Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 24 ianuarie, la Iaşi, la manifestările oficiale dedicate zilei Unirii Principatelor Române, a anunţat, joi, primarul municipiului Mihai Chirica, la eveniment fiind invitaţi şi premierul Ludovic Orban, dar şi şefii principalelor partide, relatează News.ro.
Primarul Mihai Chirica a anunţat, joi, că manifestările organizate în oraş de Ziua Unirii vor avea loc în Piaţa Unirii, dar că acestea nu vor începe dimineaţă, ca în anii precedenţi, ci la ora 12.00, din cauza programului preşedintelui Klaus Iohannis, care va ajunge în oraş în jurul prânzului.
"Calendarul manifestărilor va fi dens şi cuprinde un şir de manifestări de natură culturală, artistică şi oficială. Evenimentul începe la ora 12.00 cu un concert de muzică populară în interpretarea unor artişti cunoscuţi. Vor urca pe scenă Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Margareta Clipa, Laura Lavric, dar şi alţi artişti locali. Preşedintele Iohannis şi-a anunţat sosirea la Iaşi în jurul orei 13.00, când în Piaţa Unirii încep manifestările oficiale, care vor cuprinde şi discursurile invitaţilor", a spus edilul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că "îl aşteptăm pe preşedintele Iohannis pentru a sărbători şi la Iaşi victoria în alegerile prezidenţiale".
Primarul Mihai Chirica a declarat că speră să fie prezent la eveniment şi premierul Ludovic Orban, căruia i-a fost trimisă o invitaţie în acest sens.
Totodată, la manifestări au fost invitaţi liderii principalelor partide politice, parlamentari, şefi de instituţii şi ambasadori.
În Piaţa Unirii, la finalul evenimentului, participanţii se vor prinde în Hora Unirii, după care oficialităţile se vor deplasa către Biserica Trei Ierarhi, unde vor depune jerbe de flori la mormântul dmnitorului Alexandru Ioan Cuza.