Preşedintele american Joe Biden a declarat ieri că există unele indicii că preşedintele rus Vladimir Putin se autoizolează şi că şi-ar fi pedepsit unii dintre consilieri, dar a subliniat că SUA nu au suficiente dovezi pentru a afirma acest lucru cu certitudine. Pe de altă parte, el şi-a declarat scepticismul în legătură cu declaraţiile Moscovei potrivit cărora şi-ar retrage trupele din preajma capitalei ucrainene Kiev, potrivit Digi24.ro.
Preşedintele Biden a fost întrebat de un jurnalist CNN în ce măsură preşedintele rus este dezinformat de consilierii săi, aşa cum au relatat în ultimele zile mai multe surse occidentale.
"Este o întrebare deschisă. Există o mulţime de speculaţii, dar se pare că - dar nu spun asta cu certitudine - se pare că se autoizolează şi există unele indicii că a concediat sau i-a plasat în arest la domiciliu pe unii dintre consilierii săi. Dar nu vreau să pun prea mult preţ pe asta în acest moment, pentru că nu avem atât de multe dovezi concrete", a adăugat şeful Casei Albe.
Oficiali guvernamentali americani au spus săptămâna aceasta că există evaluări credibile ale serviciilor de informaţii care indică faptul că Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilierii săi militari cu privire la succesul armatei ruse în invazia din Ucraina, care durează de mai bine de o lună.
Joe Biden a stârnit furia Kremlinului şi rezerva unor lideri europeni după ce la sfârşitul săptămânii trecute, într-un discurs rostit la Varşovia, a spus că Vladimir Putin este un criminal de război care nu trebuie să mai rămână la putere, o afirmaţie interpretată ca fiind un apel pentru răsturnarea de la putere a liderului rus. Deşi Casa Albă a nuanţat la scurt timp declaraţia, luni, preşedintele american a spus că şi-o menţine şi nu îşi cere scuze. El a explicat că prin acele cuvinte şi-a exprimat furia pe care o simte la adresa lui Putin şi nu este vorba despre o direcţie în politica externă a SUA.
Biden, sceptic că Putin ar renunţa la Kiev
Joi, preşedintele Biden a anunţat o măsură fără precedent, aceea de a scoate pe piaţă o cantitate-record din rezervele strategice de petrol ale SUA, pentru a tempera preţurile şi pentru a compensa nevoile pieţei după sancţiunile impuse importurilor energetice din Rusia.
Cu această ocazie, răspunzând câtorva întrebări ale jurnaliştilor, el a spus că este "sceptic" că Putin îşi va retrage toate forţele din jurul capitalei ucrainene Kiev.
"Până în prezent nu există dovezi clare că îşi retrage toate forţele din Kiev. Există, de asemenea, dovezi că el îşi consolidează trupele în zona Donbas. Depinde ce părere aveţi despre Putin, dar eu sunt puţin cam sceptic", a spus preşedintele american.