JUSTIŢIE ŞI REVOLUŢIE, APROPO DE HOMOSEXUALITATE A fost Dumnezeu la Sodoma? (4)

• C. ÎNGERUL NEVĂZUT

• 8. Îngeri: percepţii şi simboluri (II)

b) Scriptura interactivă

Pentru mulţi, textul Capitolului 18 din Geneza este frapant.

Chiar şi pentru credincioşi fără veleităţi teologice.

Cititorul este uimit că Dumnezeu este bărbat, că bea, mănâncă şi vorbeşte ca oamenii.

Ca şi când ar sesiza uimirea cititorului, textul biblic lămureşte că acestea nu sunt cu neputinţă.

Căci, înaintea oricărei explicaţii apofatice sau catafatice stă consemnat acolo răspunsul lui Dumnezeu Însuşi : "Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?" (Geneza 18:14)

Adică, de ce aţi fi uimiţi şi de ce ar fi nevoie de vreo explicaţie?

Dumnezeu nu poate să fie bărbat?

Dumnezeu nu poate să bea lapte şi să mănânce turte?!

Stârnită de uimirea Sarei în faţa prorocirii că va naşte un copil la vârsta de nouăzeci de ani, cu un tată de o sută, (este şi uimirea lui Avraam (28) ), replica Dumnezeiască acoperă acel dialog, dar acoperă şi tot acest capitol uimitor (29) .

Sensibilitatea textului la reacţiile cititorului a fost pusă în evidenţă, deja, în subcapitolul 7. Alţi îngeri, de unde a reieşit că textul biblic lămureşte că este vorba despre ipostaza de Judecător a lui Dumnezeu şi că, implicit, ceilalţi doi care îl însoţesc se potrivesc să fie cei doi heruvimi, simboluri ale atributelor lui Dumnezeu Judecător - Asprimea (Judecata) şi Îndurarea (Dreptatea).

Şi dacă se potrivesc, atunci interpretarea aceasta se cuvine să fie reţinută, iar nedumerirea cititorului cu privire la identitatea vizitatorilor să fie îndepărtată, în bună măsură.

Scriptura pare să răspundă într-un paragraf străin la nedumeririle cititorului din altă parte a textului, asupra căruia lămurirea se întinde ca o acoladă. (Uneori, în acest fel sunt alocate inţelesurile cuvintelor, ca în cazul cuvântului "choba" - în traducere "păcat" -, care, în acelaşi timp, este numele unui oraş din stânga Damascului, unde Avraam cu trupele sale i-a invins pe regii care atacaseră cetăţile câmpiei, l-au eliberat pe Lot şi au recuperat averile regilor care fuseseră jefuiţi, dar are şi semnificaţie derivată de la obligaţia morală şi de la datoria materială, care sunt implicate în "episodul Choba").

Biblia relatează că Dumnezeu citeşte gândurile: "Iar Sarra a tăgăduit, zicând: "N-am râs", căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: "Ba, ai râs!"" (Geneza,18:15).

Sara râsese în sinea ei.

Tot aşa, cititorul este uimit şi nedumerit de text, în sinea sa, dar primeşte lămuririle şi răspunsurile din text.

Interactivitatea Scripturii sugerează posibilitatea ca instabilitatea naraţiunii să fie deliberată, urmărind un anume efect asupra cititorului.

c) Modificări asupra Scripturii

La fluctuaţia literară a textului considerat se adaugă controverse asupra traducerii şi ipoteze privitoare la intervenţii antice asupra unor formulări.

- Referitor la 18:12 - "Nu mi s-a întâmplat aceasta până acum, iar stăpânul meu e bătran" -, între Notele de subsol din Septuagina în româneşte, scrie (la p. 92) "Acest verset se află pe listele rabinice care denunţă corecturile aduse de traducătorii alexandrini textului ebraic".

În TM, Sara spune: "Acum, când m-am trecut, mai este plăcere pentru mine?", referindu-se explicit la plăcerea erotică (posibil ca tribut părerii că plăcerea în timpul actului sexual este indispensabilă conceperii).

Varianta traducătorilor din secolul al III-lea î.e.n. pare a fi intenţionat să asigure decenţa gândurilor Sarei, pe care Dumnezeu le citeşte.

Erotismul a fost eliminat.

- Referitor la 18:22 - "...în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului" - Rashi susţine că acesta este rezultatul unei modificări de text operate de rabini "pentru a evita o expresie aparent ireverenţioasă". (30) .

"A sta înaintea cuiva" era interpretată drept expresie a unei poziţii de inferioritate, iar Rashi nu se fereşte să dezvăluie că este probabil să fi fost modificată, în textul care ne este prezentat ca original.

(Este de semnalat că, în textul de faţă, mai încolo, la "9. Unde este Dumnezeu? / a) Prezenţa stranie" se găsesc argumente care susţin că textul original nu a fost modificat, în cazul concret semnalat aici de Rashi).

Ceea ce este suspectat că s-ar fi făcut o dată semnalează că nu este imposibil şi, deci, poate să se fi făcut de mai multe ori.

În pofida tradiţiei menţionate şi de Iisus că nici "o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece" (Matei, 5:18), modificarile asupra textului primit de Moise pe Muntele Sinai avuseseră loc, deja, cu sute de ani înainte de Iisus şi au fost operate şi sute de ani după Iisus (Vezi Anexa 3), măcar până ce textul a fost canonizat de creştini şi mult dupa aceea, si de iudei.

În realitate, intervenţiile în Scriptură au loc şi astăzi.

d) Efectul Scripturii asupra cititorului

Cititorul este introdus într-o naraţiune care culminează cu distrugerea Sodomei şi Gomorei, un prim-plan care abate atenţia de la pasajele ceţoase.

Acest sfumato care învăluie identitatea şi numărul vizitatorilor lui Avraam, disimulând schimbările de perspectivă ale unor relatări asupra unuia şi aceluiaşi fapt, creează un fundal propice iluziilor.

Numeroase relatări ale acestei părţi a Bibliei vorbesc despre "cei trei îngeri" care l-au vizitat pe Avraam, ca în Gemara; pictorii din Epoca Renaşterii îl înfăţişează pe Avraam în prezenţa a trei îngeri cu aripi.

Ei pictează o iluzie conceptuală indusă de natura textului biblic.

De altfel, Scriptura menţionează puterea îngerilor să camufleze realitatea: "Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire de la mic până la mare încât în zadar se chinuiau să găsească uşa". (Geneza, 19:11)

Este posibil, oare, să fi considerat că şi cititorul este la uşa casei?

Căutând uşa acestei naraţiuni, vom fi fost şi noi loviţi de orbire?

Cum s-a facut nevăzut al treilea bărbat?

Unde este Dumnezeu în secunda arderii Sodomei?

• 9. Unde este Dumnezeu?

Scriitura acestor capitole ale Bibliei şi-a răsfăţat cititorul cu o serie de procedee neobisnuite: substituirea personajelor, fluctuaţia identităţii lor, relatarea subiectivă, confuzia, constrângerea la deducţii, interactivitatea şi construcţia de iluzii, într-un cuvânt, instabilitatea naraţiunii.

Textul se joacă cu cititorul "De-a baba oarba".

Personajul său principal - Dumnezeu - este un bărbat (sau trei), care dialoghează cu oamenii, mănâncă, bea şi neagă că i-ar fi ceva cu neputinţă, prorocind imposibilităţi naturale (pe care, ulterior, Scriptura le adevereşte - naşterea lui Isaac).

La momentul culminant al naraţiunii - arderea Sodomei -, personajul său principal - Dumnezeu - a dispărut, deja, în neclaritatea capitolului din urmă.

a) Prezenţa stranie

În virtutea unei deducţii a editorului Bibliei sinodale în limba română, versetul 18:22 al Genezei: "De acolo doi din Oamenii aceia [s.n.] , plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului" a suferit o modificare faţă de textul original.

Editorul a considerat că Biblia greşeşte dacă nu precizează că numai "doi din Oamenii aceia" au plecat spre Sodoma, pentru că Unul rămâne cu Avraam şi, pe de altă parte, numai doi îngeri ajung la Sodoma; doi plus unu fac trei.

Nici TM, nici Septuaginta nu precizează că "doi din Oamenii aceia" au plecat, ci: "Barbaţii [s.n.] au plecat de acolo şi s-au dus spre Sodoma, în vreme ce Avraham încă stătea înaintea Domnului."

La rigoare, din acest verset se înţelege că, spre Sodoma "bărbaţii" au plecat cu articol hotărât, adică toţi cei trei vizitatori ai lui Avraam, "în vreme ce Avraham încă stătea înaintea Domnului."

Desigur, respingerea deducţiei introduse în Biblia ortodoxă conduce la contradicţie, aparent nu se poate ca Dumnezeu să fi plecat, iar Avraam încă să stea înaintea Lui.

Totuşi, acest "încă" subliniază stranietatea prezenţei lui Dumnezeu, care tocmai plecase şi se depărta de Avraam, adică textul original tocmai asta pare că vrea să spună, că Dumnezeu a plecat şi totuşi este aici.

"Şi apropiindu-se Avraam, a zis [...]" (18:23)

Dar Avraam îşi petrecuse oaspeţii până acolo şi nu avea de ce să se mai apropie de Dumnezeu, decât dacă sesizase ca Dumnezeu s-a departat.

Radak susţine că, întreg (sau partial), Capitolul 18 relatează o viziune profetica a lui Avraam (31) , facilitată de somnul provocat de arşită, viziune care se încheie după ce Dumnezeu isprăveşte dialogul cu el: "ה ךליו , prezenţa lui Dumnezeu s-a retras de la Avraham şi a devenit clar pentru el, ca parte a viziunii sale, că s-a întors la casa lui terestră, chiar locul unde devenise destinatarul acestei viziuni profetice".

Explicaţia lui Radak este mai satisfăcătoare (decât modificarea textului sfânt), întrucât există indicii că dialogul are o puternică componenţă onirică (Vezi Anexa 4).

Iar textul sfânt afirmă că bărbaţii (adică toţi trei) au plecat spre Sodoma.

Totodată, acest înţeles face inutilă suspiciunea lui Rashi că, pentru a-i salva textului pietatea, rabinii antici ar fi purces la modificarea textului original de aici (dacă Dumnezeu plecase, deja, atunci este firească exprimarea "în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului", indicând că Avraam începe, din acest moment, să aibă o viziune).

• NOTE

(28) "Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: "E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sarra cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?" (Geneza, 17:17)

(29) De fapt, această replică "Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?" acoperă şi întreaga Carte, înăbuşind orice obiecţie privitoare la coerenţa Bibliei şi la miracole.

Dusă la extrem, înăbuţă şi orice investigaţie asupra Scripturii, astfel că, în opinia mea, merită să fie invocată doar în cazurile de contradicţii rare, când au fost epuizate fără rezultat încercările de acomodare ale unei explicaţii coerente, căci Scriptura are ca una dintre menirile principale să fie comprehensibilă.

În eseu, o invoc numai pentru a pune în evidenţă interactivitatea Scripturii.

(30) Rashi: "ה ינפל דמוע ונדוע םהרבאו DAR AVRAAM STĂTEA ÎNCĂ ÎNAINTEA DOMNULUI - Dar cu siguranţă nu el (Avraam) a fost cel care a mers să stea înaintea Lui, ci a fost Sfântul, [...]" binecuvântat să fie El, Cel ce venise înaintea lui: "Pentru că strigătul Sodomei şi Gomorei este mare" şi de aceea ar fi trebuit să scrie aici: "Şi Domnul a stat încă înaintea lui Avraam". Dar este o variaţie aşa cum o fac scriitorii pentru a evita o expresie aparent ireverenţioasă (Geneza Rabba 49:7) (pe care rabinii noştri, de binecuvântată memorie, au modificat-o, scriind-o astfel).

(31) Radak: "Este posibil, dacă acesta a fost într-adevăr scopul lui Dumnezeu, să explicăm întregul paragraf ca o viziune profetică până în versetul 23 [n.n. - este, de fapt, versetul 33] , unde Tora scrie că Avraham s-a întors la locul său, adică această linie a încheiat viziunea profetică [...]".

Ideea că întreg Capitolul 18 ar descrie o viziune profetică a lui Avraam se surpă la observaţia judicioasă (făcută probabil de editorul lui Radak) că, în acea eventualitate, ar deveni inexplicabil cum ar putea să audă Sara prorocirea că va da naştere unui copil şi cum ar putea ea să dialogheze cu Dumnezeul din profeţia lui Avraam, în timpul viziunii (explicaţiile sunt prea speculative pentru a le reţine interpretarea).

Căci, în Capitolul 21, Sara face referire la episodul interacţiunii sale cu Dumnezeu, din Capitolul 18:

"6. Iar Sarra a zis: "Râs mi-a pricinuit mie Dumnezeu; că oricine va auzi aceasta, va râde!"

7. Şi apoi a adăugat: "Cine ar fi putut spune lui Avraam că Sarra va hrăni prunci la sânul său? Şi totuşi i-am născut fiu la bătrâneţile sale!"

Rezultă că, dacă acolo Avraam va fi trăit o viziune profetică, ea nu a acoperit toate faptele relatate de Capitolul 18, ci doar pe acelea cu caracter oniric (Vezi Anexa 4) .

• Anexa 4

• Indicii că dialogul dintre Avraam şi Dumnezeu are o puternică componenţă onirică

- În ultima parte a dialogului său cu Dumnezeu, Avraam manifestă îndrăzneala să-l atragă atenţia asupra condiţiilor unei judecăţi drepte, avertizându-l, chiar: "Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?"; în ocazie, Avraam îşi depăşeşte statutul, cu atât mai mult cu cât, după cum este consemnat deja, (Vezi NOTA (18) ), Sforno susţine că Dumnezeu avea scopul să-i exemplifice felul în care este condusă o judecată dreaptă, dumnezeiască şi deci relaţia este inversă; Dumnezeu învaţă pe Avraam, nu Avraam învaţă pe Dumnezeu, (ceea ce s-ar putea întâmpla doar în vis);

- Avraam manifestă o insistenţă care frizează abuzul şi lipsa de reverenţă, fapt de care este conştient, astfel că se scuză în mod repetat:

- "[...] Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă!" (18:27);

- "Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi [...]" (18:30);

- "Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! [...]' (18:31);

- "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: [...]" (18:32)

Această insistenţă îi este necesară pentru o pledoarie de natură inductivă, a cărei caracteristică este că, după 3-4 paşi repetitivi, devine vizibilă finalitatea, pentru oricare om înzestrat normal intelectual.

Avraam, totuşi, pledează inductiv în şase paşi, ca şi când Dumnezeu ar avea nevoie să înţeleagă.

Acesta nu poate fi decât un vis.

- Avraam cutează un sofism, în cursul dialogului cu Dumnezeu: "Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?"

Este evident că, dacă Dumnezeu va decide să piardă cetatea, nu o va face pentru că lipsesc cinci dintre cei drepţi, ci pentru că restul celor din cetate sunt vicioşi.

Sofismul este un raţionament intenţionat înşelator, astfel că realitatea nu ar putea suporta folosirea lui în dialog cu Dumnezeu; Avraam visează.

- Acest dialog cu Dumnezeu, initiat de Avraam, prezentând ipoteze succesive mereu diminuate cantitativ este asemănător "Paradoxului chelului" formulat de Eubulide Megaricul, în secolul al patrulea î.e.n.:

"- Întrebare: Devine chel cel căruia i-am smuls un fir din claia de păr de pe creştet?

- Răspuns: Nu.

- Întrebare: Dar dacă îi mai smulgem unul?

- Răspuns: Nu.

- Întrebare: Dacă continuăm să-i smulgem tot aşa, câte unul, până îi rămân doar zece fire de păr în cap şi atunci îi mai smulgem unul, devine chel acel om?

- Răspuns: Da".

Acest tip de argumente a fost prezentat de megarici (din care se originează Zenon eleatul, - şi ulterior Proclus - cu aporii care paralizează gândirea) cu scopul să dovedească imposibilitatea raţionamentului.

Această conexiune între argumentaţia lui Avraam şi argumentele megaricilor este tot ce poate fi mai nepotrivit în contextul unui proces judecătoresc dumnezeiesc, motiv pentru care, o dată în plus, demersul lui Avraam pare să ţină de oniric.

Este de menţionat că lui Eubulide îi este atribuit "Paradoxul Mincinosului" ("Eu, acum, mint"; "Am spus adevărul sau am minţit?"), care se află la originea Teoremelor de incompletitudine ale celebrului logician austro-ungar Kurt Godel (1906-1978), prin care în "Despre propoziţiile indecidabile din Principia Mathematică şi ale sistemelor înrudite între ele "(elaborată la vârsta de 25 de ani) a ruinat pretenţiile de dezvoltare fără limite ale oricărei teorii care foloseşte algebra booleană.

Pentru frumusetea gândului, putem consemna că, după 2.400 de ani de cugetare omenească, Eubulide şi-a atins scopul, prin Godel.