Legea consumatorului vulnerabil, prioritară pentru Camera Deputaţilor

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică #Protecţia consumatorilor / 23 august 2021

Legea consumatorului vulnerabil, prioritară pentru Camera Deputaţilor

Proiectul legii consumatorului vulnerabil constituie "prioritate zero" în viitoarea sesiune parlamentară, care va începe în luna septembrie, a declarat, ieri, Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor. El a mai precizat că, în contextul anunţatelor majorări ale tarifelor la energie şi gaze naturale, autorităţile pregătesc un pachet legislativ prin care să vină în sprijinul agenţilor economici afectaţi de creşterile preţurilor la energie.

"Avem prioritate zero adoptarea legii privind consumatorul vulnerabil care prevede posibilitatea de a sprijini familiile cu venituri mai mici în plata unei părţi la factura de energie electrică şi din factura la gaz. De asemenea, pregătim noi scheme de ajutor de stat de genul schemei pentru companiile energofage, prin care s-au plătit în proporţie de 16% din cuantumul certificatelor de CO2 au fost finanţate companiile care au un cost foarte mare cu energia. Totodată, pregătim un pachet de scheme de ajutor de stat de minimis (...) pentru întreprinderile mici şi mijlocii pentru a-i ajuta în reducerea costurilor cu energia electrică. Avem o întreagă paletă de măsuri", a spus Ludovic Orban, la Oradea, cu prilejul şedinţei Comitetului Director Judeţean al PNL Bihor, în faţa căruia şi-a prezentat moţiunea cu care va candida la Congresul din 25 septembrie pentru un nou mandat de preşedinte al PNL.

Ludovic Orban a menţionat că pentru autorităţile române şi domeniul energetic este "fundamentală" repornirea "cu şanse reale" a construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cervnavodă.

Declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vin în contextul în care, la mijlocul săptămânii trecute, prim-ministrul Florin Cîţu a spus că există "un risc real" ca sursele de energie să aibă tarife mai mari în iarna care urmează. Şeful Guvernului preciza că doreşte adoptarea mai rapid a legii consumatorului vulnerabil, care i-ar putea sprijini financiar pe cei cu venituri mici în ceea ce priveşte plata facturilor la energie. Astfel, Cîţu doreşte ca legea care se află la Camera Deputaţilor şi care este programată a intra în vigoare anul viitor să producă efecte de la începutul anului.

La rândul său, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a arătat că este posibil ca legea să devină operaţională încă din această toamnă. Oficialul a făcut mai multe recomandări consumatorilor din domeniul energiei. "Mergeţi pe piaţa concurenţială liberă. Alegeţi cea mai bună ofertă. Nu staţi în piaţa serviciului universal, care e scumpă. Mergeţi şi optaţi. Prima care este pe listă, mai sunt încă 2-3 companii la acelaşi nivel de preţ, este compania noastră Hidroelectrica, ce are un preţ de 0,255 lei pe Kilowat. Faceţi contracte!", a spus Virgil Popescu.

Conform proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie realizat de Ministerul Muncii, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lună pentru gaze naturale; de 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Batul si morcovul. Cu batul (legea) baga mana in buzunarul oamenilor si-l da firmelor. Cu morcovul ii mituieste pe cei saraci sa ii voteze si ia bani din bugetul de stat (adica tot al oamenilor) si le da firmelor.

    Hm, cine castiga de aici!? Pai... firmele. 

    Insaracirea intentionata a populatiei pe timp de criza economica. Asa ceva nu as fi pomenit nici o data. Acesti oameni sunt un dezastru. 

    Alegeri anticipate! 

    1. Ce repede uita Romanul,epoca basescu va spune ceva?La fel a fost si atunci,au cescut tot facturi,alimente,carburanti,au taiat salarii,pensii alocatii,cine era la guvernare?Parca boc cu pdl ul care acum sa vopsit in pnl ,adica istoria se repeta,prostimea nu invata nimic

      După cum foarte bine a spus 1.1, prostimea nu învață. Pe cale de consecință prostimea o merită.

      Așa e acum. O ardem pe meritocrație. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb