Kievul anunţă că a primit patru sisteme americane de tip HIMARS suplimentare şi un prim lot de MARS II germane

G.D.
Internaţional / 1 august 2022

Kievul anunţă că a primit patru sisteme americane de tip HIMARS suplimentare şi un prim lot de MARS II germane

Ucraina anunţă astăzi că a primit noi sisteme de lansatoare multiple de rachetă din Statele Unite şi din Germania, care-i consolidează arsenalul artileriei cu rază lungă de acţiune şi care, afirmă Kievul, schimbă dinamica pe câmpul de luptă, relatează AFP, potrivit News.ro.

Patru noi lansatoare de tip HIMARS şi un prim lot de MARS II germane au sosit în Ucraina, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov.

El îi mulţumeşte omoloagei sale germane Christine Lambrecht din partea artleriştilor ucraineni, care-i "salută pe parenerii noştri germani".

Reznikov se declară "recunoscător", după aceste ultime livrări de armament ale Statelor Unite, preşedintelui american Joe Biden şi omologului său american Lloyd Austin, care au "consolidat" armata americană.

"Am dovedit că suntem operatori inteligenţi ai acestor arme. Sunetul zborului HIMARS a devenit succesul major al acestei veri pe liniile frontului", consideră el.

MARS II furnizat de către Germania este al trelea sistem sofisticat de lansare de rachete furnizat Ucrainei de către aliaţii să occidentali, după HIMARS şi MLRS M270.

Statele Unite au livrat Ucrainei până în prezent 20 de sisteme de tip HIMARS, în cadrul unui program de ajutare a armatei ucrainene împotriva invaziei ruse.

Reznikov a cerut luna trecută Washingtonului să trimită sisteme suplimentare, argumentând că acestea au fost folosite în distrugerea a 30 de posturi de comandament şi unor depozite ruseşti de muniţie.

El estimează că Ucraina are nevoie de cel puţin 100 de sisteme de acest tip într-o contra-ofensivă eficientă împotriva armatei ruse.

Statele Unite au salutat o utilizare "excelentă" a HIMARS de către armata ucraineană.

Însă Guvernul Biden a refuzat, până în prezent, să livreze Ucainei lansatoare cu rază lungă de acţiune care să atingă Rusia, în pofida unor solicitări repetate ale Kievului de armament de acest tip.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si pe astea le-au distrus deja mujicii...au ei un Zircon secret, care in trei zile e la Berlin..."Erau pe cand nu s-au vazut, azi le vedem si nu sunt":-)

    1. Nici tu nu crezi ce spui!

      sarcasm :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb