Lagarde este îngrijorată de impactul pe care îl pot avea rezultatele alegerilor din Europa

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 februarie 2017

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, este îngrijorată de impactul pe care îl pot avea rezultatele alegerilor care vor avea loc în acest an în mai multe state europene, dar a insistat că zona euro face progrese în rezolvarea problemelor economice, transmite Reuters, potrivit news.ro.

"Sunt îngrijorată, toţi suntem, în legătură cu unele dintre aceste alegeri", a spus Lagarde la o conferinţă internaţională a unor lideri economici şi personalităţi din lumea academică de la Dubai, întrebată fiind despre alegerile din Franţa, Olanda şi Germania.

Liderul Frontului Naţional francez Marine Le Pen, care a promis că va scoate Franţa din zona euro, atrage sprijin înainte de alegerile prezidenţiale, în timp ce politicianul de extremă-dreapta Geert Wilders are o poziţie ridicată în sondajele din Olanda. În Germania, conservatorii cancelarului Angela Merkel va fi puternic concurată în alegeri.

Întrebată dacă neînţelegerile continue dintre guverne, referitoare la soluţiile crizei datoriilor din zona euro, arată că Uniunea Europeană nu reuşeşte să rezolve problemele majore, Lagarde a apărat UE, afirmând că Irlanda, Portugalia şi Cipru şi-au revenit după crize.

Ea a adăugat însă că mai sunt multe de făcut.

Lagarde a mai spus că FMI urmăreşte cu foarte mare atenţie planurile administraţiei preşedintelui Donald Trump de reevaluare a legii de reforme financiare Dodd Frank, adoptată în 2010 în urma crizei financiare mondiale pentru reducerea riscurilor.

Şefa FMI consideră că există motive de optimism în ceea ce priveşte creşterea economiei americane, care ar putea fi stimulată de reformele fiscale şi cheltuielile în infrastructură plănuite de Trump.

Mai îngrijorătoare sunt efectele asupra economiei mondiale.

Accelerarea creşterii economice, şomajul scăzut şi accelerarea inflaţiei în SUA vor duce la majorarea dobânzilor şi înăsprirea politicilor monetare, a mai spus Lagarde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb