La alţii, seismele au loc după explorarea gazelor de şist, la noi, încă de dinainte...

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 octombrie 2013

La alţii, seismele au loc după explorarea gazelor de şist, la noi, încă de dinainte...

Asociaţia Neuer Weg acuză ilegalităţi în activitatea "Prospecţiuni" din Transilvania

Autorităţile din ţara noastră susţin cu tărie că explorarea gazelor de şist nu a început încă, dar în ultima perioadă, în judeţul Galaţi, au avut loc o serie de fenomene cu efectele similare din alte zone din Europa, care decurg din fracturarea hidraulică. Trei comune gălăţene trec zilnic prin câteva mici cutremure de suprafaţă, de mai bine de o lună.

Marea Britanie a fost printre primele state europene care a resimţit efectele explorării gazelor de şist: primul perimetru unde au avut loc acţiuni de foraj a fost închis ca urmare a succesiunii a două cutremure în lunile aprilie şi mai ale anului 2006. Conform coordonatorului Centrului de studii geologice britanice, Brian Baptie, epicentrele celor două cutremure au fost localizate în apropierea sitului de la Preese Hall, unde se fora după gaze de şist. Coordonatorul a confirmat că aparatura montată după apariţia primului seism a relevat faptul că cel de al doilea a avut aceleaşi caracteristici cu primul, ceea ce sugerează o cauză comună: procesul de fracturare hidraulică folosit pentru exploatarea gazului de şist. Ulterior acestor cutremure, Marea Britanie a respins explorarea sau exploatarea prin fracturare hidraulică.

Explorarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică mai este interzisă în ţări precum Bulgaria, Germania, Franţa.

Un alt stat care a spus stop gazelor de şist este Olanda care, în urma explorării din regiunea Groningen, a fost afectată de micro-seisme în zona respectivă.

Statele Unite ale Americii (SUA) au experienţă de câţiva ani buni în exploatarea gazelor de şist şi s-au confruntat cu apariţia seismelor de suprafaţă. Până în 2009, statul Oklahoma avea în jur de 50 de cutremure pe an, iar în 2010 au fost 1.047 de cutremure, după instalarea rezervoarelor de adâncime pentru apa reziduală din procesul de fracturare hidraulică. Pe 5 noiembrie 2011, Oklahoma a fost lovit de un cutremur de magnitudinea celui înregistrat săptămâna trecută în Vrancea (5,6 grade pe scara Richter). Specialiştii au declarat, la momentul respectiv, că activităţile seismice au rezultat în urma exploatării gazelor de şist.

În prezent, 16 state din SUA au interzis exploatarea gazelor de şist.

Surse guvernamentale susţin că fenomenul din Galaţi ar avea legătură cu o "greşeală de explorare" a rezervelor de gaze, dar autorităţile au negat, în urma controalelor, această ipoteză care a circulat pe piaţă în primele zile de apariţie a microcutremurelor gălăţene.

"Prospecţiuni" şi goana după gaze

În ultimul an, mai multe publicaţii, printre care şi ziarul BURSA, au semnalat că la noi în ţară vânătoarea de gaze de şist a început prin prospectarea mai multor regiuni din ţară, altele decât Dobrogea şi Bârlad, unde au fost date licenţe de explorare.

Compania care se ocupă cu prospectarea subsolului ţării noastre este "Prospecţiuni" - firmă controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender. Societatea face evaluări seismice 2D şi 3D pentru Romgaz, Chevron, Petrom sau Petrofac, acoperind, în mare parte, întreaga suprafaţă a României.

Astfel, potrivit raportului semestrial al Prospecţiuni, compania lucrează pentru Romgaz (3D Transilvania Centru, Transilvania Sud şi Muntenia, 2D Moldova şi Muntenia ), Petrom (3D Cartojani şi Vata-Aluniş), Petrofac - companie americană (3D Bălteni şi Colibaşi), Aurelian (3D Brodina), Chevron, companie ce caută gaze de şist (2D Dobrogea).

În prima parte a anului, Prospecţiuni a finalizat achiziţia de date seismice 2D şi 3D pentru clienţii Petrom (Giurgiu, Roeşti-Băbeni şi Roşiori) şi Romgaz (Moldova Sud).

Conducerea companiei Romgaz a explicat că are nevoie de datele seismice pentru a vedea exact care este potenţialul în hidrocarburi al zonelor vizate, evitând să specifice dacă sunt urmărite resursele convenţionale sau, din contră, gazele de şist.

Recent, Prospecţiuni SA a început prospectarea la circa 40 km de Constanţa, în perimetrul localităţilor Plopeni şi General Scărişoreanu, în baza contractului cu firma americană compania Chevron pentru care efectuează studiile geofizice la noi în ţară.

Angajaţii companiei controlate de Ovidiu Tender au fost acuzaţi, în repetate rânduri, de către diverse ONG-uri, printre care şi Asociaţia Neuer Weg, că încalcă, în primul rând, drepturile la proprietate.

Hans Hedrich, fondatorul Asociaţiei Neuer Weg, ne-a declarat că au fost depuse mai multe sesizări în instanţă de către localnicii din mai multe sate din Transilvania, unde angajaţii lui Tender au prospectat subsolul. Hans Hedrich ne-a spus: "Una dintre problemele pe care le întâmpină oamenii atunci când vor să facă o sesizare la Poliţie este că, de cele mai mute ori, reprezentanţii legii sunt «mână în mână» cu firma Prospecţiuni, apelând la diverse metode ca să-i descurajeze pe localnici să mai depună reclamaţii. În pofida acestor acţiuni de intimidare, oamenii nu vor renunţa atât de uşor, motiv pentru care, numai într-un singur sat, peste 180 de cetăţeni au făcut sesizări împotriva companiei Prospecţiuni".

Potrivit reprezentantului Asociaţiei Neuer Weg, există mai multe ilegalităţi în activitatea pe care Prospecţiuni o desfăşoară în satele din Transilvania. Un astfel de aspect semnalat de asociaţie referitor la activitatea companiei Prospecţiuni este faptul că în memoriul tehnic depus la primăriile satelor unde se fac prospectările nu a fost inclusă şi metoda pe care angajaţii firmei o vor utiliza în activitatea lor, respectiv folosirea tehnologiei pe baza de împuşcări cu material exploziv, în speţă dinamită.

Totodată, potrivit declaraţiilor lui Hans Hedrich, în dosarul depus la primăriile din localităţile unde efectuează prospecţiuni, compania lui Tender a comis infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals ca să poată obţine aprobările de care ar avea nevoie, adjudecându-şi statutul de instituţie a statului, nu societate comercială.

Fondatorul Asociaţiei Neuer Weg ne-a mai precizat: "Sunt numeroase persoane care nici măcar nu au fost anunţate în prealabil că pe terenurile lor vor fi efectuate astfel de lucrări de prospectare, o violare evidentă a dreptului la proprietate. Mai mult, atunci când intră pe proprietatea oamenilor, angajaţii lui Tender se poartă precum o armată de securişti, având loc, în numeroase rânduri, altercaţii care s-au soldat cu vătămări corporale".

Febra micro-seismelor din ţară

Armata Statelor Unite ale Americii şi Institutul Geologic American au confirmat că injectarea apei din procesul de fracturare la mare adâncime provoacă cutremure, după ce au studiat fenomenul. Cercetătorii au arătat că injectarea în sol a milioane de litri de apă pun presiune asupra faliilor, accelerând apariţia micro-cutremurelor.

În ţara noastră, deşi autorităţile neagă cu vehemenţă că explorarea gazelor de şist nu a început încă, au avut loc, mai cu seamă în ultimul an, mai multe fenomene care, cel puţin circumstanţial, conduc la o ipoteză contrarie.

La începutul anului, în Timişoara a avut loc un cutremur de 2,9 grade pe scara Richter, care ar fi fost provocat de explozii subterane cu dinamită, executate la marginea oraşului. La momentul respectiv, consilierul judeţean Marcel Mihoc a ridicat problema legăturii dintre cutremur şi prospecţiunile sau explorările gazelor de şist. "Pe baza unor hotărâri de Guvern din decembrie se dau găuri din 30 în 30 de metri, se bagă dinamită şi se detonează. Nimeni nu ne spune dacă afectează căi de comunicaţie sau fibră optică", declara consilierul la momentul respectiv. Ulterior, acţiunile de prospectare din zonă au fost sistate la cererea autorităţile locale.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Am dat aurul din Apuseni, infrastructura, petrolul din Marea Negra, toate rafinariile si combinatele pe doi lei bucata, acum dat gazele de sist. Totul in numele aderarii la NATO, UE. Drept urmare, cumparam gaz scup de la rusi, importam in loc sa exportam materii prime si produse finite. Mai vine un Chevron si mai prospecteaza zona, producand cate un cutremur. Sa ne fie de folos cei 23 de ani de democratie.

    Dupa 23 ani de asa zisa democratie,cred ca mai patriot a fost Ceausecu,cu toate pacatele lui,decat cei dupa 89 si mai ales distrugatori din ultimii ani.Sa le fie rusine!

    1. Ete na, ca doar nu se vede cu ochiul liber. Hai sa oprim macar nebuniile astea ca ne vor distruge fizic tara si nu vom avea ce sa lasam urmasilor, zau? Apropo, imaginile din elicopter privind ramasitele exploatarilor miniere, ca cea ce va urma la Rosia Montana, sunt mai mult decat graitoare. Daca statul nu va putea transforma zona aceea intr-una turistico-agricola, atunci inseamna ca nu merita sa conduca Romania. Oricum, gazele de sist si exploatarea de aur chiar ca nu sunt de nasul nostru si nu vor face decat sa ne distruga si ce ne-a dat D-zeu, adica frumusetea naturala a tarii. Iar daca se vor intampla lucrurile, rusinea ca suntem romani va trebui sa ne domine permanent.

      Si ce facem cu frumusetea naturala a tarii ? Ne batem cu caramida-n piept ca Vadim Tudor, asa-i ? In loc sa facem infrastructura pentru turism, sa oprim jaful taierii padurilor, tot o tinem cu ”eu imi apar SARACIA si nevoile si neamul ”, ca asta am invatat si invatam la scoala... La coada vacii sa ramanem si cu judetul Vaslui in NATO !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb