KPMG: Plăţile efectuate prin telefoanele mobile reduc veniturile băncilor

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iulie 2011

Adoptarea acestor noi servicii este asigurată de cererea crescândă din partea consumatorilor care au început să utilizeze în mod curent mobilul pentru a plăti diverse produse sau servicii de valoare relativ mică", a declarat Mihai Rada, senior manager în departamentul de Consultanţă de Management al KPMG.

Adoptarea acestor noi servicii este asigurată de cererea crescândă din partea consumatorilor care au început să utilizeze în mod curent mobilul pentru a plăti diverse produse sau servicii de valoare relativ mică", a declarat Mihai Rada, senior manager în departamentul de Consultanţă de Management al KPMG.

Veniturile băncilor sunt ameninţate de faptul că din ce în ce mai mulţi clienţi aleg să efectueze plăţi prin intermediul telefoanelor mobile inteligente, potrivit unui studiu al KPMG. Analiza a fost realizată la nivel internaţional, fiind aplicată executivilor din domeniul bancar şi al serviciilor financiare.

"Pe măsură ce plăţile efectuate de pe telefoane şi alte echipamente mobile cresc în popularitate, numeroase bănci îşi reevaluează şi/sau îşi dezvoltă noi modele de plăţi la nivel global", se arată în raport.

Circa 85% dintre participanţii la studiu au afirmat că plăţile mobile vor avea o importanţă semnificativă pentru afacerile lor, în următorii 1-4 ani.

Mihai Rada, senior manager în departamentul de Consultanţă de Management al KPMG, în România, a declarat: "Aşa cum relevă şi studiul efectuat de KPMG International, securitatea tranzacţiilor efectuate prin intermediul echipamentelor mobile este cu siguranţă un considerent important şi băncile vor trebui să ia foarte în serios acest aspect. Adoptarea acestor noi servicii este însă asigurată de cererea crescândă din partea consumatorilor care au început să utilizeze în mod curent mobilul pentru a plăti diverse produse sau servicii de valoare relativ mică".

Din studiul KPMG reiese că mulţi dintre executivii bancari au devenit conştienţi de riscul competiţiei crescânde din piaţa plăţilor mobile.

"Unii respondenţi au menţionat în această categorie potenţialul parteneriatului dintre operatorii de telecomunicaţii mobile şi furnizorii de echipamente pentru a dezvolta sisteme de plată independente de infrastructură tradiţională de plăţi. Alţii, consideră o ameninţare şi mai serioa-să intrarea unor noi tipuri de jucători în această piaţă, cum ar fi companiile specializate de plăţi online precum şi furnizorii gigantici de servicii on-line", potrivit studiului.

De asemenea, peste 80 dintre respondenţii studiului consideră că plăţile mobile sunt sau vor deveni un fenomen de masă în următorii patru ani, în timp ce 36% sunt de părere că acest lucru se va întâmpla în următorii doi ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb