"Johnson & Johnson" îşi reduce personalul cu 4%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 august 2007

Compania americană "John­son & Johnson" (J&J), cea mai mare din lume în domeniul îngrijirii sănătăţii, elimină 4% din forţa de muncă de care dispune, urmărind astfel să facă economii de 1,6 miliarde de dolari anul viitor. Cele mai multe economii sunt prevăzute pentru divizia farmaceutică a companiei, ca urmare a expirării unor licenţe în următorii câţiva ani. Disponibilizările, care vor afecta peste 4.800 de salariaţi, vor genera costuri de 750 de milioane de dolari în cea de-a doua jumătate a anului curent, au anunţat oficialii companiei. "Johnson & Joh­n­son" are 120.500 de angajaţi la nivel internaţional.

În anunţul făcut ieri, cei de la J&J nu au precizat câte locuri de muncă vor fi eliminate în SUA şi câte înafara graniţelor, respectiv câte posturi va pierde fiecare divizie afectată de disponibilizări.

Conducerea J&J a reafirmat, ieri, că societatea va obţine un câştig de 4,02-4,07 dolari/acţiune anul acesta şi va continua să investească în cercetare şi dezvoltare. J&J ar putea lansa zece medicamente noi până în anul 2011.

În ce priveşte vânzările, J&J şi-a modificat în scădere, în această lună, estimările pentru anul 2007: creştere de 11,5-12%, faţă de 11,5-12,5%, cât preconiza anterior. Reprezentanţii companiei spun că modificarea a urmat publicării unor studii din care rezultă că anumite medicamente produse de J&J pot provoca atac de cord.

J&J nu este singura companie farmaceutică ce recurge la măsuri de restructurare. Şi alte societăţi din domeniu îşi reduc cheltuielile, din cauza concurenţei mari de pe segmentul medicamentelor generice. Anul trecut, "Merck & Co." din SUA a decis să elimine 7.000 de posturi şi să închidă unele fabrici, iar în ianuarie 2007, "Pfizer" Inc., cel mai mare producător mondial de medicamente, a anunţat că disponibilizează 10.000 de salariaţi.

La data de 26 iulie, oficialii companiei britanice "AstraZeneca" Plc. au declarat că vor reduce cu 11% personalul acesteia. La rândul său, compania multinaţională "Bristol-Myers Squibb" Co. a anunţat că va stabili un număr de disponibilizări până la finele anului în curs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb