La pas prin podgorii - bob cu bob, patriei vin

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Miscellanea / 26 iulie

La pas prin podgorii - bob cu bob, patriei vin

English Version

Ţara fierbe, la propriu, iar lucrătorii pământului bat...câmpiile pentru a asigura o producţie optimă. În acest iulie fierbinte am petrecut o zi, de la răsărit până la apus, într-o zonă în care fructele sunt la fel de preţioase ca aurul. Struguri, cireşe, piersici, nectarine, caise, mere cresc şi se coc pe malul Dunării, în sudul Dobrogei, după care iau calea cramelor, fabricilor de conserve, magazinelor. De la distanţă cadrul este idilic, de aproape observi că e vorba de multă muncă, grea, istovitoare.

Oana Belu, CEO Domeniile Ostrov, ne-a însoţit prin acest scurt periplu, de la cramă în vie, din laboratorul de analize în livadă, de la birou pe câmp, unde ne-a prezentat, pe rând, fiecare pas al "producţiei". O suprafaţă de 1200 de hectare de viţă de vie reprezintă o provocare, inclusiv pentru specialişti, o poate confirma chiar oenologul chilian care se ocupă de producţia de vin de la Ostrov. Nimic nu mai este lăsat la voia întâmplării. Temperaturile sunt controlate computerizat în cramă, laboratoarele verifică fiecare lot pentru a nu exista scăpări, irigaţiile prin picurare ţin seceta la distanţă, maşini speciale culeg strugurii într-un ritm de neconceput pentru munca manuală. Cu toate acestea, nu lipsesc nici oamenii, arşi de soare, transpiraţi, cu necazurile şi speranţele lor. Vestea bună este că există o producţie bună şi nu ne vor lipsi vinul, compotul, dulceaţa şi nici fructele proaste.

Pentru vinurile de la Ostrov, în 2024 sunt creşteri semnificative pe anumite produse reprezentative (+40% creştere la vin Pelin, +18,82% la gama Naiada, +73,33% la gama Noe). Firesc, a crescut şi portofoliul de clienţi şi expunerea în marile magazine. Dacă în 2020 la Domeniile Ostrov se produceau şase milioane de litri de vin, iar în 2023 s-au depăşit zece milioane de litri, anul acesta producţia se anunţă a fi mai mare cu cel puţin 10%. Dar şi costurile sunt pe măsură, nota de plată, doar la energia electrică, se ridică lunar la peste 300.000 de lei. În privinţa fructelor, lucrurile stau la fel de bine, producţia este foarte bună (peste 100 de hectare de livezi pe rod), 90% ajunge direct în hypermarketuri, iar 10% merge către fabrica de conserve. Din punct de vedere al cererii, cireaşa este în continuare "regină".

Planurile sunt clare - investiţiile vor fi în special în partea de cramă: o linie de îmbuteliere nouă, pentru vinurile liniştite, cu o capacitate de îmbuteliere de 4.500 sticle/oră. Spaţii de depozitare a vinurilor, a materialelor şi a materiilor prime vor fi modernizate şi există în vizor şi achiziţia unei linii de îmbuteliere pentru vinuri spumate.

Bogăţia cămarei se cunoaşte din timpul verii, pe această zonă se stă bine, din păcate nu toate merg cum trebuie în zona cultivării pământului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb