiţional sunt considerate ca servicii sociale. Un motiv de conflict va fi însăşi modalitatea de finanţare a programului.

Deocamdată, Biden ignoră o promisiune de campanie şi scuteşte americanii bogaţi de orice creştere a impozitelor. Planul ar creşte impozitul pe profit la 28% ,de la 21%, şi ar schimba codul fiscal pentru a închide lacune care permit companiilor să mute profiturile în străinătate, potrivit unui înalt oficial al administraţiei.

Planul nu include creşterea aşteptată a celei mai ridicate trepte de impozitare sau a impozitului pe câştigurile de capital. Planul va eşalona costul proiectelor pe o perioadă de opt ani şi îşi propune să-l achite pe parcursul a 15 ani, a declarat un oficialul e rang înalt al administraţiei.

De asemenea, planul prevede 621 miliarde de dolari pentru reconstrucţia infrastructurii naţionale, cum ar fi drumuri, poduri, autostrăzi şi porturi, inclusiv o investiţie istorică de 174 miliarde de dolari pe segmentul vehiculelor electrice, care prevede obiectivul creării unei reţele de încărcare la nivel naţional până în 2030.

Congresului i se va cere, de asemenea, să acorde 400 de miliarde de dolari pentru extinderea accesului la îngrijiri la domiciliu sau în centre comunitare la preţuri accesibile pentru americanii în vârstă şi persoanele cu dizabilităţi.

Sunt alocate 213 miliarde de dolari pentru construirea şi modernizarea locuinţelor accesibile şi durabile, împreună cu sute de miliarde de dolari pentru a sprijini producţia din SUA, pentru a susţine reţeaua electrică a ţării, pentru a promova internetul broadband la nivel naţional şi pentru a moderniza sistemele de alimentare cu apă, pentru a asigura accesul la apă potabilă curată.

Biden promovează acest proiect în timp ce pune în practică o campanie ambiţioasă de a pune la dispoziţie suficiente vaccinuri COVID pentru toţi adulţii până la sfârşitul lunii mai şi desfăşurarea ajutoarelor pentru pandemie.

Casa Albă se confruntă, de asemenea, cu o creştere a numărului de migranţi la graniţa de sud, cu efectele unor atacuri armate în masă şi cu o opoziţie în Senat care încearcă să întârzie votarea unor proiecte de lege.

Planul face parte din agenda "Construieşte mai bine" pe care administraţia îşi propune să o introducă.

Casa Albă a declarat că administraţia va introduce un al doilea pachet legislativ în câteva săptămâni.

Al doilea pachet este de aşteptat să includă o extindere a acoperirii asigurărilor de sănătate, o extindere a beneficiilor fiscale acordate pentru copii şi concedii familiale şi medicale plătite, printre alte eforturi adresate familiilor.

Oficialii de la Casa Albă nu au explicat dacă vor încerca ca ambele proiecte să treacă în acelaşi timp sau dacă vpr încerca să aprobe mai întâi primul program în Congres, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb