JURNAL DE CĂLĂTORIE Rusul din Antalya

Ce a căutat "neamţul" la Moscova nu am aflat, dar cu siguranţă ştiu ce caută rusul în Antalya. Să se impună. Nu contează cum. Am întâlnit unul în Turcia. Eu eram într-o deplasare cu TUI TravelCenter, el cu ale lui. Impresia e că m-am întîlnit cu absolut toţi rusii şi deja îmi reevaluez toţi vecinii din Bucureşti, trecuţi (pe care i-am judecat prea aspru) şi viitori (pe care mă angajez să nu-i mai judec deloc), dar asta e altă poveste. Eu stăteam şi consumam o porţie de aer îmbibată cu vraja mării, el, Igor, se certa cu soţia şi copilul şi înghiţea nervos o tărie. Victoria e numele soţiei, copilul a rămas anonim. Oricum avea mai mulţi. Între noi s-a insinuat un turc, Erdal, care vorbea toate limbile pămîntului într-un ritm uluitor. Era o singură problemă, limbile lui erau înţelese doar de el. Cu greu am priceput că vrea neapărat să ne confruntăm la un joc de darts. Nu am refuzat. În joc s-au mai prins şi alţi turişti, unii tăcuţi, aşa că mai greu le puteai identifica naţionaltatea. Mult a fost până a început treaba. Igor a intrat pe modulul victorie cu orice preţ şi părea dispus să încalce orice regulă să o obţină. Printre adversari era şi soţia. Copilul îl încuraja doar pe tată, la mamă se abţinea. Jocul avansa, lupta era între mine şi el. "O luptă-i viaţa, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor", susţine poetul. Am auzit, dar nu am practicat. Greşeala mea. Igor părea dispus să-mi înfigă o săgeata în ceafă dacă asta i-ar fi asigurat victoria. Dincolo de competitivitate, rusul trăgea bine, nici soţia lui nu o făcea rău. Copilul zbiera eroic. În final Igor a învins, mi-a aruncat o privire în urma căreia am fost convins că voi fi luat prizonier şi trimis la sapă în Siberia.

Am scăpat. Nu am scăpat însă locul doi şi satisfacţia să o fi învins pe Victoria, Nu e puţin lucru.

A doua zi întrecerile sportive au continuat cu şi mai mare intensitate; cum în mine curiozitatea e mai mare decât autoconservarea, m-am angajat în diverse confruntări la masa de ping-pong, unde simţeam că nu a descălecat în Antalya un rus care să mă învingă. După un mic măcel, un coleg din delegaţie m-a întrebat dacă ţin neapărat să mă ia ruşii la palme cu paletele. Nu ţineam, aşa că am decis să mă joc doar cu "ai mei". Fără milă, desigur, dar ai mei. Puţin mai tîrziu l-am revăzut şi pe Igor, juca petang (jocul cu bile de oţel). Nu. Curios, curios, dar nu era cazul să-mi forţez norocul.

Ideea e simplă, concediul nu ne face nici mai buni, nici mai oameni, cum am venit aşa plecăm.