Kremlinul a anunţat astăzi că are sens pentru Rusia să poarte negocieri cu NATO pe tema garanţiilor de securitate pe care le solicită din partea Occidentului, dincolo de negocierile bilaterale cu Statele Unite ale Americii, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Rusia, care a iritat Occidentul prin comasarea de trupe la frontiera cu Ucraina, a prezentat la începutul lunii o listă cu propuneri de securitate pe care doreşte să le negocieze, printre care şi o promisiune că NATO va renunţa la orice fel de activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a anunţat duminica aceasta că a primit o propunere din partea NATO de a începe negocierile privind preocupările de securitate ale Moscovei la data de 12 ianuarie şi că ia în calcul această variantă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că negocierile cu NATO au sens şi că aranjamentele sunt puse la punct prin intermediul canalelor diplomatice.