KLAUS IOHANNIS: "Educaţia este fundamentul dezvoltării societăţilor democratice"

V.G.
Politică / 12 octombrie 2022

"Educaţia este fundamentul dezvoltării societăţilor democratice"

Educaţia reprezintă fundamentul dezvoltării societăţilor democratice, fiind premisa esenţială pentru modernizarea şi evoluţia naţiunilor spre un nivel de trai din ce în ce mai prosper, a afirmat astăzi preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul său transmis de consilierul de stat Cătălina Galer la Congresul Internaţional "Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a Balcanilor", organizat de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (BSUN) şi de Asociaţia Universităţilor Balcanice (BUA), relatează Agerpres.

"Educaţia reprezintă fundamentul dezvoltării societăţilor democratice, fiind premisa esenţială pentru modernizarea şi evoluţia naţiunilor spre un nivel de trai din ce în ce mai prosper. Învăţământul superior este cel care pune bazele progresului, prin misiunea sa de a înzestra studenţii cu abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a inova şi a găsi soluţiile potrivite la provocările prezentului şi la cele ale viitorului. Pe lângă educarea unor absolvenţi cu înalte calificări, universităţile trebuie să fie, totodată, voci importante în societate, influenţând politicile publice, stimulând implicarea civică şi încurajând ideile şi comportamentele care definesc comunităţile", susţine preşedintele Iohannis.

Potrivit acestuia, globalizarea, schimbările climatice, progresul tehnologic şi ritmul accelerat în care lumea se schimbă impun un grad de adaptare tot mai rapid, toate acestea generând nevoia unor specialişti în domenii emergente, iar universităţile joacă un rol fundamental în formarea de profesionişti care să răspundă cerinţelor pieţei muncii, aflate în continuă evoluţie.

"În prezent, ţările din regiunea Mării Negre şi a Balcanilor se confruntă cu foarte multe provocări similare, extrem de complexe, având în vedere contextul de securitate generat de războiul Rusiei în Ucraina, preţurile ridicate la gaze şi energie, dar şi inflaţia. Pentru a găsi soluţii inovatoare în abordarea acestor provocări, este necesară creşterea gradului de cooperare inter-universitară", se arată în mesajul preşedintelui României.

În opinia sa, comunităţile academice trebuie să depună eforturi comune, astfel încât, înglobând diferite perspective şi idei în cercetările efectuate, acestea să ofere rezultate valoroase şi de impact.

"În perioadele dominate de crize, valorile care ne definesc societăţile, inclusiv democraţiile noastre, sunt puse la îndoială şi testate. Cu atât mai important este rolul universităţilor, care îşi pot ajuta studenţii să dobândească abilităţile şi competenţele necesare combaterii dezinformării, să aibă opinii informate şi să devină membri activi ai comunităţilor lor", afirmă Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19 a avut un impact considerabil asupra procesului educaţional, iar multiplele schimbări şi evoluţii ale valurilor pandemice au pus presiune pe universităţi, care au fost nevoite să se adapteze şi să organizeze cursurile la distanţă, astfel încât efectele negative ale acestei perioade să fie cât mai puţin resimţite de către studenţi.

Klaus Iohannis a amintit că universităţile, în contextul crizei din Ucraina, au oferit asistenţă refugiaţilor, oferind cazare în campusurile studenţeşti şi organizând campanii de strângere de fonduri.

"Traversăm în prezent o criză de securitate profundă, declanşată odată cu agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Mediul academic a condamnat războiul neprovocat, iar universităţile au oferit asistenţă refugiaţilor, prin campanii de strângere de fonduri, oferind cazare în campusurile studenţeşti sau sprijin pentru studenţii ucraineni. Iată, aşadar, ce impact social semnificativ pot avea universităţile. Acestea trebuie să continue să fie un factor al schimbării, promovând relaţiile dintre diversele culturi, toleranţa şi consolidarea coeziunii sociale. Sunt sigur că, lucrând mai mult împreună, universităţile din regiunile Balcanilor şi Mării Negre vor putea depăşi provocările actuale, oferind în acelaşi timp perspective inovatoare şi motivând studenţii să înveţe şi să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală a ţărilor noastre", a mai spus şeful statului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb