La Olimpiada de la Paris se merge cu aer condiţionat de acasă

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 iulie

Călin Rechea

În timp ce lumea încă aşteaptă cu sufletul la gură saltul în Sena promis de preşedintele Macron, pentru a dovedi calitatea ireproşabilă a apei, idealul Olimpiadei verzi este subminat chiar de cei mai vajnici susţinători ai săi.

Associated Press scrie că "echipele olimpice americane şi alte echipe îşi vor aduce propriile unităţi de aer condiţionat la Paris, subminând planurile de mediu ale organizatorilor".

Sarah Hirshland, directorul executiv al Comitetului Olimpic şi Paralimpic din SUA, a declarat că "deşi echipa SUA apreciază eforturile care vizează durabilitatea, federaţia va furniza unităţi de aer condiţionat pentru ceea ce este de obicei cel mai mare contingent de sportivi la Jocurile de vară". Cu alte cuvinte, durabilitatea şi ecologia sunt nesemnificative, mai ales când este vorba despre sutele de medalii olimpice care pot fi câştigate, pe fondul extinderii numărului de "sporturi" până la cote care sfidează ridicolul.

"După cum vă puteţi imagina, aceasta este o perioadă de timp în care consecvenţa şi predictibilitatea sunt critice pentru performanţa echipei SUA", a declarat Hirshland, care a mai subliniat că "în conversaţiile noastre cu sportivii, aceasta a fost o prioritate foarte mare şi sportivii au precizat că este o componentă critică în capacitatea lor de performanţă".

Dar consecvenţa şi predictibilitatea nu sunt elemente critice şi pentru toate sectoarele economice, cele care creează resursele inclusiv pentru desfăşurarea Jocurilor Olimpice? Acolo de ce nu este posibilă "aducerea de acasă a aerului condiţionat"?

Ştirea de la AP trimite la un articol din Washington Post (WP), unde se arată că şi delegaţiile din Germania, Australia, Italia, Canada şi Marea Britanie îşi vor aduce propriile aparate de aer condiţionat în Franţa.

Cei mai zeloşi "cavaleri" ai cruciadei verzi nu au precizat cum vor fi transportate aceste aparate la Paris? Cu avioane special destinate acestui scop sau cu "sisteme ecologice" de genul vapoarelor cu pânze?

Iar apoi, de ce nu este suficientă soluţia "ecologică" propusă de autorităţile franceze? Washington Post scrie că "organizatorii Jocurilor Olimpice au prezentat planurile de a răci camerele din satul sportivilor folosind un sistem de ţevi de răcire sub podele", în condiţiile în care primarul Anne Hidalgo a subliniat că doreşte ca "Jocurile de la Paris să fie exemplare din punct de vedere al mediului".

Dar ce îi împiedică pe liderii francezi să atingă acest ideal? Oare legile fizicii nu au fost implicit anulate de liderii europeni odată cu toate obiectivele planificate în cadrul Green Deal?

AP arată că media temperaturilor maxime înregistrate în capitala Franţei în prima zi a lunii august este de 26,1 grade Celsius, iar obiectivul autorităţilor este de a asigura o temperatură în camere între 22,8 şi 26,1 grade Celsius.

Deoarece "Jocurile Olimpice reprezintă cel mai important moment din cariera celor 10.500 de sportivi prezenţi", după cum subliniază agenţia de ştiri, "unele ţări au considerat că pot submina eforturile de mediu pentru asigurarea confortului".

Dar este vorba doar despre confort? Oare astfel nu se creează şi un avantaj competitiv incorect pentru sportivii anumitor ţări, respectiv cele care îşi permit să facă un "pod aerian" pentru transportul instalaţiilor de aer condiţionat?

"Este un mediu de înaltă performanţă", a explicat Strath Gordon, purtătorul de cuvânt al Comitetului Olimpic Australian, pentru Washington Post.

Cotidianul american a cerut mai multe informaţii de la primele 20 de delegaţii naţionale. Au fost primite opt răspunsuri şi toate arătau că vor fi utilizate aparatele de aer condiţionat, care vor "acoperi" astfel mai mult de 3.000 de sportivi.

"Le vom aduce şi le vom lua înapoi", a declarat Alexandra Palli, director pentru sustenabilitatea mediului în cadrul Comitetului Olimpic al Greciei, şi a motivat decizia ca fiind răspuns la dorinţa sportivilor.

WP mai scrie că alte ţări au planificat achiziţionarea aparatelor de aer condiţionat din Franţa şi abordează şi subiectul "sacru" al egalităţii, amintind că numeroase delegaţii din ţări sărace nu îşi permit un astfel de "lux". Atunci cum rămâne cu egalitatea de şanse, sau asta este doar un subiect al propagandei deşănţate care urmăreşte conformitatea necondiţionată a "subiecţilor"?

Georgina Grenon, membru al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2024 în calitate de "director al excelenţei în domeniul mediului" (n.a. acesta este titlul oficial) a fost întrebată cum apreciază decizia principalilor competitori de a veni cu aerul condiţionat de acasă.

"Este păcat", a declarat fostul reprezentant al Franţei la Agenţia Internaţională pentru Energie. Doar atât? Unde este manifestarea revoltei celor care sunt gata să îi sacrifice pe alţii pentru atingerea ţintelor climatice?

Cotidianul american a cerut şi părerea sportivilor participanţi. Katharine Holmes, membră a echipei de scrimă din delegaţia americană, a declarat pentru WP că "sunt foarte pro-mediu", dar "scopul acestui eveniment este de a reuni cei mai buni sportivi din lume pentru a da tot ce pot".

Dar de ce nu pot avea şi ceilalţi oameni şansa de a da tot ce pot, fără să fie "legaţi" prin legi absurde, promovate şi aprobate de analfabeţi funcţional, care "ştiu" doar că "ştiinţa este stabilită"?

După cum pot vedea chiar şi cei mai orbi, aceia ca nu vor să vadă, ipocrizia climatică pare să fie adevărata câştigătoare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Se poate rezolva usor cu sistarea energiei electrice. In fiecare camera se pune cate o lumanare sí gata.

    si apoi se mira, ca castiga alegerile marie le pen

    idiotes... 

    Daca ne uitam pur simplu cat "consuma " sportivi de performanta ca sa aiba aceste performanta, atunci toti sportivi ar trebuie trimisi la cules de mure in padure. Toti participantii la aceste evenimente sportive ar trebui sa mearga pe jos sau macar cu bicicleta ca sa fie mai eco.

    1. De ce ar trebui sa fie mai eco?

      Cel mai eco ar fi sa nu faca sport deloc, sa stea fiecare acasa, sa manince loboda crescuta natural. Si sex-ul e o activitate profund ne-ecologica. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb