LAURENŢIU MITRACHE, DIRECTOR GENERAL AL BANK LEUMI ROMÂNIA: "Nu finanţăm dezvoltatorii imobiliari atraşi de mirajul îmbogăţirii peste noapte"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 octombrie 2008

"Nu finanţăm dezvoltatorii imobiliari atraşi de mirajul îmbogăţirii peste noapte"

Bank Leumi România şi-a deschis recent o sucursală în Sofia specializată în acordarea de finanţări dezvoltatorilor imobiliari, după ce s-a bucurat de succes în acest domeniu de activitate pe piaţa din ţara noastră.

Bulgaria a fost ţara aleasă de către bancă deoarece piaţa este similară cu cea din ţara noastră, ne-a declarat Laurenţiu Mitrache, directorul general al băncii.

Bank Leumi România a ales să fie prezentă sub forma unei sucursale şi nu printr-o subsidiară întrucât procedura este mai simplă, mai puţin birocratică şi se întinde pe o perioadă mai scurtă de timp, a adăugat Laurenţiu Mitrache.

Pentru deschiderea unei sucursale într-o ţară din Uniunea Europeană, pe baza paşaportului european, orice bancă din ţara noastră trebuie să obţină acordul Băncii Naţionale a României, care notifică Banca Naţională a ţării de destinaţie. Banca ţării de destinaţie are la dispoziţie 60 de zile pentru a formula obiecţii.

Bank Leumi România a avut totuşi o discuţie cu Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei în care şi-a prezentat intenţiile şi un studiu de fezabilitate.Potrivit lui Laurenţiu Mitrache, banca s-a confruntat şi cu întârzieri legate de problemele administrative. Reprezentanţii Bank Leumi România nu iau în calcul extinderea reţelei în Bulgaria unde sucursala are un singur sediu.

Controlată de grupul financiar internaţional de origine israeliană Leumi, Bank Leumi România se concentrează în special pe finanţarea dezvoltatorilor imobiliari.

Potrivit directorului general, Bank Leumi are o abordare mai prudentă a riscului şi preferă să acorde finanţări dezvoltatorilor care au o experienţă bogată pe plan internaţional, care cunosc piaţa şi nu acelora care sunt atraşi de "mirajul îmbogăţirii peste noapte".

"Clienţii noştri sunt firme extrem de experimentate şi reputate cu active care depăşesc cu uşurinţă miliarde de dolari (în Israel moneda de referinţă este dolarul), ale căror proiecte sunt pregătite şi derulate cu seriozitate având la bază un studiu de piaţă, cifre realiste şi marjă comercială realistă", a explicat Laurenţiu Mitrache.

Banca a finanţat proiecte în valoare de peste o sută de milioane de dolari, însă o parte dintre acestea au fost externalizate din cauza nivelului ridicat al rezervelor minime obligatorii, a mai precizat Laurenţiu Mitrache.

Potrivit rezultatelor din primul semestru, finanţările imobiliare reprezintă circa 15% din totalul creditelor acordate.

Finanţările acordate de bancă în domeniul imobiliar vizează atât proiecte din Bucureşti, cât şi din alte oraşe mari, precum Timişoara sau Constanţa. Banca oferă pachete complete de produse prin care finanţează atât dezvoltatorii, cât şi cumpărătorii de locuinţe. "În plus, garantăm cumpărătorilor că nu vor rămâne fără bani, respectiv fără avansul depus în contul apartamentelor", a precizat directorul general al Bank Leumi România.

Speranţe mari de creştere pe sectorul IMM - urilor

Cea mai mare parte a creditelor acordate de bancă a fost pe segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii, domeniu în care Bank Leumi îşi pune mari speranţe de creştere şi în perioada următoare."Considerăm că sectorul IMM -urilor, pe care noi îl numim "sectorul comercial" are un mare potenţial de dezvoltare în România" , apreciază Laurenţiu Mitrache.

Potrivit rezultatelor din primul semestru al acestui an, banca se situează în categoria a treia, respectiv în categoria băncilor cu o cotă de piaţă mai mică de 1%. Pentru următorii cinci ani unul din obiectivele subsidiarei Leumi din ţara noastră este clasarea în categoria a doua, unde sunt incluse bănci cu cote de piaţă între 1% şi 5%.

Directorul general al Bank Leumi România apreciază că totuşi avansul băncii ar putea fi influenţat de variabile care nu pot fi anticipate, precum criza financiară din Statele Unite. Laurenţiu Mitrache este de părere că efectul crizei s-a resimţit indirect la noi şi a implicat creşterea dobânzilor la depozite.

Bank Leumi România are planuri ambiţioase de creştere şi în domeniul finanţărilor acordate persoanelor fizice.

"Sectorul retail îl abordăm selectiv, dorim să constituim o bază de clienţi principali pentru depozite, deci o bază de clienţi stabilă", ne-a declarat Laurenţiu Mitrache. Cu ocazia aniversării a doi ani de activitate pe piaţa din ţara noastră, banca a lansat un depozit aniversar cu o dobândă anuală de 20%. Acest depozit are scadenţa la o lună, iar suma maximă este de 5 mii de lei.

În acelaşi timp, Bank Leumi are o poziţie puternică pe segmentul "private banking" dedicat clienţilor cu venituri ridicate care au un apetit mai ridicat faţă de risc şi sunt dispuşi să realizeze investiţii.

Banca stă bine din punct de vedere al lichidităţii, valoarea depozitelor reprezentând circa 80% din valoarea creditelor. Potrivit directorului general, Bank Leumi România preferă să se finanţeze de pe piaţa locală întrucât nu vrea să depindă foarte mult de grup şi de problemele de la nivel internaţional.

Cadrul legislativ - adecvat

Laurenţiu Mitrache apreciază că în ţara noastră cadrul legislativ este potrivit cu situaţia economică actuală. Deşi, băncile nu sunt de acord cu rezervele minime obligatorii, banca centrală trebuie să ia măsuri pentru asigurarea stabilităţii preţurilor şi a cursului de schimb.

Banca Naţională ar trebui să aplice măsuri mai dure băncilor care acordă credite fără să fie prudente, unor clienţi care nu au de gând să ramburseze datoriile, potrivit domnului Mitrache. "Din cauza lor suferă tot sistemul, şi în special cei care ar avea dreptul la un împrumut şi nu primesc din această teamă a noastră de a acorda credite", a adăugat directorul general al Bank Leumi România. Domnia sa este de părere că noul regulament privind creditarea persoanelor fizice face un pas înainte în privinţa protejării politicii sau intereselor monetare ale statului. " Obiectivul băncii centrale este limitarea sau reducerea deficitului de cont curent care este provocat de importurile de consum finanţate din credite", a explicat Laurenţiu Mitrache. În opinia directorului general al Bank Leumi există o euforie a "luării de bani cu împrumut". Până la un punct, aceasta este de înţeles, dar creşterea ulterioară a dobânzii, a cursului de schimb poate reduce semnificativ capacitatea de rambursare a clientului.

Despre scăderea pieţei imobiliare directorul general al Bank Leumi România este de părere că "suntem victime ale infomaţiilor care ni se pun la dispoziţie în mod interesat de către firmele care lucrează în domeniu ".

Obiectivul principal pentru acest an este atingerea indicatorilor de profit conform planului stabilit de bancă anul trecut în luna noiembrie.

Bank Leumi România a obţinut un profit net de 5 milioane lei (1,4 milioane euro) în primul semestru al acestui an, după ce afişase pierderi de 1,9 miliarde lei în acelaşi interval de timp al anului trecut

Activele totale ale Bank Leumi Romania au ajuns la 1,1 miliarde lei la sfârşitul primului semestru, în creştere cu 54,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul creditelor acordate de bancă a crescut cu 83% în primul interval de timp menţionat, până la 765,5 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb