Laszlo Diosi: Provizioanele băncilor vor continua să crească

Mihaela Mihai
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 august 2009

Subsidiara din România a OTP Bank a reuşit să obţină profit, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, în ciuda faptului că toate ţările din regiune au întâmpinat probleme, ţara noastră nefăcând excepţie, potrivit preşedintelui băncii, domnul Laszlo Diosi.

Domnul Diosi mai este de părere că provizioanele de risc constituite de bănci vor continua să crească în lunile următoare, în condiţiile în care nivelul creditelor neperformante s-ar putea stabiliza pe segmentul creditelor pentru populaţie, dar se va înrăutăţi pentru firme. Preşedintele OTP nu se aşteaptă, însă, la pierderi suplimentare. "Ceea ce este mai rău acum urmează, însă evoluţia provizioanelor va merge mână în mână cu redresarea economiei", a declarat domnia sa, adăugând: "Pentru creditele neperformante, pe segmentul persoanelor fizice, vedem o stabilizare în urma restructurărilor, însă pentru persoanele juridice este mai rău. Trebuie să facem însă diferenţierea între companiile mari, care au resurse, şi firmele mici, care nu dispun de rezerve şi pentru care a doua jumătate a anului va fi, probabil, cea mai grea".

OTP Bank România a restructurat până în prezent circa 2.000 de împrumuturi, însă Diosi a precizat că, în cazul a aproximativ 15% dintre acestea, clienţii au continuat să aibă probleme cu rambursarea creditelor.

Banca a constituit provizioane pentru pierderile posibile din credite în primul semestru din 2009 de 1,985 miliarde forinţi (6,8 milioane euro), în creştere cu 54% faţă de cele din primele şase luni din 2008.

Începând din luna septembrie OTP va creşte salariile în medie cu 4,5%

În timp ce alte bănci disponibilizează personal şi taie cât pot cheltuielile, Laszlo Diosi a anunţat că salariile angajaţilor vor fi majorate începând de luna viitoare în medie cu 4,5%, pe criterii de competenţă.

"Sunt oameni care ar putea primi 10% şi angajaţi care nu vor primi nimic în plus", a declarat Gabriel Creţu, director al diviziei de retail banking al OTP Bank.

Domnia sa a mai precizat că acţiunile băncii nu au fost lipsite de transparenţă nici în timpul crizei. "Am fost primii care am anunţat disponibilizări, pentru că am dorit să fim transparenţi", declara domnul Creţu. Deşi planul iniţial de restructurare prevedea concedierea a 5% din angajaţi, adică 50 de persoane, numărul final al disponibilizărilor a fost de 37.

Domnul Creţu a precizat, de asemenea, că în situaţia în care descreşterea ar fi continuat, cei mai buni oameni, managerii de relaţii, adică cei care se ocupau de atragerea de noi clienţi, ar fi fost cei mai vizaţi să plece, cum numărul clienţilor era din ce în ce mai mic. Obiectivul principal în toată această perioadă a fost, însă, menţinerea integrităţii echipei. "Am reuşit să-i redirecţionăm spre alte activităţi, precum deschiderea de conturi sau atragerea de depozite", a adăugat domnia sa.

OTP Bank România a avut câştiguri de 2 milioane euro în primul semestru

OTP Bank România a obţinut un profit după plata taxelor de 586 milioane forinţi (2,02 milioane euro) în semestrul I, comparativ cu pierderile de 1,2 miliarde forinţi (4,7 milioane euro) înregistrate de banca maghiară în prima jumătate a anului trecut, a anunţat, vineri, banca mamă.

În al doilea trimestru din 2009, OTP Bank România a avut un profit de 1,311 miliarde forinţi (4,59 milioane euro), după ce, în primele trei luni din acest an, banca înregistrase pierderi de 725 milioane forinţi (2,46 milioane euro).

Profitul înainte de impozitare a ajuns la 914 milioane forinţi (3,86 milioane euro) în primul semestru din acest an, iar cel operaţional la 2,97 miliarde forinţi (12,5 milioane euro), a mai anunţat grupul.

Diosi: OTP Bank România negociază cu banca-mamă o nouă linie de finanţare, de circa 20 milioane euro

OTP Bank România negociază cu banca-mamă o nouă linie de finanţare, pe care să o primească în acest an, în valoare de 30 milioane franci elveţieni (circa 20 milioane euro), pe care s-o folosească pentru creditarea companiilor medii şi mari, a spus preşedintele băncii, Laszlo Diosi, citat de NewsIn.

"Creditarea este încă lentă, dar cred că vom avea nevoie de resursele suplimentare pentru creditarea persoanelor juridice, companii mijlocii şi mari, care trebuie să-şi finanţeze activitatea", a spus Diosi.

Noua linie de finanţare ar avea o scadenţă de 5 ani, a mai precizat preşedintele OTP Bank, adăugând că banca nu are finanţări de la banca-mamă care să ajungă la scadenţă în acest an.

În prima parte din 2009, subsidiara din România a grupului OTP a mai primit o finanţare în valoare de 40 milioane franci elveţieni (26 milioane euro).

În privinţa profitabilităţii OTP Bank, Diosi estimează că aceasta va rămâne, în semestrul al doilea, la un nivel similar celui din primele şase luni din an, "posibil ceva mai mic".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb