LA JUMĂTATEA ANULUI Oferta "Rompetrol" a salvat profitul CNVM

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 septembrie 2010

Oferta "Rompetrol" a salvat profitul CNVM

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a obţinut, în prima jumătate a anului, un profit puţin mai mare de un milion de lei, după ce, în primele şase luni ale anului trecut raportase pierderi de circa 10 milioane de lei, potrivit informaţiilor obţinute de ziarul BURSA.

Comisia a încheiat primele trei luni ale anului cu pierderi de 1,41 milioane de lei, dar a reuşit să îşi acopere deficitul şi să treacă pe profit în al doilea trimestru al anului, trăgând foloasele milionului de euro care i-a intrat în conturi în urma ofertei de preluare obligatorie a "Rompetrol Rafinare", lansată de kazahii de la "Rompetrol Group".

Arbitrul pieţei de capital a fost cât pe ce să piardă grosul comisioanelor care i-ar fi revenit în urma derulării ofertei de preluare a acţiunilor "Rompetrol Rafinare", după ce kazahii au achiziţionat pachete importante de pe piaţa Deal, unde comisionul perceput de CNVM era mai mic decât cel pe care l-ar fi primit dacă tranzacţiile ar fi avut loc în cadrul ofertei de preluare. Supraveghetorul pieţei de capital a reacţionat, însă, dur şi a obligat ulterior Grupul Rompetrol să îi achite un comision de 2% aferent tranzacţiilor Deal prin care a achiziţionat circa 15,7% din acţiunile RRC, comision de circa un milion de euro.

Încă de la începutul anului, Comisia a fost extrem de grijulie cu disponibilităţile proprii, în condiţiile în care conturile sale au fost poprite o perioadă de timp din cauza unei sentinţe a Tribunalului Bihor care obliga CNVM şi Mobinvest să despăgubească foştii clienţi ai Mobinvest cu circa 7 milioane de lei. Astfel, la începutul anului, CNVM a propus organismelor de plasament colectiv (inclusiv celor cinci societăţi de investiţii financiare) să îşi achite anticipat pentru o perioadă de minimum şase luni sumele reprezentând cota de 0,1% din activul net, beneficiind de o reducere de 5% aplicată sumei datorate.

Reprezentanţii Comisiei au precizat doar că o parte dintre organismele vizate au decis să beneficieze de o astfel de posibilitate.

La finele lunii iunie 2010, CNVM a raportat venituri operaţionale de 21,9 milioane de lei, duble faţă de prima jumătate din 2009, când acestea au fost în sumă de 10,34 milioane de lei. Totuşi, Comisia a înregistrat un profit operaţional de doar 966.464 de lei, după ce a avut cheltuieli operaţionale de circa 21 de milioane de lei.

Pentru comparaţie, în prima jumătate a lui 2009, arbitrul pieţei de capital a raportat cheltuieli operaţionale de 20,7 milioane de lei şi pierderi operaţionale de 10,46 milioane de lei. Comisia a mai obţinut un profit financiar de 53.515 lei (comparativ cu 205.060 de lei în prima jumătate din 2009) şi un profit de 34.604 lei din activitatea extraordinară (comparativ cu 35.013 lei în primul semestru al anului trecut).

La finele lunii iunie 2010, Comisia avea disponibiltăţi băneşti de 7,21 milioane de lei, în creştere semnificativă faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat disponibilăţi de 2,76 milioane de lei. Creanţele curente ale CNVM au crescut în prima jumătate a anului la 2,3 milioane de lei, faţă de 1,3 milioane de lei, cât au fost în primele şase luni din 2009. În acelaşi timp, datoriile curente ale CNVM au crescut de la 2,37 milioane de lei (cât erau la sfârşitul lui iunie 2009), la 3,9 milioane de lei. Slariile angajaţilor CNVM au scăzut uşor, la circa un milion de lei, de la 1,18 milioane de lei (cât a raportat la finele primei jumătăţi din 2009).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Desi este putin cam penibil sa se spuna ca o institutie a statului care are si rolul de legiuitor si de judecator si de executor care poate impune oricate taxe doreste si oricat de mari... a obtinut "profit".

    In curand vom auzi ca si parlamentul a obtinut un profit. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb