Lajos Bokros: Economia globală - nu doar un eşec al pieţei, ci şi al guvernelor

Reporter: Cum descrieţi situaţia actuală a economiei mondiale?

Lajos Bokros: Pentru prima oară, în cadrul economiei globale criza a pornit din ţările dezvoltate pentru ca apoi să se împrăştie pe tot mapamondul. Am fost martori la mai multe crize care au pornit din ţările în dezvoltare şi apoi s-au răspândit peste tot în lume. Aceasta este o nouă criză şi una foarte complicată.

Reporter: Există opinii că această criză va duce chiar la schimbarea sis-temului financiar actual sau, mai mult, la un adevărat război. Care este părerea dumneavoastră în această privinţă?

Lajos Bokros: Sincer, sper că nu se va ajunge la o asemenea situaţie. Dar nu aş vrea să speculez. Complexitatea noii crize, lipsa de competitivitate, nevoia de ajustare în cazul economiilor emergente, toţi aceşti factori vor duce la schimbări iar una dintre acestea va fi în cazul statelor emergente, care vor trebui să se mulţumească cu mai puţin.

În ceea ce priveşte sistemul financiar, să facem următoarea dis-tincţie: avem stabilitatea la nivel macro şi cea din cadrul sectorului financiar, a băncilor, a intermediarilor financiari.

Nici măcar Statele Unite ale Americii nu pot permite intervenţia guvernului nelimitată. Acest lucru nu mai este posibil. Şi acelaşi argument se aplică şi pentru Zona Euro. Avem nevoie de mai multe Germanii şi mai puţine Grecii. Avem nevoie de mai multă responsabilitate.

Hazardul moral, care este inerent în sistem şi volatilitatea ar putea fi atenuate. Deci, eu nu sunt împotriva intervenţiei guvernamentale, dar marea întrebare este ce formă ar trebui să ia această intervenţie. Nu ar trebui să reprezinte doar măsuri de salvare a instituţiilor insolvabile, pentru că acest lucru creează hazard moral.

Totodată, ar trebui să pună accent pe partea de prevenţie astfel încât băncile să fie obligate să-şi refacă capitalul înainte de a fi prea târziu. Autorităţile trebuie să monitorizeze comportamentul băncilor, să prevină răspândirea activelor toxice pe tot globul şi să ceară divulgarea informaţiilor ex-ante. Economia globală este în prezent nu doar un eşec al pieţei, dar, de asemenea, un eşec al guvernelor. Aş spune chiar că a fost în primul rând un eşec al guvernelor de a monitoriza participanţii pe piaţă într-un mod corespunzător şi că aceasta a devenit apoi o disfuncţionalitate a pieţei, ca o consecinţă a eşecului guvernamental.

Reporter: Ce rol are China în acest sistem?

Lajos Bokros: Permiteţi-mi să încep prin a spune că China este o economie foarte mare, în acest moment a doua mare economie din lume, depăşind Japonia anul trecut, în termeni de PIB nominal. Totuşi, Economia Chinei are o slăbiciune structurală şi anume că se bazează prea mult pe exporturi. Dacă vorbim de o economie foarte, foarte mică, acest lucru nu este o problemă. Pentru ţări precum Singapore sau Hong Kong ori chiar Ungaria sau România acest lucru nu este un dezavantaj, deoarece în comparaţie cu cantitatea de exporturi la nivel mondial este nesemnificativă. După ce ai devenit atât de mare că eşti a doua ţară ca mărime în ceea ce priveşte generarea de venituri, întrebarea este unde poţi să mai exporţi? În cazul în care SUA este în recesiune sau nu creşte, în cazul în care zona euro este în recesiune sau nu creşte, unde vrei să mai exporţi? India, Rusia vor, de asemenea, să exporte. Atunci unde exporţi? Către Venus? Către Marte? Este posibil ca o economie să crească la această rată pentru o lungă perioadă de timp depinzând aproape exclusiv de exporturi, dar acest model nu este viabil pe termen nedefinit. Marea întrebare acum este dacă China poate schimba modelul de creştere economică către consumul intern. Şi repet, nu consumul de investiţii pentru că nivelul investiţiilor interne este foarte mare în China, chiar prea mare aş putea spune. De fapt, economia Chinei nu este bazată doar pe exporturi, ci şi pe creşterea investiţiilor.

Acest lucru a fost făcut posibil în mod tradiţional printr-o rată de economisire internă extrem de ridicată, ceea ce înseamnă, în esenţă, că este suprimat consumul intern al celor 1,3 miliarde de oameni şi nu sunt sigur cât timp acei oameni vor mai permite să fie exploataţi.

Reporter: Îşi permite populaţia să stimuleze consumul?

Lajos Bokros: Dar ce alternative ar avea? În condiţiile în care nu exis-tă, la nivel naţional, un sistem de pensii, populaţia trebuie să plăteas-că. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sistemul de sănătate. Nu există asistenţă medicală universală în China. De asemenea, populaţia trebuie să plătească pentru o bună parte din învăţământul de stat. Problema este faptul că piaţa financiară din China nu este deschisă. China atrage o mulţime de investiţii de import, dar toate investiţiile externe sunt gestionate de stat, iar indivizii nu pot investi în străinătate. Deci, nu au de ales şi trebuie să-şi pună toate economiile într-un sistem bancar care este foarte fragil şi finanţează întreprinderi de stat care nu sunt viabile.

Reporter: O măsură recentă a guvernului chinez pe pieţele financiare reprezintă obligaţiunile "dim sum" (n.r obligaţiuni denominate în renminbi emise de o entitate din Hong Kong. Ce rol au acestea?

Lajos Bokros: Acesta este doar un experiment. Sectorul bancar din China este foarte, foarte distorsionat. Există 5 bănci mari, cu capital de stat care colectează 80% din economiile interne în moneda locală şi le plătesc o dobândă aproape inexis-tentă. Este doar un mod de a transfera fonduri către întreprinderi de stat aflate în proprietatea guvernelor locale, care investesc apoi acest capital care este ieftin în mod artificial. Este o schemă piramidală. Autorităţile spun că este necesar, deoarece altfel nu ar fi capabili să creeze infrastructura corespunzătoare. O bună parte a populaţiei chineze este în prezent nemulţumită de acest sistem şi eu nu sunt sigur dacă un regim monolit, politic dictatorial poate să ia în calcul tranziţia rapidă către o economie de piaţă pluralistă, mai sofisticată, şi să acţioneze în consecinţă.

La un moment, dat această suprastructura politică va deveni insuportabilă. De aceea spun că, din motive politice, economice, financiare, acest model va ajunge la capăt foarte repede.

Reporter: Sunt voci care spun că Republica Populară Chineză nu vede UE drept un partener comercial pe termen lung. Cum vedeţi relaţia dintre cele două?

Lajos Bokros: Nu ştiu sincer, deoarece valoarea investiţiilor chineze în străinătate nu este atât de mare, ceea ce este un lucru bun pentru economii mici, cum ar fi Grecia şi Portugalia. Guvernul chinez începe să investească în obligaţiuni portugheze şi greceşti, şi ţările respective îşi doresc să ofere facilităţi guvernului chinez.

Din punctul de vedere al Chinei, aş spune că este vorba de diversificarea portofoliului. Ei au o mare cantitate de rezerve valutare, mai mult de 3 trilioane de dolari acum. Absolut de prisos şi o pierdere de resurse. Acum, doresc să atenueze pierderile de pe urma dolarului şi să diversifice portofoliul. De aceea, încearcă să găsească alternative. Dar dacă ei ar cumpăra toată datoria suverană a Greciei, portofoliul lor tot nu ar fi unul diversificat. Pe de altă parte, ei nu vor să se împuşte singuri în picior.

Renunţarea la obligaţiunile în dolari ar însemna deprecierea lor, ceea ce ar însemna că stocul imens deţinut va pierde foarte mult din valoare.

Acesta este motivul pentru care americanii se luptă atât de mult pentru reevaluarea yuanului.

Pe de altă parte, există un conflict în cadrul politicii interne din China. Pe de o parte, desigur, că ar pierde în caz de apreciere a renmibi şi depreciere a dolarului, deoarece exporturile chineze ar deveni mai puţin competitive dar, în acelaşi timp, economia se confruntă cu o inflaţie ridicată.

• Adevărata problemă a Spaniei nu este competitivitatea, ci creşterea

Reporter: Să ne întoarcem la Europa. Cum vedeţi situaţia Spaniei şi Italiei?

Lajos Bokros: Eu cred că trebuie să ne permitem să fim mai optimişti cu privire la Spania şi Italia. Da, au o datorie mare, dar în cazul Italiei datoria publică este finanţată de economiile interne, astfel încât aceasta nu este expusă la volatilitatea mult mai mare din pieţele externe.

În cazul Spaniei, datoria publică este mult mai mică, şi se datorează parţial efectului de spill over. Adevărata problemă a Spaniei nu este competitivitatea, ci creşterea. Italia este într-o situaţie mai dificilă deoarece acolo avem salarii foarte mari şi o rată de creştere a productivităţii foarte mică. Italia are însă o economie diversificată, cu firme orientate către export, produse de calitate şi adevărata întrebare este dacă economia poate deveni mai flexibilă. Recomandarea pentru guvernul italian este o reformă structurală, crearea de locuri de muncă, mai multă flexibilitate pe piaţa muncii, taxe mai mici, mai ales pentru mediul de afaceri, şi apoi îmbunătăţirea calităţii guvernării, începând de la colectarea impozitelor şi terminând cu colectarea deşeurilor.

În cazul Spaniei, cea mai mare provocare este desigur somajul. Ei au şomajul de 20% în medie şi pentru tineri rata şomajului este de 40%. Aşa că au o situaţie foarte, foarte tragică, deoarece Spania este o ţară în care există o diferenţă uriaşă între generaţii. Sistemul de pensii este foarte bine dezvoltat, siguranţa locului de muncă la fel, în cazul în care îl ai: întreprinderile preferă să nu concedieze oamenii, chiar dacă nu au nevoie de ei.

Deci dacă în cazul Italiei spuneam că flexibilitatea pieţei muncii este importantă, atunci în cazul Spaniei este de două ori mai importantă. Şi totodată deoarece Spania are o indus-trie şi o economie bazată pe export mult mai diversificată.

• Aderă la euro numai atunci când ai o economie productivă, eficientă şi flexibilă

Reporter: Cum vedeţi România şi procesul de adoptare a monedei euro?

Lajos Bokros: Cred că avem o lecţie foarte importantă de învăţat drept consecinţă a crizei din zona euro. Mesajul este: aderă numai atunci când ai o economie productivă, eficientă şi flexibilă. Dacă adopţi moneda şi apoi foloseşti stabilitatea artificială creată de euro pentru punerea în aplicare a reformelor, procesul va fi unul mult mai dificil, pentru că în ochii opiniei publice nu există motive pentru reforme. Eu chiar simt că o economie mică, deschisă şi încă slabă trebuie să avanseze nu doar pe drumul spre convergenţă nominală, ci şi reală, deoarece trebuie să aveţi mare flexibilitate a politicii monetare pentru a absorbi nu numai şocurile externe, ci şi şocurile interne care ar putea fi generate de lipsa de reformă. România, ca majoritatea statelor în tranziţie, este un stat slab. Avem distincţia între mărime şi putere. Statul român este unul mare, dar nu este unul puternic. România are prea multă birocraţie, unde nu ar trebui să fie, şi prea puţină, unde ar trebui să fie. Reforma statului, a finanţelor publice, a guvernelor locale este un lucru cheie. Este nevoie de flexibilitatea pieţei forţei de muncă, de eficientizarea administraţiei publice, a sistemului judiciar, de creşterea calităţii serviciilor. Toate aceste neajunsuri au pus o piedică în calea creşterii economice şi convergenţei. Deci, statul român nu este încă un factor care să susţină creşterea economică, ci este o povară pentru sectorul privat. Dacă ne dorim convergenţă, avem nevoie şi de creştere, creştere care în acest moment a rămas în urmă.