Lecturi paralele

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 15 august 2012

Cornel Codiţă

N-ar trebui să ne surprindă faptul că există interpretări diferite şi competitive ale realităţii noastre politice, nici în vremuri tulburi, ca cele de azi, nici într-altele mai liniştite. Nu este vorba doar de opacitate, de rea credinţă, de interese, ori "dezinformare". Orice mesaj, iar realitatea ce altceva este, dacă nu o sursă neîntreruptă de mesaje?, conţine potenţialul diferenţierii, pînă la divergenţă, a lecturilor. Două iz­voa­re alimentea­ză acest deficit structural. Primul vine din formularea mesajului într-un limbaj oarecare. Între gîndul/sensul care se vrea exprimat şi semnele care-l îmbracă şi îl poartă, există o tranşee, care nu poate fi traversată niciodată fără pierderi. (Demonstaţia mea favorită este cea a lui Wittgenstein, din Tractatus Logico-Philosophicus!). Cel puţin o parte din articulaţiile iniţiale ale ideii rămîn inadecvat, ori incomplet, exprimate. A doua sursă este receptorul textului, condiţionat la decodificare de propriile limitări în stăpînirea limbajului de comunicare, de modele culturale de interpretare a diferitelor structuri semnificante, de inerţie, temeri şi nenumăraţi alţi factori sociali şi psihologici. Semnificatul iniţial traversează o nouă punte a suspinelor care, ca orice trecere fundamentală, se face doar cu plata vămii. Mai puneţi la socoteală şi pierderea inevitabilă de mesaj pe care o determină "zgomotul" canalului pe care circulă informaţia şi rezultatul este clar. Între "ceea ce era de spus", "ceea ce a fost spus" şi "ceea ce se înţelege din ce a fost spus" se naşte teritoriul inevitabilelor interpretări diferite. Realitatea politică ascultă şi ea de aceste legi universale ale comunicării. Acum, că ne-am pus la punct cu teoria, să vedem cum stăm cu practica noastră politică.

Faptele nu sunt lovite de ambiguităţi ruinătoare pentru capacitatea de a le interpreta. Uniunea Europeană, prin vocea lui Barroso şi a lui Viviane Reding, continuă să se zborşească la Victor Ponta, mai rău ca la proasta satului (bănuită că ar fi şi hoaţă!), ignorîndu-l total pe interimarul prezidenţial Crin Antonescu. Mai mult decît străveziu, Premierul de la Bucureşti este avertizat/acuzat pentru continuarea presiunilor asupra Curţii Constituţionale şi pentru refuzul/întîrzierea de a pune la dispoziţie celebrele liste electorale permanente, cerute pentru a putea decide dacă referendumul are drept consecinţă încheierea sau reluarea mandatului prezidenţial al lui Traian Băses­cu. Colac peste pupăză, Statele Unite trimit un emisar la Bucureşti care se întîlneşte succesiv şi într-o ordine prea puţin întîmplătoare, mai întîi cu Preşedintele suspendat, apoi cu Premierul şi în sfîrşit cu Preşedintele interimar, în funcţie. Tot fără prea multe ambiguităţi, din ceea ce s-a întîmplat la Bucureşti, rezultă clar că Philip Gordon nu a venit să asculte pe cineva, ci să spună, cui o avea urechi de auzit, care este punctul de vedere al Statelor Unite. Mesajul care se degajă sună precis: "Dacă instituţiile statului nu ar fi fost împiedicate să funcţioneze normal (de Guvernul Ponta, că doar nu de fuga galaxiilor îndepărtate spre roşu!), ori dacă nişte rău-voitori (tot din Guvernul Ponta, că doar nu din taberele afgane ale talibanilor!), n-ar fi încercat să falsifice masiv votul la referendum şi/sau realitatea consemnată a acestuia, atunci Traian Băsescu s-ar afla deja la Cotroceni, iar România în normalitate! E clar?! Dacă n-aţi înţeles, repet încă o dată... (se reciteşte fraza de mai sus, larg şi cu intonaţie, la nevoie se reia pe silabe şi pe litere)! Acum e clar? Iar n-aţi înţeles? Nu-i nimic, o să repete Ambasadorul SUA la Bucureşti ori de cîte ori va fi nevoie, că de aia ia salariu de la Departamentul de Stat, pînă o să înţeleagă toţi şi fiecare dintre cei care în România iau decizii în această problemă. Recomandarea mea prietenească (a lui Gordon, care va să zică!), este însă următoarea: dacă aveţi probleme prea mari cu înţelegerea, lăsaţi-o deoparte şi faceţi ceea ce vi s-a spus de la Bruxelles, adică ceea ce vă spunem şi noi acum! Adio şi n-am cuvinte!" Taberele care se confruntă la Bucureşti au înţeles acest mesaj pînă la ultima virgulă, lucru care se vede clar din reacţiile şi din comentariile lor. Pentru unii apă vie, pentru alţii, apă moartă! Unora le-a turnat plumb în cizme, altora le-a dat aripi! Lipseşete ceva din "decodificarea mesajului". Cîteva amănunte ar fi...parcă!

Primul este acela că venirea lui Gordon la Bucureşti conţine, prin ea însăşi, recunoaşterea faptului că Ambasadorul SUA din capitala Româ­niei are o problemă de credibilitate! Ea îi face pe unii responsabili politici, pe diferiţi oameni de presă şi mai grav, pe o parte dintre cetăţenii României, să se îndoiască de faptul că luările sale de poziţie exprimă corect şi coerent politica Departamentului de Stat, a Adminis­traţiei Obama, în privinţa României! Faptul că Gordon l-a "reinvestit" pe Gitenstein, ţinînd să spună public şi cu glas tare ceva ce nu are rost să fie spus despre un ambasador, că exprimă poziţia guvernului pe care-l reprezintă!, confirmă această interpretare.

Al doilea fapt remarcabil ţine de lista mai largă a motivelor pentru care s-a luat decizia ca oficialul Departamentului de Stat să se deplaseze în România. Dacă era doar ca să spună ceva, ori să-i vadă pe cei trei "mag­nifici", nu cred că s-ar fi ostenit! La mijloc există şi alte raţiuni! De stat! Bazele militare americane aflate pe teritoriul României! Cineva trebuia să facă o evaluare politică, la faţa locului, în legătură cu întrebarea esenţială: sunt autorităţile de la Bucureşti, fie ele suspendate, interimare, numite sau alese, capabile să priceapă ceea ce înseamnă ele pentru relaţiile dintre SUA şi România?

Al treilea element conţinut de mesajul prezenţei la Bucureşti a lui Gordon este legat de modul în care SUA înţeleg să abordeze, să participe şi la nevoie să intervină în schimbările politice care au loc în România. Prima parte a mesajului este că nici o schimbare nu este acceptabilă pentru SUA, dacă ea s-a făcut fără acordul explicit al SUA! Or, încercarea de schimbare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni nu a avut şi nu are acordul Washington-ului, după cum nu-l are nici pe acela mai puţin important, dar semnificativ, de la Bruxelles. A doua parte a mesajului confirmă faptul că, luată cu alte treburi şi griji mai importante, Administraţia Obama fie nu a pregătit încă soluţia post-Băsescu, fie că mandatul Băsescu încă mai are de rezolvat probleme şi teme la care Washing­ton-ul nu a renunţat şi nici nu vrea să renunţe! Concluzia inevitabilă este că România politică trebuie să se pregăteas­că pentru doi ani de coabitare, dificilă, dar inevitabilă!

Ce este a aceea o coabitare? Un soi de mariaj ajuns în stadiul ultim al degradării. Cel în care fiecare dintre soţi trăieşte cu impresia fermă că se află într-o închisoare şi cu convingerea şi mai fermă că se afă acolo din cauza celuilalt!

Opinia Cititorului ( 4 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Corect,articolul.

    Dar mai exista ambasade care pot fi luate in serios.

    Iarna e lunga,si rabdarea Romanilor,nesfarsita. 

    1. !. Cam prea multa teorie. 2. Da, dl Gitenstein are o problema care se numeste amestec direct in treburile interne ale unui stat si, atentie: favorizarea unui infractor-recte -suspendatul T. Basescu.3. Afirmatia ,potrivit careia Departamentul de Stat al SUA se intereseaza de Romania pentru ca in tara noastra sunt baze SUA si ca in tara noastra se va instala un scut antiracheta ka Deveselu-Olt nu prea se sustine. Scutul respectiv va apara doar pepenii si rosiile din zona fiind ineficient...

    Scurt şi la obiect. Întrebări? Nu? Thought so!

    Citesc cu intarziere articolul si constat ca cele scrise se materializeaza progresiv...desi trist.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb